Caută 
6 MIN
Publicul statiunilor balneare aduna si tezaurizeaza o bogata colectie de intamplari si situatii sociale recente, pe care le comenteaza si le difuzeaza cu o nespusa placere. Istorii urbane, scene vechi reinterpretate si plasate in prezent, articulate la context, personaje si istorii fabuloase stau alaturi de intamplari traite si fac, amestecate ca intr-un creuzet, deliciul ziarului vorbit al fiecarei comunitati. Prin agenti de transmisie, aceste informatii circula de la un hotel la altul, transgreseaza seriile si anii, devin legende si/ sau patrimoniu comun. O istorie orala care capata, cu vremea, autonomie, personalitate, tenta proprie, nu mai stii ce e mit si ce e inventie. O cultura aparte. Am ascultat mai multe asemenea intamplari, preluate si retransmise in maniera proprie de fiecare povestitor, dar am si provocat relatari asupra unor subiecte care ma interesau, imbogatindu-mi cunoasterea. Un schimb de informatii cu o bacita de la o stana din muntii Bargaului, de pilda, a fost un castig cultural deosebit de util, mi-a prilejuit o nostalgica aducere aminte a anilor copilariei, cand functionam ca strungar la stana bunicului. Un moment care m-a miscat si m-a marcat. Mai exista si tezaurele culturale locale, monumentele istorice, locurile semnificative, simbolice. Mi-am propus sa aleg aici doar cateva istorii si intamplari, mai spectaculoase, dar si verosimile.
Mitul lui Vlad tepes. Am crezut, mult timp, ca si alti neinitiati, ca acel restaurant-castel Dracula, din Pasul Tihuta, e o facatura pentru a atrage clienti naivi din Vest, mai ales de peste ocean. Dar o excursie spre Maramures, organizata de o agentie de turism din Vatra Dornei, mi-a schimbat optica. „Domnul profesor", cum i se spunea ghidului-sofer, posesor a cateva diplome de licenta si altele de masterat, cu un stagiu profitabil in Elvetia, ne uimeste cu o cunoastere si un aplomb neobisnuit. Ce cauta omul acesta la Vatra Dornei, se intreaba unii din grup? Cand ajungem la restaurantul cu pricina, incepe o istorie fabuloasa despre un personaj real, care si-ar fi petrecut zece ani din viata in acele locuri. Se pare ca a fost un fel de negociere intre Vlad si Matei Corvin, presat de occidentali. Il lasa liber, dar cu conditia sa nu paraseasca o zona periferica a Transilvaniei si sa nu faca probleme. Stefan cel Mare, la randul sau, var cu furtunosul Vlad, agrea acest aranjament, voia si el sa-l stie controlat pe acest imprevizibil. Si asa i s-a permis lui Vlad sa-si construiasca un splendid castel al sau in zona, bine aparat. Dar era temut de toti, vanat de tatari, de turci, de cazaci, de polonezi si de altii. Si atunci si-a mai construit o casa, mai modesta, sub poale de padure, bine camuflata, sub o culme, unde se retragea atunci cand hoarde sau mici armate de cautare se aratau in zona si erau semnalate de iscoadele sale. Nu respecta intru totul consemnul, pleca adesea in burgul Bistritei, sa-si faca haine si incaltari la mesteri iscusiti, se pare ca iubea luxul. Ocolea atunci garzile plasate de Matei, undeva in vale, profesorul ne-a aratat locul, ca sa-l supravegheze. Cand a plecat de tot si-a incendiat castelul, i s-a pierdut urma. Recent o cercetatoare americana ar fi dat de aceste vestigii, utilizand o tehnica noua, prin satelit. Aceasta e istoria. A doua zi m-am dus la biblioteca oraseneasca din Vatra Dornei, o cladire splendida, purtand patina vremii, bine conservata, sa ma documentez. Doamnele de la biblioteca mi-au pus la dispozitie toate monografiile locului, unele recente, ale fostului primar Petre Taranu, dar n-am gasit nimic despre Vlad Dracul. Pe internet, insa, se poate oricine documenta, in mare povestea dlui profesor Craciun se confirma. Amanuntele picante insa nu stiu de unde le-a luat. Dar e excitant sa stii ca in preajma ta s-au intamplat fapte care pot interesa pe oricine de pe mapamond. Cred ca mitul Dracula nu e suficient de valorizat la noi. In pasul Tihuta e un kitsch.
Planul Inclinat de la Covasna e o constructie uimitoare, opera inginerul Emil Lux. O gandire tehnica ingenioasa, legand Covasna de satul Comandau care, impreuna cu caile ferate inguste de pe vaile principalelor parauri, au usurat exploatarea lemnului, impulsionand candva dezvoltarea zonei. In timpul regimului comunist s-a inregistrat un regres, iar dupa caderea acestuia exploatarea s-a redus considerabil. Mocanita si utilajele aferente au fost scoase din uz. Vandute sau furate, e o jale sa privesti ruinele, doua linii contorsionate, care traverseaza o prapastie. Cei din statiune, dupa excursia obligatorie la fosta statie de jos a Planului Inclinat, se angajeaza in dezbateri aprinse, cauta vinovati, se lamenteaza. Realitatea este ca o mare parte a liniilor ferate inguste din zona aceasta, din Romania, au fost dezafectate.
Totul a plecat, atunci, de la nevoia de a exploata padurile nesfarsite aflate la inaltimea de peste o mie de metri, in munti, in jurul satului Comandau. Numele acestuia provine din cuvantul german Grenzkommando care inseamna post de graniceri (aici fiind vechea granita dintre Romania si Imperiul austro-ungar). In jur erau, mai sunt inca, intinse paduri de molid si brad. Pentru exploatarea acestora s-a construit o linie ferata ingusta, lucrarile au inceput in anul 1882. Satul Comandau a cunoscut atunci o dezvoltare exploziva, s-au adus cele mai performante utilaje pentru aceea vreme si a fost a doua localitate electrificata dupa Timisoara (inaintea orasului Brasov). Caut pe internet si gasesc o multime de informatii: ansamblul acesta tehnic este probabil singurul de acest gen din lume. Ar avea sanse reale de a fi inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO, dar daca degradarea continua, in mai putin de zece ani nu se va mai gasi aici nici macar locul pe unde odinioara trecea calea ferata ingusta. In 1995, ansamblul a fost afectat de o puternica furtuna, ce a doborat aproape toti arborii de pe versantul pe care se intindea. Doi ani mai tarziu, cabina de comanda a statiei de varf a fost distrusa de un puternic incendiu. La alti doi ani distanta, se anunta inchiderea tronsonului din cauza diminuarii drastice a volumului de masa lemnoasa exploatat. A fost trecut totul in conservare la 1 octombrie 1999 (impreuna cu cei 32 de kilometri ai liniilor ce compuneau ultimele ramasite ale sistemului cailor ferate forestiere de la Comandau si cu intregul material rulant ramas in zona). Dar ce-am vazut eu, urcand la Comandau, numai conservare nu este. Totul e distrus, paraginit, devastat.
Astazi Comandaul a inceput sa se reprofileze pe turism. La intrare in sat, venind de jos, de la Covasna, vedem un sir de vile falnice, mai intr-o parte, ferite de ochi curiosi; lume avuta, pensiuni, chiar un hotel de patru stele. Iarna merge si mai bine, s-a amenajat o partie de schi si alte sporturi de zapada. Zilele Comandaului au devenit o traditie, e un eveniment asteptat de turisti datorita "tocanitei" preparate aici din 500 kg de bureti. Anul acesta insa n-au fost bureti, datorita secetei. Satul e renumit in zona, prin izolarea sa. Pare o oaza de liniste, aer curat, munti si paduri inca putin cercetate.
Doua sate de granita. Astept, la Vatra Dornei, sa-mi vina randul la o sala de bai cu CO2. Alaturi, un domn incepe sa-mi spuna povestea lui, cum adesea se obisnuieste in aceste colectivitati. E dintr-un sat de pe granita, de pe langa Curtici. Copiii lui au cumparat o casa in satul vecin, de cealalta parte. Sunt multe case de vanzare, cei din sudul Ungariei parasesc satele, se muta spre Budapesta sau mai spre Austria, zone prospere. Pretul e incredibil de mic, sapte mii de euro (s-a pastrat asa si astazi, vara asta au cumparat alti vecini ai lor o casa cu instalatie de gaz metan, opt mii!). Pe cei trei mii de metri patrati de gradina ai casei au plantat o suta cinci zeci de pomi fructiferi, anul acesta unii au fost deja pe rod. Nu i-a fost furat nici unul, desi nu au gard, nu e obiceiul (povestitorului, care a plantat si el doua randuri de pomi fructiferi in gradina lui, din satul sau, i-a fost furat un rand, a doua noapte dupa plantare). A mai renovat casa, se duc acolo la fiecare sfarsit de saptamana. Multi romani si-au cumparat resedinte de vacanta dincolo. Platesc taxe locale, curatenia in sat e uimitoare, nu exista peturi, gunoaie, mizerii, caini vagabonzi, iarna i se curata zapada din fata casei. Poveste incredibila. Omul relateaza neutru, ca pe un fapt divers. Mie mi se pare ca vorbeste de o lume de poveste. E posibil? (Va urma)
