Nu ba da

Sunt patriot si tocmai de aceea zic ca intersectarea paralelelor si meridianelor Pamantului, precum si pozitia astrelor au facut ca energiile pozitive si negative planetare sa se intalneasca aici, la noi in Romania, sa se anuleze reciproc si sa creeze o veritabila gaura neagra care se reflecta in toate aspectele vietii, de la istorie pana la economie, cultura, politica etc. O gaura care inghite tot, si bun si rau, si nu mai scoate nimic inapoi, nascand doar o neiertatoare si penibila balbaiala in toate aspectele vizibile ale vietii, asemanatoare celei emise de un copil care abia rupe cateva cuvinte fara sens, fara discernamant.

De multe ori am senzatia clara (daca nu cumva o fi si aceasta un efect al balbaielii mioritice) ca ne comportam cu totii ca niste veritabili fumatori de hasis. Nu mai vedem clar, nu vorbim clar, mergem impleticit, ne imbracam ca din gunoi. Suntem un fel de jamaicani! Romania este Jamaica Europei doar ca fara o religie a cannabisului, fara Rastafari. 98% dintre jamaicani erau descendenti de sclavi negri proveniti din Africa, noi suntem liberi si am fost mereu, dar mentalitatea ce ne caracterizeaza, cea lipsita de hotarare, de vlaga, plina de indecizie, este una de sclavi.

Ei, jamaicanii, au avut totusi noroc de-a lungul istoriei: au fost cuceriti de englezi. Noi nu ne-am lasat, am tinut mortis sa ramanem liberi crezand ca o sa facem mare scofala astfel. Ce e si mai comic e ca ne mandrim cu independenta asta ca si cum am putea fierbe o ceapa degerata cu ea. Nu, nu am facut, nu facem si nu vom face niciodata nimic cu ea. Singurele momente in care am realizat ceva concret (nu doar vorbarie) a fost cand tot altcineva din afara si-a impus regulile asupra noastra. Noi, daca suntem lasati liberi, ne dam cap in cap si, din pacate, asta e soarta noastra, sa fim vesnic liberi…

Pentru a sublinia si mai mult tragi-comicul situatiei, amintesc un banc mai vechi, dar perfect valabil: in Parlamentul Romaniei se dezbate problema vesnica a saraciei in care traieste tara, a instabilitatii si nesigurantei materiale si nu numai. Diferiti vorbitori vin cu propuneri dintre cele mai interesante: Elena Udrea, sa dezvoltam turismul, avem o tara frumoasa, femei pe masura, o sa castigam mult si vom iesi din aceasta groapa; Gigi Becali: sa investim in fotbal pentru a face Campionatul Mondial aici ca sa scapam de criza; Basescu: eu propun sa declaram razboi SUA pentru ca sigur vom fi repede invinsi, iar apoi asimilati, dupa aceea vor investi in noi si astfel puricul isi va gasi un loc cald sub „trompa" elefantului. Cuprinsi de extaz, uluiti de genialitatea planului presedintelui, toti s-au ridicat in picioare si au aplaudat frenetic, scandand numele inspiratului conducator. Vadim Tudor insa, dupa ce s-a facut din nou liniste, se ridica si cu voce grava zice: Domnilor, sa nu ne extaziem degeaba incercand prostia asta cu razboiul, sa fim realisti, la cat de ghinionisti suntem, sunt sigur ca ii vom bate pe americani…

La Jamaica inteleg intr-un fel toate aceste aspecte, tendinta spre pasivitate: ei sunt pe o insula, traiesc izolati de restul lumii prin vaste intinderi de apa, au gandire de insingurati, unidirectionata, dar noi, in mijlocul Europei, cel mai vechi, efervescent si civilizat loc de pe Terra, „the hot spot", de ce sa fim izolati, decat de mintile noastre? Acum, mai ales, ca putem sa calatorim in toata lumea, tot nu suntem deschisi, majoritatea cetatenilor umbla cu ochelari de cal, ei nu vad decat inainte, un fel de „inainte" numai de ei stiut, construit, conturat. Nu suportam si nu vom accepta niciodata diversitatea, noul, ineditul, chiar scandalosul, ca facand parte din peisajul actual. Mentalitatea intregului popor e a omului de peste 60 de ani care incepe sa isi ia adio de la viata. El nu se mai plimba prin lume, parca nu vrea sa mai vada nimic nou, nu suporta. Nici sa auda, nici sa simta. Vrea sa traiasca numai si numai in vechiul loc si miros cu care este obisnuit. Orice lucru care ii poate pune in pericol viziunea invechita este refuzat vehement.

Cu atat mi se pare mai frustrant cu cat vad in alte parti ca se poate si altfel. Foarte multi cetateni din Occident de peste 60 de ani, dupa ce ies la pensie se plimba prin lumea intreaga de parca ar avea de trait 100 de ani. La noi asa ceva este inadmisibil. Aici femeile de peste 50 de ani trebuie sa se imbrace permanent in doliu sau in toale cumparate de la mana a doua, sa isi neglijeze complet aspectul fizic, sa isi ascunda parul in batic, sa mearga la si sa vorbeasca doar despre biserica. Nu vor sa mai invete nimic, sa mai calatoreasca niciun metru. Decrepitudinea este singura stare pe care si-o insusesc. E adevarat ca americanii, de pilda, sunt un popor de exilati, opusi complet, dependenti de tot ce este nou, care cauta si fac totul pentru schimbare, dar ei nu sunt neaparat un etalon; exista si variante mai blande ale libertatii, realizabile.

Banii, veti spune, ei au bani, au pensii decente. Foarte bine, spun eu, dar sunt multi care nu merg cu masina, cauta trenuri ieftine sau gratuite pentru batrani si tot o fac, numai sa vrea. Ai nostri prefera sa dea bani la popa sa le cante molifta, in loc sa se urce in tren si sa mearga intr-un loc frumos din tara pe care nu l-au mai vazut niciodata. Aia e o adevarata binecuvantare.

Am intalnit la un moment dat in SUA un cuplu de 70 de ani. Erau atat de fericiti de viata incat nu se puteau sa nu se abtina sa impartaseasca bucuria lor si cu cei din jur. Dadeau, spre exemplu, sfaturi despre viata sexuala cuplurilor mai tinere, ei insisi avand in continuare una inca vie, chiar scanteietoare (de mai multe ori pe saptamana!). La noi pana si pentru sotii proaspat casatoriti intalnirea hormonala devine una lunara precum o rata la banca, o corvoada de care abia asteapta sa scape pentru restul zilelor. De ce aceasta spaima de bucuriile vietii? Pentru ca, in opinia noastra, viata e mereu in alta parte…

Daca stai sa ii intrebi ce vor de fapt, nu stiu sa-ti explice. Vor bani? Da, dar banii nu aduc fericirea. Vor putere? Da, insa si bogatii plang. Vor puritate religioasa? Da, insa e absurd sa te dedici intru totul unui dumnezeu care nu-ti raspunde.

Am intrat deunazi in Pallas si am cautat pret de o ora asa-numitul loc pentru copii „Kidsland", luandu-ma dupa semnele atarnate din tavan si nu l-am gasit. Am urcat si coborat cu un lift de nu stiu cate ori, sageata ma aducea mereu in acelasi loc. M-am lasat pagubas. Cel mai occidental loc din Moldova era tot unul profund romanesc pentru ca romanii nu sunt in stare sa explice nici cuiva anume, nici macar lor insisi, un lucru in mod clar, concis, care sa fie inteles de toata lumea. De aceea poate pana si Caragiale s-a saturat la un moment dat de iubit aceasta tara cruda si a plecat sa moara in alta. Nu e vorba de comunism, democratie, partide politice etc., ci de natura insasi a poporului, de filosofia lui „nu ba da".