Puterea minoritatii active

In societatile functionale, majoritatea exercita o presiune uniformizatoare, asigurind-si dominanta prin puterea traditiei, prestigiu, competenta manageriala, capacitatea de a gestiona situatiile complexe. Relatia este de dependenta fata de o autoritate recunoscuta, iar minoritarilor, de orice fel, nu le ramine decit sa accepte acest statut, sa se supuna normelor instituite. Societatile moderne, democratice, promoveaza insa modelul interactionist, oferind minoritatilor sansa de a interveni, negocia, participa. Minoritatile pot propune alternative, subiecte de dezbatere, declansa conflicte cognitive, inova, schimba. Oricum s-ar manifesta, minoritatile refuza conformismul pasiv, vin cu opinii noi, elibereaza membrii sai de presiunea majoritara. Ele pot pune in discutie ordinea stabilita, renegocia termenii autoritatii, criteriile competentei, distribuirea puterii.

Ne vom referi acum la minoritatea roma: cine sint cei care au autoritate si exercita putere in comunitatile rome? Cei bogati si blazonati sau cei ce ocupa pozitii institutionale, datorita competentei lor profesionale? Interlocutorii nostri, apartinind celei de a doua categorii, ne-au explicat ca, desi ar trebui ca acestia sa ocupe pozitiile de prestigiu, lucrurile stau invers. Un profesor de sociologie ne spune sec:  "Eu cred ca cei cu pregatire profesionala, dar comunitatea ii prefera pe cei bogati". Si ne explica: "Elita apare in mentalul colectiv ca grup, din pacate, nediferentiat, masificat, ca imagine, nu ca existenta reala, ca grup de specialisti cu gindire profunda; cind vine vorba de identificare, oamenii arata spre cealalta categorie"... Dupa ce invoca "cutumele si particularitatile culturale specifice unei minoritati" , un alt interlocutor crede ca sansa profesionistilor este sa fie implicati social, sa se ocupe de incluziunea sociala, "sa activeze programe de dezvoltare locala/comunitara".

Specialistii, profesionistii, intelectualii romi nu sint suficient valorizati in societate. Am intilnit aceasta perceptie la multi dintre interlocutorii nostri. Adesea sint nevoiti sa nu-si decline apartenenta etnica in fata majoritarilor. Dar, paradoxal, nu sint adesea apreciati nici de comunitate.  Cineva ne-a indemnat sa observam care sint modelele culturale valorizate: lumea periferiei, a celor care "se descurca", care-si construiesc strategii de succes ignorind munca, instructia, cultura, educatia. "Ascultati textele manelelor – ne sugereaza -, acolo nu vom gasi indemn la valorizarea elitei intelectuale". Nefiind recunoscuti, acestia nu au nici putere de influentare.

Ce inseamna "a avea putere" pentru indivizii ce reprezinta elitele? Psihosociologii au identificat mai multe tipuri de "surse" ale puterii, intre care posesiunea mijloacelor de sanctiune (de recompensare si punitie), competentele interactionale deosebite, cele tehnice (gradul de expertiza), posesia mijloacelor de control, legitimitatea, abilitatea de a obtine "iubirea" comunitatii. In cazul comunitatilor rome traditionale, procesul de dobindire si mentinere a puterii este simplu, dar eficient. Ni-l dezvaluie D.E., un interlocutor deosebit de valoros. In ceea ce priveste organizarea romilor, intervievatul sustine ca exista diferente in functie de neam: "La caldarari, la cei care pastreaza traditiile, portul, organizarea este de tip casta, cu bulibasa in frunte si cu reguli stricte. De regula, aleg pe cel mai inteligent ca bulibasa, dar se creeaza si centre de putere in comunitate, in functie de puterea financiara. In general, conducerea este bazata pe respect". In aceste comunitati de romi, organizate sub forma de casta, romii au mai putina libertate de a pleca din comunitate, pentru a alege alte meserii sau pentru a urma studii. Liderii controleaza miscarile indivizilor: "Lor le este bine asa. Ar exista, desigur, posibilitatea ca, daca nu-ti convine sistemul, sa-l schimbi. Or, ei accepta, pentru ca cei care sint bogati in comunitate dau de lucru celor saraci. Se pare ca lipsa educatiei ii tine in sistem". In comunitatile rome bine organizate, diferentele economice sint acceptate ca atare si se respecta ierarhia. Aici influenta elitelor intelectuale este redusa.

Ne explica acest mecanism un competent observator: "Valorile actuale ale societatii romanesti se bazeaza pe afisarea indicatorilor de marca. Marea majoritatea a romanilor, in cazul in care ar cistiga la LOTO, ar cheltui banii in primul rind pentru achizitia unei masini si a unei case. La fel se comporta si afaceristii… Nu stiu de ce romii (bogati) ar trebui sa se comporte altfel decit o face majoritatea"… (G.D).

Si mai departe: cine ofera danii, mita publica sau individuala, sugereaza si primirea supunerii. Cei avuti din comunitatea roma, ca si politicienii, utilizeaza o strategie verificata pentru a dobindi notorietate si reputatie – asupra acestui subiect au cazut de acord toti interlocutorii nostri. Ei sint tentati sa faca gesturi publice spectaculoase, cadouri, pomeni. De exemplu, ofera danii importante la biserica, ceea ce aduce beneficii de imagine. Sau arunca cu bani si cadouri la nunti, cumetrii, petreceri publice. Sau pur si simplu epateaza, descinzind din limuzine de lux, afisind semne ale avutiei, salbe de aur. Toate acestea impresioneaza, creeaza relatii de dominare-supunere. O spirala a dependentelor si complicitatilor. Bogatia, "norocul" de a fi reusit, toate tipurile de posesiuni (casele, terenurile, banii) impresioneaza, chiar daca nu contin nimic din eventualele calitati umane ale celor ce le detin. N-are importanta cum a fost facuta averea, o are, si aceasta e o garantie a succesului personal. O gindire simplificatoare, dar care impresioneaza prin realismul si pragmatica sa. Pe unii chiar ii hipnotizeaza.

Ce mijloace are, atunci, elita instruita? Literatura mentioneaza faptul ca puterea liderilor se dobindeste prin calitati personale, competente profesionale, aptitudinile exceptionale, capacitatea de a obtine respectul si admiratia comunitatii; prin faima recunoscuta in grup, prin calitatea de a interactiona cu ceilalti (prin puterea cuvintului, a gestului simbolic sau a stilului personal eficient), capacitatea de a comunica. Ne referim aici la specialisti de inalta clasa, la profesionistii care si-au asumat si roluri de militanti, implicati in dezvoltarea comunitatii. Toate istoriile de succes din aceasta categorie sint si istorii ale implicarii in dezvoltarea comunitatii. Fie ca sint artisti sau specialisti recunoscuti, ei au o cunoastere superioara asupra mecanismelor dezvoltarii sociale, a legilor economice, financiare. Ei sint juristi, economisti, oameni de litere care au facut cariera profesionala, dar sint si implicati social, constribuind la dezvoltarea si progresul comunitatii.

Uneori alcatuiesc o categorie aparte, cea a "activistilor", a celor care-si valorifica vocatia militantista. Aproape fiecare dintre interlocutorii din aceasta categorie ne-a dezvaluit traseul sau de activist constient de datoria sa morala, calea prin care a ajuns sa constientizeze nevoia de a se implica. Ei sint functionari inalti, uneori in organisme internationale, datorita unor parcursuri de succes in scoli, facultati, institutii.

Ceea ce lipseste comunitatilor rome, indeosebi celor rurale sarace, este organizarea, unitatea de actiune si lipsa increderii in reprezntantii locali sau nationali. Exista o perceptie colectiva de frustrare, sentimentul ca "altii" (din comunitate, din afara, notabili) manipuleaza resursele care li s-ar cuveni, inclusiv ajutoarele venite de la UE pentru romi. Asupra acestui diagnostic au cazut de acord majoritatea interlocutorilor nostri. Ni-l confirma si alte cercetari care evoca instaurarea unei culturi a saraciei, cu corolarele ei apatia si fatalismul, aruncarea responsabilitatii in exterior, apelul la solutii minimale de supravietuire si teama fata de cei puternici. Efectul e "neincrederea reciproca", invidia, competitia exagerata intre grupari si incapacitatea de a-si unifica eforturile in directii de maxim interes. Guvernantii adopta fata de romi doar solutii de asistare sociala (adesea interesate, pentru voturile romilor). Lipsesc politicile de autoguvernare economica (recalificare sau calificare profesionala, locuri de munca permanente, fructificarea meseriilor traditionale etc.) si liderii autentici capabili sa mobilizeze, unifice si directioneze efortul comunitar. Uneori prea "intelectuale" si prea "idealiste", elitele interogate de noi nu au inca audienta si nu au gasit cai de a influenta decisiv comunitatile. Adesea nu au nici spirit intreprinzator. Aceste elite sint inca prea firave, iar numarul lor e inca redus. Ele pot compensa, insa, aceste handicapuri prin competenta lor in posturile cheie pe care le ocupa, prin mobilizare si implicare, cum se si intimpla in multe cazuri. Viitorul comunitatilor rome este in miinile elitelor lor autentice, constiente de puterea si de responsabilitatea lor.

In conditiile in care Europa este confruntata cu o disputa fara precedent, in incercarea de a adopta o politica coerenta fata de populatia roma, apelul la liderii autentici din rindurile acestei populatii, la elita profesionala si culturala, ni se pare o solutie mai mult decit necesara.