O dusa si-o venita (de) la Paris

Citeam, nu demult, un sonet al lui Tudor George despre un moment crucial din viata marelui critic de arta Eugen Schileru: "E prea tirziu ca sa mai vad Parisul!" …suna primul vers. Schileru, desi a avut multe invitatii in capitala Frantei, a fost lasat de comunisti sa plece la Paris abia pe la 56 de ani; un critic de arta mare, musai sa stea in Luvru o zi macar, daca nu o saptamina. Musai sa se plimbe prin Montmartre si sa vada Notre Dame. Ei bine, constient ca este un ghinionist, Schileru, odata ajuns in Orasul Luminilor, a… refuzat sa mai intre-n Luvru, multumindu-se sa stea intr-o cafenea, in fata muzeului, si sa priveasca vizitatorii cum intra si cum ies… Ciudat, nu?

A doua conexiune introductiva: Paul Anghel, un scriitor pe nedrept uitat azi, a scris o carte care se intitula O clipa in China. El explica logic ca a sta o luna in tara lui Confucius echivaleaza cu …doar o clipa.

Ei bine, intelegeti acum de ce afirm ca am stat o clipa la Paris, cind era prea tirziu. Dar decit deloc…

Pentru generatia baiatului meu cel mic, o deplasare acolo inseamna un drept cistigat prin democratie. Mie, inca traumatizat de ceea ce-a fost aici pina-n ’89, mi se pare un privilegiu. Si am realizat ca Parisul poate deveni un viciu: ce vice impuni, dit Paris! Parisul creeaza dependenta, deci; creeaza complexe; creeaza suspine interminabile. Din multe puncte de vedere…

Am fost, printre altele, pe acoperisul orasului, in Turnul Montparnasse, la etajul 59: de-acolo am vazut tot ce n-am putut vizita, cu piciorul, in clipa tardiva a deplasarii. Ascensorul cel mai rapid din Europa te duce-n numai 38 de secunde sus, aproape de cer.

Am mai vazut de-aproape Turnul Eiffel – care seara este impresionant (pacat ca acolo esti agresat de negrii care vind brelocuri cu monumentul si machete luminoase si care, uneori, chiar te-njura fiindca nu vrei sa le cumperi!); am fost incintat de Montmartre (cartier inca boem, cu pictori care te acosteaza, sperind ca-ti vor face portretul, cu multe restaurante mici si cu suveniruri delectabile); mi-a mai placut catedrala Notre Dame si, in egala masura, imprejurimile; m-au incintat Luvrul si piramida, Defense si Sacre Coeur; dar, vai!, Gioconda a fost o deceptie (prea mic tabloul, pentru imensul perete pe care era postat)! Tot o deceptie, Moulin Rouge – plus imprejurimile.

Am mers mult cu metroul (intr-o singura seara, fiul meu m-a carat 42 de statii, numai la-ntoarcerea spre hotel!) si, sincer sa fiu, am ramas uimit de citi negri si asiatici vezi aici – peste 70% din numarul calatorilor. Noroc ca statiile sint mici; si, se pare, am nimerit intr-un moment in care metroul era in renovare, peroanele aratind mult mai rau ca la Bucuresti (de altfel, nici la Roma sau Barcelona nu aratau grozav!)!

Arcul de Triumf – fara surprize. Am baut un vin pe Sena, pe un vaporas-restaurant. E momentul sa spun citeva cuvinte si despre restaurantele Parisului. Ele sint foarte multe, evident, si particularizate. Gasesti, cum e firesc, tot ce vrei, la preturi pentru toate buzunarele: de la 5 euro la 500 de euro; nu am vrut nimic din ce gasesc si-n tara, dar, recunosc cu rusine, nu am avut destui bani (& destul timp) sa-mi satisfac placerile de gourmet: am gustat putin camembert, avocado cu crabi, mezeluri tipice, crepes cu de toate, lasagnia cu somon, oua cu maioneza de-a lor – excelenta!, fileuri anchois, pastrama de rata, deserturi din ciocolata topita, dulciuri diverse, printre care un ghimbir zaharat interesant, la un local chinezesc; am vrut sa mincam, intr-o zi, la un restaurant cu specific romanesc – Chez Christina – dar tocmai la ora in care ne nimeriseram acesta era in curatenie… am baut pastis, cidru in trei variante (una din ele, excelenta!), vin, bere, ceaiuri, apa minerala. M-a surprins sa constat ca berea e cam la acelasi pret cu vinul si sucurile. La Starbucks ( unde m-a dus baiatul meu), cafenea celebra de la subsolul Luvrului, am degustat niste bauturi reci pe baza de cafea, dar mai ales am ramas cu ochii la pungile atit de diverse ca aroma si tarie ale boabelor cu pricina…

Clipa mea franceza a fost inuman de scurta: n-am decit o solutie – s-o repet…Pentru ca, repet, Parisul creeaza dependenta…

www.bogdanulmu.eu