O alta istorie cu Danila Prepeleac

Stiti povestea lui Danila Prepeleac: cum a pacalit el pe draci si s-a intors acasa cu un sac de galbeni. Si a trait el destul de indestulat, cu toate ca, ce-i drept, banii s-au risipit repejor, caci Danila tot nechitit la minte si nechibzuit la trebi ramasese. Asa ca se gindea din nou sa fuga in lume, lasindu-si nevasta si copiii in stirea Celui de Sus. Ii intrase in cap si il munceau gindurile sa faca o manastire "cum n-a mai fost alta", iar urmasii sau macar urmasii urmasilor lui sa apuce sa traiasca in bunastare si fericire si sa-i aduca lauda peste vremi… Uite asa ii trasnea prin cap lui Danila.

Si intr-o noapte are un vis. Se facea ca era undeva intr-o tara cunoscuta, dar pare ca si necunoscuta, intr-un loc cunoscut, dar pe care nu-l recunoastea intru totul. Era pe malul unei ape mari, unde se inaltau niste ziduri neispravite. Nu pricepea cum, dar stia ca acelea sint zidurile manastirii cum nu a mai fost alta, la care se gindea el. Si mai stia ca il asteapta un drum lung inainte. Ceva il tragea sa mearga acolo. S-a gindit intii ca ii trebuie o luminare. Si, iata, chiar la intrare, vede o tejghea cu carti, cu luminari si cu smirna. La tejghea e un calugar batrin, care ii intinde o carte groasa:

– Nu voiesti Sfinta Scriptura, crestine?

Dar Danila se pomeni intrebind:

– Da’ ce, nu aveti cirnati cu usturoi?

Calugarul se uita cu un zimbet mirat, apoi raspunde linistit:

– Avem si asta, omule.

– Atunci taie-mi un kil!

De dupa tejghea calugarul scoate un cirnat gros, mirosind trasnitor a usturoi. Taie o bucata din el, cintareste, mai adauga de la el inca o bucata, o infasoara intr-o hirtie si i-o da, uitindu-i-se in ochi:

– Eu, omule, ti-am vindut cirnati, caci esti calator, dar trebuie sa iti aduci aminte ca azi e post sfint, apostolic.

Dar Danila nu e atent la spusele calugarului. Vede deja manastirea. O, ce frumusete! E un lacas maret, uluitor, turlele stralucesc in soare, albeata zidurilor ii ia ochii. Molfaind din bucata de cirnat, Danila da sa intre prin usile de la rasarit, dar se simte tinut pe loc de o putere nevazuta. Se forteaza iar, dar este aruncat afara, in glod… Si atunci se trezeste…

A doua zi, gata, Danila si pleaca in padure cu gind sa faca manastirea pe care o vazuse in vis. Dar, se stie, manastirea nu-i un bordei. Iti trebuie bani ca s-o ridici. Danila a tot asteptat vreun drac, ca sa-l pacaleasca iar si sa-i ia banii. Intr-un tirziu a aparut un drac ratacit pe acolo, care a spus ca in ziua de azi dracii sint la mare cautare in lumea larga si ca nici unul dintre ei nu mai are timp si chef sa se ocupe de sihastri, de cugetatori si de altii ca ei. Dar dorul lui Danila de a face acel lacas era mare, asa ca a doua zi a iesit inaintea unor oameni care mergeau la tirg:

– Ia dati banii incoace, ca sa facem manastire.

Unii au dat de rusine, altii de frica. Altii s-au impotrivit, dar Danila le-a dat cu bita peste falci:

– E pentru Domnul Dumnezeul nostru, paginilor.

In alta zi Danila s-a ascuns sub un pod si a iesit inaintea unui negustor:

– Da banii! Si a inceput sa-l schingiuiasca, caci negustorul tinea la avutul lui.

Dupa ce i-a luat tot, Danila si-a facut cruce si a zis:

– Slava Tie, Doamne! Amu’ o sa facem manastire pentru urmasii urmasilor nostri!

Pe urma Danila si-a gasit si alti tovarasi, ca sa faca manastire. Ca sa stringa bani, chinuiau, omorau:

– Ei, ce sa-i faci! I-a luat Dumnezeu la El! ziceau oamenii lui Danila.

Si uite asa au pornit manastirea. Nu reuseau s-o termine, dar s-au gindit s-o sfinteasca mai intii. Au ridicat o cruce stralucind in soare pe zidurile neispravite. Si-au venit la sfintire un arhiereu cu 40 de popi, 40 de diaconi si 40 de dascali. Arhiereul a dat sa inceapa slujba, dar deodata a simtit un miros neplacut. Putea, ce mai!

– Ia dati-le afara pe babe, a zis arhiereul. Si sa nu se mai fisiie, ca aici nu-s pe banca de la poarta, ci in sfinta manastire.

Le-au dat afara pe babe, dar in manastire se simtea acelasi miros, pe care nu puteai sa-l rabzi:

– Ia dati afara pe dascali!

I-au dat, dar degeaba. I-au dat si pe diaconi, apoi pe popi, dar tot degeaba.

Atunci arhiereul s-a uitat adinc la Danila si la oamenii lui, i-a patruns pina-n fundul sufletului. Apoi, fara sa spuna o vorba, arhiereul a iesit din manastire si a plecat. Au plecat si toti oamenii, caci nu au mai putut rabda putoarea. Iar in urma lor manastirea s-a mistuit in flacari.

Aceasta este, oameni buni, istoria comunismului!