Per pedes prin urbe

Cred ca ne-am obisnuit deja cu faptul ca, odata cu plecarea iernii, orasele si soselele si spatiile publice din Romania ramin in urma murdare in ultimul hal, pline de gropi, iar gropile – adesea – pline de gunoaie (atunci cind sint intr-un loc mai ferit, dar aproape de piciorul omului, caci, nu-i asa, la noi, orice groapa devine in doi timpi si trei miscari o potentiala groapa de gunoi!). Dar cum iarna nu pleaca de pe o zi pe alta, in acele saptamini in care zapada se topeste incet-incet (cum, din fericire, s-a intimplat anul acesta – din fericire in materie de inundatii), peisajul citadin devine unul dominat de negrul-cenusiu al mizgai.

Acum zece zile, ducindu-ma la obisnuita partida de tenis de masa de simbata – era o simbata insorita si deja calduroasa pentru luna martie -, mi-au sarit in ochi cozile mari la mai toate spalatoriile auto pe linga care am trecut: masinile iesenilor toate erau acoperite de sus pina jos – mai exact: de jos pina sus – de mizerie, de parca participasera in corpore la cine stie ce cursa pe un drum de tara desfundat! Dar ele nu facusera decit sa umble – in marea lor majoritate – prin cel mai mare oras al Moldovei…

Saptamina trecuta, apoi, am avut de rezolvat diverse treburi in oras. Treburi care m-au dus din Mircea (unde stau) pina-n Bucsinescu si de-acolo pina-n Copou. Era tot o zi frumoasa, asa c-am mers cu placere pe jos. Vorba vine cu placere, pentru ca dincolo de portiunile de trotuar refacut (pavat) in ultimii ani (nu-mi dau seama dupa ce criteriu…), indiferent pe unde umbli, ai parte mereu si de trotuare roase de vreme si de timp, in Mircea si in Galata (de la podul peste Bahlui pina la Lidl, deci de-a lungul strazii principale – Cerna si Pantelimon Halipa) la fel ca in directia Dancu (unde am fost cu saptamini in urma ca sa duc la verificare niste apometre). Dar ceea ce m-a surprins neplacut a fost faptul ca odata cu venirea primaverii, primaria si/sau diverse regii publice par sa fi intrat intr-o frenezie nemarginita de-a porni lucrari stradale – care de schimbare a nu stiu ce cabluri, care de inlocuire a nu stiu ce tevi.

Foarte bine, precis exista destule canale si multe cabluri invechite. Dar nu pot sa pricep de ce trebuie sa sapi santuri cu nemiluita, pe portiuni intinse, pe Sfintul Lazar, in Bucsinescu, pe Lapusneanu, colt cu Independetei, pe Pantelimon Halipa etc. etc. Santuri care, acolo unde s-a terminat lucrarea, sint astupate cumva – si atit. Carosabilul sau trotuarul afectat ramine afectat. Nu tu asfaltare la loc, nu tu refacerea trotuarului in timp util.

Povestesc asta unui prieten din Constanta. Cadem de acord: e traditionala frenezie preelectorala, caci, nu-i asa, alegerile locale bat la usa primariei!

– Bine, bine, dar, repet, de ce naiba nu se lucreaza asa, mai pe portiuni: incepem si terminam complet (cu reasfaltare etc.) bucata aceasta si abia apoi trecem la urmatoarea bucata?

– Ei, si tu, pai, ideea principala e sa vada tot cetateanul din toate cartierele ca se lucreaza!

Asa o fi? Asa o fi, alta explicatie n-am.

In fine, ajuns, printre altele, la Casa de Asigurari de Sanatate din Copou, intr-a treia incercare de-a-mi face formele si de-a plati asigurarea, renunt a treia oara, de cum dau ochii cu codalaul-covrig la biroul la care ar fi trebuit si eu sa intru. Nu, nu era vorba de 10, nu era vorba de 15 persoane, ci de vreo treizeci! Ce naiba se-ntimpla?, m-am intrebat facind cale-ntoarsa. Nu, n-am chef, n-am rabdare sa stau ca prostul la ditamai coada! Desigur, norocul meu ca, pina una-alta, asigurarea o fac asa, ca s-o am, Doamne fereste, desigur, sa chiar ai nevoie de ea.

Si totusi, ce se-ntimpla? Dau o cautare pe net si gasesc asta: „Treziti-l la realitate pe acest picat din Luna! Nesimtirea de la virful CJAS" (Ziarul de Iasi, 11.01.2012). Oho, deci anul asa a inceput, treaba-i veche, doml’le! Iaca, „in timp ce zeci de ieseni stau zilnic la coada la Casa de Sanatate, unii de la 5 dimineata, pentru a afla cit au de platit in contul asigurarilor si pentru a-si achita contributia, seful institutiei ii face «prosti» in fata. (…) Seful CJAS Iasi pare sa traiasca pe alta lume. Iulian Serban spune ca pe cei ce stau la coada «nu ii duce capul», caci ar putea plati pe internet. «Prostia se plateste, stai la coada», adauga el."

Zau, tovarase Serban? Dar dumneavoastra v-ati gindit ca pe linga faptul ca nu toti oamenii au internet si ca nu toti oamenii care au internet au si posibilitatea de-a face plati prin internet, ei mai intii trebuie sa afle cit au de platit la acel birou unic cu 3 angajati inecati in munca, hirtii si dosare? Stiati ca un cetatean ca mine (liber-profesionist) trebuie sa faca an de an o noua „DECLARATIE privind obligatiile de constituire si plata la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate datorate de alte persoane decit cele care desfasoara activitate in baza unui contract individual de munca"? V-ati pus vreodata problema de-a simplifica lucrurile? Ati incercat macar sa organizati mai bine serviciile pentru asiguratii Casei?

Ajuns in cele din urma inapoi in Mircea, ochii mi-au cazut pe pamintul rascolit pe cele doua maluri ale Bahluiului. O, da, alta treaba inceputa cu un hei-rup in prag de iarna (niste buldozere purcesera brusc la „regularizarea riului Bahlui"…) si atit – deocamdata.

Apropiindu-ma de casa, ma trezesc rugat de un batrin (care umbla cu un baston in mina, abia tinindu-se pe picioare) sa-l ajut sa ajunga cu bine pina la blocul sau. L-am ajutat – si bine am facut, caci pe trotuarul acela mizerabil dintre blocuri chiar si pietonii mai zdraveni, dar neatenti pot avea surprize si sa se-mpiedice.

Concluzia? Mai e mult pina departe, si ca sa n-ai surprize umblind pe jos prin oras, e bine sa porti incaltari cu talpa groasa (ca sa nu simti fiece pietricica sau ditamai piatra ce se iteste din trotuar), niste pantofi tip trekking, buni si de munte… Cit ii priveste pe soferi, chiar am fost abordat de-o reporterita in drumul meu prin urbe cu intrebarea „Ce parere aveti despre gropile din carosabil?" „Nu ma intereseaza, n-am masina", i-am raspuns grabit si mi-am vazut de drum. Lucru pe jumatate adevarat: intr-adevar, n-am masina. Dar gropile ma enerveaza si pe mine cel putin ca expresie a unei vesnice munci de mintuiala, an de an, primavara de primavara. Da, mai e mult pina departe, si ca sa nu mai avem surprize umblind cu masina ori per pedes ori cu bicicleta printr-un oras plin de praf (de la atitea santiere incepute si neterminate), ar fi bine sa ne gindim de-acum ce fel de edili dorim.