Nu se poate!

Aflata in fruntea cozii la absorbtia de fonduri europene, Romania este tara in care neputinta s-a institutionalizat si a devenit moneda curenta de schimb in raporturile dintre grupuri si indivizi. „Nu se poate" a devenit raspunsul la orice problema. Pilotul automat al neputintei este atit de eficient, incit, in multe situatii, individul solicitat sa solutioneze o problema oarecare va raspunde mai intii „nu se poate", apoi va cugeta, daca e in stare, pentru a vedea de nu cumva acel ceva chiar s-ar fi putut infaptui. „Nu se poate" circula nestingherit de la mic la mare, de la particular la general, de la concret la abstract.

In orasele tarii, forta lui „nu se poate" e vizibila in cele mai marunte detalii. Mijloacele de transport in comun sint ca vai de lume pentru ca „nu se poate" moderniza decit cu sume enorm de mari parcul de vehicule. Cu bani foarte multi se poate, cel mult, sclipui un set fain de fiare second-hand, pe care altii le-ar da si gratis, numai sa scape de ele. Conditiile de asigurare a serviciilor de sanatate sint ingrozitoare pentru ca „nu se poate" cheltui in chip transparent si onest banul public adunat din taxele de sanatate, exagerat de mari in raport cu ceea ce pacientul primeste la schimb. Nici educatie „nu se poate" face. Cu ce ? Cu cine? Pentru cine, pentru ce? De ce? Infrastructura rutiera „nu se poate", sub nici o forma, dezvolta. E atit de mult de socotit, incit nu are nimeni vreme sa mediteze cum ar fi daca un drum s-ar face la pretul corect. Cine si-ar fi putut imagina ca un kilometru de drum cu patru benzi face mai mult decit o suta de kilograme de aur, la cursul zilei ? Despre calea ferata ce sa mai vorbim ? E mai simplu sa o vinzi decit sa o faci. Nu mai continuam. Nu se poate.

Lista extinsa a cauzelor mici si mari care l-au adus la putere pe „nu se poate" e atit de lunga, incit inventarul devine plictisitor. Nu este, insa, lipsit de rost sa luam aminte la tipurile de motive care tin banii europeni departe de patria noastra, odinioara multilateral dezvoltata, astazi plenar subdezvoltata. Intr-un studiu realizat la Institutul National de Economie, pe lista celor mai des intilnite obstacole in dezvoltarea proiectelor cu finantare europeana figureaza urmatoarele trei mari tipuri de „nu se poate":

1. Capacitatea limitata a autoritatilor locale si centrale de a identifica si de a stabili prioritatile de finantare. Printre factorii care „incapaciteaza" autoritatile se numara lipsa de pricepere in dezvoltarea de proiecte, lipsa de intelegere si de colaborare intre compartimentele unei institutii, resursele insuficiente de finantare, lipsa de strategii pe termen mediu si lung, lipsa de transparenta in elaborarea si raspindirea documentatiei necesare elaborarii unui proiect, consultanta data dupa ureche, rezolvarea problemelor grave in ultimul ceas, atunci cind au devenit deja prea arzatoare s.a. Asadar, nu banii, ci incompetenta determina cele mai multe efecte adverse. La nivel national, gratie amatorismului administrativ, aria de proiecte cea mai vitregita este cea a infrastructurii vitale (alimentarea cu apa, tratarea si depozitarea deseurilor, protejarea mediului, imbunatatirea drumurilor si a caii feroviare). Mai bine codas la oras decit in satul tau fruntas!

2. Obstacolele legislative. In termeni foarte politicosi, autorii studiului arata ca forurile legislative si cele administrative sint fie depasite de standardele impuse de forurile europene, fie nu le pasa nici cit negrul sub unghie. Lipsa de stabilitate care caracterizeaza legislatia romaneasca il aduce in prim-plan pe „nu se poate" ori de cite ori se observa ca europenii ar vrea „hais", iar ai nostri „cea". Si cum sa fie altcumva cind Parlamentul nu este altceva decit un maidan, un spatiu de bataie intre tabere mai mici sau mai mari? Numarul de luptatori pe metru patrat e direct proportional cu numarul de obstacole legislative ridicate in fata adversarilor. In consecinta, legea e menita sa puna piedici, nu sa fie de ajutor;

3. Blocajele institutionale. La acest capitol, cea mai apriga problema este calitatea personalului care verifica gradul de indeplinire a obligatiilor asumate printr-un proiect cu finantare europeana. Iata ce spun autorii studiului: „Schimbarile de personal au un impact negativ asupra procesului de accesare a fondurilor europene din cauza statutului nesigur al pozitiilor ocupate de angajatii cu inalta calificare, care, din motive politice, pot fi in orice moment inlocuiti cu oameni mai putin calificati". Cit va mai dura, oare, pina ce Europa va intelege ca la noi nu conteaza priceperea profesionala, ci capacitatea (institutionala) de a capata aproape instantaneu culoarea politica a celor aflati la putere?

Tragind linie, observam ca intr-un cincinal am absorbit 5,5% din 20 de miliarde de euro, adica in jur de un miliard de euro. Acest procentaj minuscul este si mai mic in cazul programelor care ofera finantare pentru diverse proiecte de mediu (2,12 %), de transport (3,39 %) si de resurse umane (5,48 %). Coloratura peisajului national intitulat „nu se poate" este dominata de: administratie inepta, birocratie stufoasa, de jungla, legislatie autista si profesionalism dirijat politic.

Inchidem ochii si visam la Romania anului 2013, dar nu la cea din realitatea imediat viitoare, ci la cea in care s-ar fi varsat douazeci de miliarde de euro, adica a sasea parte din PIB-ul anemic al patriei actuale. Vedem, cu ochii mintii, sate ireale, dotate cu apa curenta, canalizare, gaz si drumuri dezglodate. In jurul satelor, cit vezi cu ochii, terenuri plantate cu moristi eoliene si panouri de energie solara sau cimpuri rodnice, lucrate cu utilaje moderne. In vatra fiecarui sat, pe linga sediul faraonic al primariei (construit in vremurile negre ale coruptiei), gasim un dispensar bine utilat si patronat de medici priceputi, o scoala cu cadre didactice bine pregatite si un post de politie in care sta permanent un om al legii. Locuintele satenilor au baie interioara si bucatarie garnisita cu electrocasnice. Plictisiti de atita nemeritat huzur, taranii urmaresc prin webcam-uri ce mai face cutarica sau cutarescu, converseaza online cu angajatii Primariei, pierd vremea in fata televizoarelor HD sau isi irosesc timpul liber cu activitati recreative de shopping la supermarketul local. La orase e si mai si. Drumuri netede si bune, parcari subterane uriase, transport public la minut, curatenie-luna, iluminat public de tip Las Vegas, parcuri verzi, mari si bine intretinute, locuri de joaca multe si frumoase, activitati culturale la colt de strada, intr-un cuvint, pa-ra-dis! Nu se poate!, veti spune. Aveti dreptate.