O muiere pe cinste

Vara anului 1957 era tare secetoasa si iarba de pe islazul satului Ghireni disparuse. Vitele umblau flaminde cit era ziua de lunga si asteptau venirea serii ca sa se indestuleze cu buruieni, aduse in saci enormi de catre stapinii lor.

Oamenii mergeau la padure sau prin ogoarele cu porumb si floarea soarelui si culegeau fin uscat, volbura, laptuca, limba sarpelui si alte buruieni care, in general, cresc si fara apa.

Intr-o vaioaga, in care era apa in timpurile normale, acum crescuse o iarba verde buratec, suculenta si moale ca matasea de porumb in pirg.

Proprietarul, Gheorghe Bulhac, era mindru ca el putea hrani vitele din belsug cu otava aceasta, invidiata de toti.

Dupa ce ca Bulhac asta avea asa un noroc, mai si fusese zamislit ca un fat frumos, indraznet si sugubat, incit femeile nu-i puteau servi niciodata un „nu" categoric. Numai Saveta tontalaului de Adrian Lupu se codea si se sclifosea, de il enerva pe Bulhac la culme.

Duminica, toata lumea iesea in mijlocul satului, la caminul cultural, si bea samahoanca, statea la birfe, juca poarca sau se prindea la joc in scirtiitul scripcii lui Costache Aduculesei.

Pe la chindie, cei mai gospodari sau cei cu alte interese mai ascunse plecau dupa buruiana pentru vite.

– Du-te tu, barbate, spune Saveta cu jumatate de gura.

– Imi ajunge toata saptamina. Mai du-te si tu, spune batos Adrian Lupu.

Femeia pleaca grabita si Lupu priveste mindru la ceilalti, spunind parca:

– Vedeti ca-mi stie de frica?

Gheorghe Bulhac, in acest timp, cosea otava si apoi, cu grebla de fier cu cinci colti, aduna in gramajoare pretioasa hrana pentru animale. Isi aducea aminte ultima discutie cu muierea lui Lupu.

– Asa de mult imi place mirosul si moliciunea otavei…, parca ma lesina…

Omul a bagat la cap preferintele femeii, a pus grebla in caruta, coasa intr-un loc mai ferit si in rest a asternut otava.

– Unde te duci, Saveta?

– Dupa buruiana la vite. A venit rindul meu, ce sa fac?

– Daca vrei, ti-am oprit si tie un sac de otava, ii spune Bulhac Savetei.

– Dar de unde stiai ca am sa vin pe aici?

– Am eu un dar de la Dumnezeu si un noroc chior.

– Nu fi asa de sigur.

Saveta isi baga mina in otava din caruta, o mirosea, o lipea de fata, inchidea ochii si visa.

Bulhac umplea in ast timp sacul femeii, il indesa cu piciorul, aruncind priviri spre muierea aceea cu corp frumos, cu pielea alba si cu dinti de om negru. Nervii sai erau suprasolicitati, muschii incordati si Gheorghe s-a transformat intr-o bomba de terorist din vremurile noastre.

Otava se dadea la o parte in caruta, focul ardea in vilvataie, Saveta se transformase in locomotiva cu aburi si cind Bulhac a dat cu toata forta lovitura de gratie, s-a auzit:

– Auuu, m-ai omorit!

Femeia a sarit, grebla s-a tinut un timp dupa ea si singele marca distanta dintre colti.

Bulhac a acordat primul ajutor, Saveta turba ca n-are cum sa vada pagubele si plingea de ti se rupea inima. Noroc ca Bulhac avea o sticla cu gaz cu care a facut o dezinfectie generala.

Cind Lupu a venit acasa, nevasta-sa era in pat si gemea usor.

– Ce ai, fa, nebuno?

– Un buboi pe fund.

– Ia sa vad?

– Mai du-te dracului. Acu’ vrei sa-ti arat si fundul?

Barbatul ii da o palmuta la fund si femeia racneste ca turbata.

– Sa nu vii linga mine, du-te in cuhne!

Baietanii, cu puf in loc de mustata, au aflat imediat povestea si chicoteau de mama focului.

Imi amintesc ca dupa 3-4 zile de la eveniment, Saveta schiopata vizibil, desi se ferea cit putea.

– Doare rau, tata Saveta?

– Vezi ca-ti rup urechile!

– Dar citi colti v-au intrat in…

– Sase, ma tontule.

– Dar grebla are doar cinci colti.

– Cind o sa-ti dispara casul de la gura o sa vezi ca totusi au intrat sase.

Femeia ride gilgiit si galiganii se uita aiuriti unii la altii.

Glumeata muiere Saveta asta!