Pe alta data

Hotarirea lui Andrei Plesu de a nu mai scrie la ziarul Adevarul a consternat pe multi, inclusiv pe susiscalitul. Hrana lui spirituala de fiecare miercuri era pentru mine aproape vitala. Si cred ca nu sint singurul in aceasta situatie. Cind baiatul meu Mihai si Angela, iubita lui, mi-au daruit de ziua mea volumul lui Plesu intitulat Despre frumusetea uitata a vietii, pur si simplu m-au facut fericit. Nu am mai citit cu atita pasiune publicistica atit de valoroasa decit la Oriana Fallaci. Volumul, care cuprinde articole aparute in Dilema (veche) si Adevarul, are unele texte pe care le-as putea numi geniale, daca nu as sti ca trezesc astfel dezaprobarea maestrului. Hotarit lucru, noi, ceilalti, respiram (gifiit si sacadat) pe linga un mare om!

Desigur, nu e o tragedie pentru Andrei Plesu, va scrie mai cu spor alte minunate carti, dar cred ca merita sa-i vedem motivele. Trei ar fi cauzele care l-au facut pe domnul Plesu sa ia aceasta decizie. Le spune chiar dumnealui in articolul de despartire, intitulat Pe alta data. Primul motiv ar fi batrinetea si o anume oboseala aferenta. Sincer, mi se pare un argument putin cam rasfatat. Nimic din scrisul sau nu denota oboseala sau, Doamne fereste, ramolisment. Dimpotriva, an de an privirea lui Andrei Plesu asupra realitatii romanesti este tot mai patrunzatoare, verdictele sale sint tot mai sagace (si acide), stilul din impecabil devine impecabilisim (ingaduiti-mi acest barbarism, menit sa sugereze neperechea sa stilistica).

Andrei Plesu invoca si niste „imprejurari imediate" care l-au facut sa renunte. Si se refera la campania pe care ziarul in cauza a pornit-o impotriva prietenului sau, Mircea Dinescu. Intr-adevar, Plesu insusi are a-i reprosa multe lui Dinescu in evolutia lui postrevolutionara, dar a-l face pe poet „omul Moscovei" si „spion kaghebist", cum il face Adevarul, e prea mult.

Cu aceasta ocazie, Andrei Plesu face portretul unui om din redactia Adevarului, pe care nu-l mai poate suporta. Forumistii de profesie se grabesc sa creada ca omul incondeiat de Plesu este Grigore Cartianu, redactorul sef, care cu figura lui cam „peizana" si cu precipitarea din vorbire trezeste antipatiile „canaliei de uliti". Si il injura pe Cartianu, un ziarist bun, orice s-ar spune, cu vorbele cele mai murdare. Se pare insa ca este vorba de altcineva din redactie. M-as putea interesa la cei citiva amici ziaristi bucuresteni pe care ii am, dar ce rost are? Nici unul, in afara de colportaj si birfa.

Al treilea motiv al lui Plesu este relatat de dinsul intr-o forma cvasiumoristica, dar de sub care se simte agasarea profunda. Iata cuvintele lui Plesu din articolul amintit: „Forumistilor mei, de pilda, care, cu exceptia unei minoritati de condeie cuviincioase, se intrec, saptamina de saptamina, sa ma tavaleasca prin micile lor nevroze si frustrari, sa ma ingroape in obscenitati, agramatisme, amenintari, invitatii la spinzuratoare si cimitir. Sper ca absenta mea din gazeta va contribui, cit de cit, la insanatosirea lor sufleteasca. O pauza vreau sa ofer si cititorilor sau unor publicisti harnici, care ma cearta ca nu scriu despre ce vor ei, ca nu gindesc ca ei, ca ma bag in toate, ca nu ma bag in nimic, ca sint „omul lui Patriciu" sau, dimpotriva, „intelectualul lui Basescu", ca ma vind pe bani grei si privilegii cosmice, ca sint cripto-comunist, tigan, homosexual, securist, ca public in afara tarii nu din 1991 si la solicitarea unor edituri straine, ci de-alaltaieri, de cind ma sustine Patapievici, ca doua memorii catre Ceausescu in care ceream – in penibilul limbaj standard al birocratiei comuniste – dreptul de a supravietui erau, de fapt, scrisori de dragoste, ca sint gras, ca sint mason, kaghebist, British Intelligence, Mossad sau CIA, «jidanit», antisemit, cripto-fascist, fundamentalist, impostor, clovn, agent al unui monopol ideologic, mincator de tinere valori si cite si mai cite alte lucruri, care de care mai respingatoare, mai scandaloase si mai periculoase pentru neam si patrie".

Da, cred ca ar trebui sa reflectam la aceasta si sa vedem ce se poate face. Nu este vorba numai de injuratura pe Internet, cum credea o senatoare, ci de exersarea urii in general. Injuratura bruta nu este decit extrema de jos. Dar spectrul violentei si al urii este mult mai larg. Prea adesea forumurile ajung o toaleta sociala, in care analfabetismul, incultura, ignoranta, badarania primeaza. Ideile fixe, obsesiile nedomolite revarsate pe Net, instinctele asijderea ale unor opiniaci ce devin opimaniaci creeaza impresia nu a unui forum, ci a unei viermuieli imunde, a unui santier vraiste, netocmit, in care indivizi in pufoaice unsuroase si flendurite, cu glasuri dogite, isi arunca mascari. Sa ma ierte cei de buna credinta care scriu pe forumuri, nu despre ei este vorba. Nu ei domina, din pacate; aceasta si din cauza faptului ca prefera sa se retraga din fata valului de instinctuali si lobotomizati. De ce?