Necazurile oamenilor – speculate de sarlatani

Criza prin care marsaluim de ceva timp incepe sa devina din ce in ce mai greu de suportat. Cu citeva exceptii, aproape toti romanii resimt vremurile pe care ni le-a harazit soarta, ca un adagio la urgia comunista.

Razboiul, foametea, cizma sovietica, puscariile incep sa fie uitate si tineretul, oricit s-ar stradui, nu poate sa inteleaga vremurile pe care generatia a treia le-a trait.

Povestile despre vremurile trecute, cum poate este si firesc, sint percepute de cei activi din zilele noastre ca niste povesti si nimic altceva.

Omul are viata scurta si doreste sa si-o traiasca cit de cit convenabil. Planul cincinal este respins cu inversunare, chiar daca va fi (poate) realizat in patru ani si jumatate. Pina si generatia a treia s-a saturat pina peste cap de o viata mai buna promisa peste 10-15 ani.

Unii tineri nu mai au rabdare insa. Ei resping planurile care promit raiul miine, poimiine. Azi, azi daca se poate sa se realizeze total. Vila, masina bengoasa, amanta – este visul unora care sint foarte activi, mai ales in politica.

Speram prin anii ’92 ca generatia zidita de regimul comunist va fi inlocuita cu generatia tinara, nealterata, cu fundamentul pe valorile morale consacrate in zidirea unui viitor altfel.

Dezamagirea are proportii inimaginabile si chiar impinge uneori la abandonarea luptei. Chiar daca poporul roman suporta stoic diletantismul si prostia unora dintre cei care ne croiesc viitorul dupa cum ii taie capul, cred ca pentru foarte multi lucrurile incep sa devina de netolerat.

Evident ca romanul incepe sa inteleaga mecanismul democratiei si isi pune problema unei alternative. El a inteles ca aia au furat si batjocorit tara patru ani, ca i-a dat jos prin vot si i-a cocotat pe altii, la fel ca si cei dati jos. Peste patru ani revin cei dati acum jos si ne razbunam pe cei care iar ne-au inselat. Din patru in patru ani avem o infima satisfactie care, de fapt, este o hora draceasca, o pacaleala a sarlatanilor.

La noi se voteaza cu atentia fixata spre cei care trebuie busiti si cu totala neatentie la cei pe care ii cocotam sus. Nu ne gindim la un lucru esential, si anume la capacitatea celor votati de a ne scoate din incurcatura in care sintem.

Am urmarit cu atentie liderii care doresc schimbarea si chiar eram dispus sa fiu extrem de obiectiv in judecatile mele.

Citeva observatii m-au coplesit mai mult decit as fi crezut:

– ca un om sa faca un lucru extraordinar (sa ne scoata din criza) trebuie sa fi facut pina la acea virsta cind solicita friul puterii ceva cit de cit remarcabil. CV-urile celor care fac taraboi si carora le-am putea incredinta viitorul nostru este nul;

–  poate ca exista un astfel de staff pe linga ei care lucreaza adinc, poate chiar cu competenta. In aceasta situatie ar trebui sa auzim cite ceva din miraculosul rezultat, atit de asteptat. Ca de exemplu sa aud un plan care sa asigure:

– revenirea la contractele vechi de munca;

– reducerea TVA-ului la 15%;

– reangajarea celor disponibilizati;

– marirea pensiilor;

– taxe si impozite infime;

– crestere economica, etc.

Daca la discursul liderilor care vor puterea as fi auzit macar citeva din aceste deziderate, m-as fi dus si eu acolo sa-i sustin.

Ce am auzit insa m-a darimat pur si simplu. Au cerut, pentru ei, prin racnete, schimbarea. Mai mult, daca schimbarea se va produce, pentru ei, atunci noua ni s-au promis doua lucruri:

– recapatarea demnitatii;

– corectitudine.

Mai, sa fie! Pai demnitatea nu trebuie sa mi-o dea cineva. Demnitatea o ai sau nu o ai. Indiferent de regim, demnitatea este de competenta individului!

Sa trecem la corectitudine, poate ca acolo sa fie ceva tentant.

Pai, cel care ne-a promis corectitudine, cel putin la Iasi, are jumatate de partid la puscarie si restul in drum spre puscarie. Mai mult, la CJ corectitudinea lor este… valeu, de risul curcilor.

Ce ramine din tot ce ne ofera ca alternativa? Ce satisfactie are cel venit la miting? Schimbarea in sine nu-mi spune absolut nimic. Eu doresc sa se faca simtita schimbarea in bugetul fiecarei familii, nu numai in bugetul familiilor celor pe care ii cocotam sus.

Ce sa aud apoi? Ca mostenirea dezastruoasa ii face neputinciosi? Ei de ce n-au marit salariile profesorilor cu 50%, asa cum cerea legea? De ce au vindut gazele, petrolul si cam tot ce era rentabil din tara noastra? S-a jefuit Romania de catre cei care au fost schimbati si de catre cei care i-au schimbat. O politica perpetua in cei 22 de ani de jaf continuu.

Pe fondul nemultumirii reale, determinata de criza care bintuie in UE, au aparut cioclii uitati de lume. Petre Roman, Ciorbea etc, vechii ciocoi, dar si noii ciocoi in devenire au simtit mirosul de jaf, de debandada care pune pe fuga legea si de revenire a altora la hotie si la domnia bunului plac.

Daca opozitia doreste sa o socotim aparatoarea intereselor romanilor, atunci sa ne spuna ce are de gind sa faca in viitor si pentru amariti. Ca pentru ei, galagiosii, stim ce au de gind…

Huiduielile conduse de repetenti, bisnitari, de oameni care nu au realizat nimic in viata nu ma determina sa-i sustin. Sa auzim un program precis, cu efecte benefice cit mai rapide si atunci stam de vorba.