Caută 
4 MIN
Grecia este, in prezent, o tara-pilot pentru zona Euro, ca si pentru Uniunea Europeana, in ansamblu.
Romania, la rindul sau, este obligata sa urmareasca, cu mare atentie, evolutia evenimentelor din Grecia – din care poate trage utile invataminte, mai ales despre ceea ce nu trebuie sa faca.
Exista unele asemanari intre cele doua tari privind evolutia lor din ultimii citiva ani. Ca si Romania, Grecia a cunoscut – pina in 2008 – o crestere economica notabila, o scadere semnificativa a somajului, o sporire spectaculoasa a consumului si o dezvoltare, fara precedent, a sectorului imobiliar determinata de Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, s.a.m.d.
Criza a inceput, ca si in Romania, in 2008.
Dar asemanarile se opresc aici. Cauze profunde, de ordin intern, au facut ca Grecia sa ajunga, in 2-3 ani, pe marginea prapastiei.
Astazi, Guvernul grec este nevoit sa adopte masuri exceptionale de austeritate, iar raspunsul populatiei este la fel de radical: iesirea in strada, conflicte singeroase cu fortele de ordine, greve nesfirsite, iar in ultimile zile, apelul la un slogan cunoscut romanilor de vreo 20 de ani: nu ne vindem tara.
Dar ce anume vrea sa vinda guvernul grec si de ce?
Prin anii ’90, romanii iesiti in strada scandau acelasi refuz de a-si vinde tara. Era vorba de facilitatile acordate capitalului strain, indeosebi occidental, de a investi la noi – mai ales in sectoarele lovite de trecerea brusca la capitalism. Deci nu se punea problema vinderii de teren, ca atare. Pe de alta parte, este drept ca patrunderea capitalului strain in tara noastra a determinat pierderea controlului Statului asupra unor intreprinderi, a unor unitati economice importante si chiar asupra unor sectoare intregi – cum este cel al petrolului, OMV Petrom.
Pina la urma, lozinca "Nu ne vindem tara" a avut la noi un final paradoxal tinind cont ca azi ne dorim sa vina in tara cit mai multi investitori straini dar, din pacate, acum nu se prea mai inghesuie…
In Grecia, lucrurile au mers mult mai departe. Datoria externa a tarii se ridica la sute de miliarde de euro, impingind tara in pragul incetarii platilor – adica spre faliment.
S-a apelat la UE, in special la tarile din zona Euro, care i-au sarit destul de repede in ajutor. Dar sa nu credem ca ajutorul dat este chiar dezinteresat, asa ca de la frate la frate. In realitate, multe companii financiare, economice, de asigurari etc, din cadrul UE, au mari interese in Grecia iar prabusirea acesteia le-ar cauza pierderi majore. Dincolo de toate acestea, fapt este ca Grecia s-a bucurat de un puternic sprijin, de care nu cred ca ar putea beneficia si Romania intr-o situatie similara. Dar, mai bine ne batem peste gura, sa nu ajungem acolo si sa nu avem nevoie de un astfel de ajutor.
Astfel, Grecia a primit, cu citeva luni in urma, la initiativa Comisiei Europene, 110 miliadre euro de la marile institutii financiare – FMI, BEI, BM etc -, iar zilele trecute s-au mai aprobat inca vreo suta de miliarde.
Insa, pentru acesti bani, Grecia trebuie sa satisfaca anumite conditii.
In afara de masurile de austeritate propuse de Guvern si deja votate in Parlament, executivul s-a angajat sa obtina vreo 50 miliarde euro din privatizari. Dar ce ar mai putea privatiza o tara care nu a trecut prin comunism? In mod oarecum paradoxal, statul grec continua sa detina aproximativ 40% din economia nationala si, prin urmare, are ce vinde. Partea mai proasta este ca, datorita crizei precum si atmosferei social-politice, pretul actiunilor la companiile unde statul elen are participatii a scazut drastic, cam la jumatate, din anul 2009 incoace. Specialistii spun ca pretul de vinzare ar putea scadea chiar pina la 10% din valoarea reala.
Exista deja o lista lunga a obiectivelor pe care statul grec intentioneaza sa le vinda, in intregime sau in parte: companii energetice, de telefonie, banci‚ porturi, aeroporturi etc.
S-au afisat si preturile, ca la piata.
Dar noutatea absoluta este ca grecii vor sa vinda inclusiv bunuri de care au fost legati cu tot sufletul, in toata istoria lor, respectiv unele din minunatele lor insule.
Grecia a trait, din totdeauna, din comertul pe mare si a tinut cu ghearele si cu dintii de insulele din Marea Egee. De ex., prin Pacea de la Laussane din 1923, in urma unui razboi singeros cu turcii lui Ataturk, a cedat multe, dar nici o singura insula. Razboaie multe au dus grecii pentru aceste insule si de aceea pare incredibila decizia de a vinde unele din ele. S-au afisat si preturile, care merg de la 2 milioane euro si pina la sute de milioane de euro.
Asadar, grecii au ajuns sa vinda, la propriu, bucati din teritoriul lor.
De aceea nu ne mira ca cei iesiti in strada cer sa nu li se vinda tara, porturile si insulele nefiind pentru Grecia simple entitati geografice, ci o parte importanta din insasi esenta sufletului ei national.
Totusi, nu ar trebui sa-i compatimim pe greci.
S-au invatat cu un nivel de viata foarte ridicat – mult deasupra posibilitatilor lor reale -, au platit taxe si impozite numai cind au avut chef – si nu prea au avut -, au mintit mereu UE si alte organisme referitor la situatia lor economica reala, au incalcat cu nonsalanta Pactul de Crestere si Stabilitate al UE care obliga ca deficitul bugetar sa se mentina sub 3% etc.
Dar nici nu ne putem bucura de situatia Greciei. O prabusire a acesteia ar avea consecinte periculoase si imprevizibile – inclusiv pentru tara noastra. In acest caz, nu ne putem bucura daca moare capra vecinului, pentru ca sigur se va imbolnavi si a noastra…
In fine, nu m-ar mira ca vreo citeva insulite grecesti sa fie cumparate si de niscaiva bugetari romani, cu functii pe la guvern sau mai stiu eu unde, cu venituri modeste declarate si, bineinteles, cu contracte pe numele unor rude, prieteni, amante etc. Ca asa sintem noi, romanii, darnici cu neamurile si cu frica de Dumnezeu in singe…
