Pielea proverbiala

Canicula, mon cher, chiar daca grozavele temperaturi de acum o saptamina, doua au mai – vorba crainicilor – diminuat. Ceea ce inseamna, implicit, si saracie editoriala, nu numai agricola, alias subiecte intrate in criza, stil din ce in ce mai flasc, o lentoare maladiva a topicii. Presa noastra iti face zilele acestea, de departe, impresia unui beduin ratacit in pustiu, vlaguit peste masura, oscilind-ezitind la limita dintre oniric si palpabil, cind totul, delaolalta, capata un primejdios aer de verosimilitate si te poti patetiza intempestiv, pe fleacuri de care altminteri nu te-ai sinchisi deloc…
Nu e un portret exact, ma grabesc sa avertizez. E mai curind unul impresionist, efect al survolului fulgurant (sau, ma rog, citeodata plictisit, alteori abulic, distrat, dupa felesagul implacabil al umorii si pasul fatal al digestiei…). Nelipsit insa de ratiunii proprii. Caci de-o iei metodic, cu apostolica & stiintifica rabdare, conform cutumelor academice, vezi ca paginile arata, ca si mai inainte, divers, constati ca stirile sint, cum-necum, proaspete (chit ca destul de spalacite!); ca reportajele iti dau, precum odinioara, o minima satisfactie a preciziei, a amanuntului bine captat si ca editorialele parca-parca se afla in treaba. Dar pirjolul se simte: lipseste nervul, percutanta, bucuria sintagmatica, frenezia volutelor. Citesti cu un apasator sentiment de deja vu. Spiritele, calambururile, glumitele, ironiile si chiar sarcasmul (o avis rara, pentru ca presupune profunzime si anvergura, spre a nu mai pomeni – horribile dictu! – de eruditie), prizate inainte vreme macar in zona galeriei, s-au fanat, nu stiu cum, au dobindit un aspect gri, nu mai vibreaza in peisaj. Cum mai cazu si vara asta peste texte, cite litere s-au ofilit, cite semne de punctuatie s-au calatorit pe drumul fara de intoarcere al albului!…

*
Dar poate ca e si un perfid efect de imobilitate. Luati la bani marunti, priviti fara nici un fel de menajamente, fara vreo concesie citusi de sfielnic patriotica, cei saisprezece ani de agonica tranzitie nu ofera nici un argument principial de mutatie. Aceleasi personagiile, neschimbate naravurile, desi doctrinele si declaratiile s-au succedat, intre timp, cu mare si, va rog sa ma credeti, fastuoasa parada. Diversitatea pestrita din superficie ascunde, in adincuri, o dezolanta monotonie. "Ne convingem ca nici dupa aproape doua decenii R. Moldova nu este gata sa scape de trecut, de oamenii trecutului, sa ofere o clasa politica noua si sa mearga pe o cale cu adevarat democratica. Intotdeauna se va gasi un partid ori un lider care nu vor sti (nu vor dori) sa negocieze ori vor sparge orice alianta. In 1999, a fost Iurie Rosca, acum e Mihai Ghimpu, in 2009 va fi altcineva (sau poate tot unul dintre cei doi)" – (Constantin Cheianu, "Jurnal de Chisinau", 10 august 2007). Este vorba de tot mai desantata reprezentatie pe care liberalii, cu mai multe mandate decit altii, o dau in Consiliul Municipal Chisinau. In mod normal, demult trebuia formata o coalitie de guvernare, viabila si eficace si, imediat, facute numirile, cel putin in posturile-cheie, ca sistemul (si e vorba de un oras care a concentrat principalele resurse financiare si economice ale tarii, capabil, deci, sa influenteze intreg restul vietii social-economice) sa inceapa, in fine, a functiona. Curind pica iarna peste noi, liberalii tot cu aranjamente de culise si birfe de culoar, tot cu rica generica si, vai, ubicua. Fiindca nici aiurea situatia nu e mai breaza, ifosele municipalitatii regasindu-se mai in fiece consiliu comunal sau orasenesc. Cita contiguitate intre pielea rea si rapanoasa si… recenta victorie a democratiei moldave: "Liderii nostri sint fie niste insi complexati, care nu cunosc decit o singura modalitate de a scapa de complexul inferioritatii, aceea de a fi sefi de partide, ori sint niste tirani a caror sete de putere le intuneca mintile, ori sint niste hoti pentru care sefia asupra unor partide este calea spre putere si, implicit, spre bunuri de furat" (idem). 

Publicitate și alte recomandări video