Nudul vazut prin gaura cheii…

O expozitie consacrata Nudului la Ateneul Tatarasi nu poate fi decit un proiect pe gustul postmodernilor, al caror apetit sexual inregistreaza cote alarmante. Dar, cum stim, cu cit se amplifica dorinta, cu atit mai virtos se amputeaza posibilitatea. Nuditatea si sexualitatea se vind bine in programele mass-media si toata lumea pare sa cistige din practicarea celei mai vechi meserii din lume. Dincolo de aprecierile cumva sociologizante, trebuie spus ca descoperirea nuditatii in spatiul privilegiat al Paradisului a condus protoparintii omenirii la cunoasterea unuia prin celalalt si tot asa s-au nascut stramosii nostri din care cu onoare mai mica sau mai mare ne tragem noi insine. Unii se pare ca nu s-au tras de tot, asa ca mai incearca inca. Dincolo de gluma sau frivole comentarii malitios-ironice, problema nudului a reprezentat o veritabila permanenta in preocuparile artistilor din toate timpurile. Nu intimplator, in antichitatea cea mai indepartata, antecucuteniana, oamenii isi imaginau zeitatile universului lor primitiv sub forma unor idoli feminini carora li se inchinau implorind ploaia, soarele si alte forme de comunicare cu necunoscutul. Gratia cam discutabila a acestor statuete din lut, cu soldurile lor glorioase simbolizind fertilitatea sau doar nevoia de hrana, a dus cu timpul de la stilizarile aproape abstracte la formele ceva mai evoluate ale artei orientale si, finalmente, ale celei care a marcat spatiul european si nu numai.
Statuile primitive grecesti descoperite la Acropola ateniana reprezentau chipuri de kouros sau kore, personaje nubile, cu expresia schematica, ducind cu gindul la reguli depinzind de exigentele unui canon avant la lettre. Ulterior, prin Policlet si capodopera lui, Doriforul, s-a ajuns la un canon autentic. Corpul omenesc a devenit o ideala masura a lucrurilor, fapt profitabil, consemnat de tratatele de estetica. Statuarul grecesc nu face altceva decit sa consacre frumusetea unui trup tinar, al atletilor ce se infruntau in intreceri la Olimpya si al frumoaselor Eladei care purtau tortele aprinse direct din soarele Arcadiei. Romanii au mers mai departe si vilele lor sorentine aveau peretii impodobiti cu imaginile voluptuoaselor curtezane. Si tot asa, descoperirea corpului si a nuditatii a facut ca acest senzual motiv sa traverseze glorios toata istoria artei, chiar daca unele frumoase ale timpului au mai adaugat sau au mai pierdut, dupa gustul vremurilor, citeva bune kilograme, sinii au mai crescut in diametru sau au ramas asa cum i-a facut mama natura, mici si nefericiti. Ingres, de pilda, le-a mai adaugat cite o vertebra, astfel ca macar gindul sa se inalte si sa para mai senzual si mai gratios. Altadata, Goya a fost oarecum sarcastic cu nuditatea feminina, iar Manet, de-a dreptul obraznic.
Unde, se intreaba modernii, unde sint Venusurile de altadata, unde au pierit supraponderalele frumoase rubensiene? Poate fac o cura de slabire, vor zice unii, sint impracticabile, vor sustine altii. In toata aceasta vreme, lumea va iubi fizic si estetic nudul, ca o clipa de eternitate. Viziunile palladyene, cerebrale ca un sonet, cele tonitziene – ca o dorinta marturisesc si ele experiente demne de retinut. Acum s-a ajuns la Nenud, adica la democratizarea sexului si trecerea lui din patrimoniul national in cel mondial. Schimbul de informatii va conduce la noua dezordine amoroasa, unde libertatea va atinge pentru prima data dimensiunile absolutului. Expozitia ieseana de-acum este un elogiu tatuat pe sinii si fesele unei fecioare care nu s-a nascut inca, susceptibila deci de virginitate, dar si exclusa de la banchetul orgiastic al fiecarei zile… Trec sub tacere numele expozantilor din pudoare, desi puteti identifica si singuri marca stilistica a unor Suhar, Tofan, Patrascu, Mircea Eugen, Barzu, Aftene, Cotovanu, Toporas, Ionescu si multe altele, intre care naivii, foarte activi in relatiile cu nudul…