Caută 
4 MIN
Am primit, pe la finele lui august, din partea unei profesoare din Bacau, trei pagini cu „perle" de la bacalaureatul 2008. Daca ar fi sa evaluam nivelul liceului nostru dupa aceste productii, ar trebui sa intram in panica generalizata. Imi imaginez ca aceste perle care au fost culese din multe lucrari scrise sau raspunsuri la probele orale, reprezinta doar o selectie, nu dau seama despre nivelul scolii. Dar sint prea multe si – mai ales – sint marturie a faptului ca acesti elevi au ajuns la bac, adica au absolvit un liceu. Unele sint doar naive si amuzante, altele deadreptul cretinoide si dau fiori. Daca un singur elev a ajuns sa dea bacul si poate scrie ca poezia „Zburatorul" reprezinta un omagiu adus aviatorilor romani, altul ca trupele rusesti au traversat Romania, in 1877, „impreuna cu tancuri si avioane" sau ca balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu, atunci ne imaginam cam cum stam. Cum poate arata scoala in Romania profunda.
Desigur, avem olimpici, dar citi sint acestia si ce se intimpla cu ei dupa ce termina liceul? Cu multi ani in urma am tinut o rubrica de „convorbiri cu olimpici" la revista „Cronica" si am cazut si eu in capcana. Erau atit de maturi, de seriosi, de compatibili cu ce voiam eu sa descopar, incit aveam tendinta sa generalizez, desi stiam ca aceia erau plante rare, copii superior dotati si „imbuibati" de cunostinte in familii cultivate, pe care scoala doar ii slefuia. Erau un fel de extraterestri. Despre multi dintre ei am auzit ca au facut cariere prin alte parti. N-ar fi avut nici o sansa aici, mai ales atunci. Oare cei de azi au? Cum se face ca dintr-o scoala conceputa atit de inalt, ies adesea insi care par veniti din scoli speciale pentru recuperare?
Am s-o spun abrupt: desi programele noastre sint extrem de incarcate, desi in scoala noastra se „introduc" cunostinte care in alte parti se ofera doar la universitate, rezultatele nu sint pe potriva. Cei mai multi elevi nu pot tine pasul cu programa scolara mult prea incarcata, nu fac fata si nici nu vor (nu sint motivati) sau, pur si simplu, nu au nivel intelectual pentru locul ce-l ocupa (nici in liceu si nici in universitati). Iar cei care fac fata la tot ce se cere, adesea esueaza profesional sau social; sau fug de aici de maninca pamintul. Care-i defectiunea?
Scoala romaneasca, mai ales liceul, pastreaza inca reflexele elitiste dintre cele doua razboaie si chiar din perioada comunista. Idealul de educatie prin liceu, dar mai ales prin universitate, era acela de a parasi masa informa, era unul "aristocratic" sau de clasa superioara, de "inalt burghez". Toti nomenklaturistii, dar si intelectualii de rind, voiau sa-si vada copiii trecind prin scoli bune, capabile sa-i scoata din conditia de clasa muncitoare. Asa s-a format acest obicei al prepararii, acumularii, supraeducarii. Iar efectele acestei atitudini se vad inca, desi s-a democratizat invatamintul, desi sistemului de educatie se supune cerintelor economice si celor dictate de nevoia de integrare sociala.
Au remarcat-o multi: scoala romaneasca indeasa cunostinte, adesea de nivel inalt, dar ne-articulate intre ele si rupte de context, de realitate. Cunostintele sint insule izolate, poarta stampila „segregat", nu vor sau nu pot sa se articuleze. Lipseste o conceptie unificatoare, coerenta, raspunsul la cerintele complexe ale lumii de astazi. Cu alte cuvinte, cind societatea se prezinta ca o lume extrem de complexa, ca un intreg in care partile interactioneaza dinamic intre ele, noi raspundem sectorial, inocent, simplist; ignoram structura, tratam doar zone separate unele de altele. Cunostintele de la diferite materii nu sint conexate intre ele, nu se urmareste adesea functia lor activa si finalitatea si nu intereseaza pe nimeni articularea la contextul social, la mediu. Se incurajeaza doar acumularea de cunostinte, dar nu de cunostinte care sa se transforme in practici sociale sau/si profesionale, in deprinderi de a le aplica. Ma refer acum la vocabularul transmis prin cursurile de pedagogie si repetat cu competenta la examenele de grad sau definitivat: se face instructie, dar complexul educatie-formare, care ar trebui transpus in practica prin cercetare-actiune, prin decizie politica si regularizare sociala, nu are nici un loc in conceptia dirigintilor scolii. Profesorii au competente stiintifice in disciplinele lor, dar nu colaboreaza cu ceilalti si nici nu sint interesati de ce-i in jur, in lumea reala (au oroare de politic, poate ca stiu ei pentru ce). Ideea de cetatenie si de conditionare ideologica le repugna, refuza sa transmita, alaturi de stiinta lor sau odata cu ea, o conceptie politica de cetatean. Cunostintele transmise ar trebui contextualizate, asumate ca segmente ale structurii, impartasite ca produs al tuturor. Meseria de educator e o „meserie a relatiilor", a angajamentului, a implicarii. Educatorii au a face cu subiecti autonomi care trebuie insa sa relationeze, sa construiasca impreuna, sa respecte si sa se respecte intre ei. Educatorul trebuie sa-si asume nu numai rolul de transmitator de cunoastere, ci si pe cel de formator de caractere, sa articuleze educatia cu grija pentru ceilalti si preocuparea pentru schimbarea cimpului politic. Cine altul sa le transmita tinerilor acest etos al colaborarii, al co-elaborarii, al grijii pentru viitor? Cine sa le implementeze gustul pentru constructie si proiect?
Meseria de educator e o meserie care se gaseste la intersectia mai multor domenii, se plaseaza „intre" cel putin doua arii de aplicare, a stiintei si a vietii practice; o productie de sens si o stiinta a actiunii. Invit educatorii, ca actori sociali ce sint, sa construiasca lumea scolii ca un raspuns la provocarea complexitatii, sa-si asume responsabilitati, sa elaboreze linii de sens intre politica si educatie, sa nu abandoneze complexitatea scolii si sa n-o lase pe mina neavenitilor, sa transforme cimpul educativ intr-un produs al competentelor. Sa-i invete pe tineri practica gindirii complexe, sa restaureze importanta culturii, ca legatura intre cunoastere si actiune, intre intelegere si solidaritate sociala.
