Reclamele mortii

Moartea, scrie Marin Preda, e un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimintator. In vremurile noastre, cind totul si nimicul pot deveni produse publicitare, aforismul lui Preda trebuie revigorat cu olecuta de sare si piper. In genere, moartea prezinta citeva (in)conveniente majore: e definitiva (motiv pentru care nu se poate spune ca Xulescu a murit putin), e absoluta (din aceasta pricina nu se aud fraze de genul Yulescu a cam murit sau Zetulescu n-a prea murit) si e imprevizibila (adica vine cind ti-e lumea mai draga).

Daca ar fi sa dam crezare unor tisniri publicitare contemporane, s-ar zice ca moartea are potential umoristic. Cea mai buna dovada in acest sens e de factura mitica. Pe linga brinza, barza si viezure am luat de la stramosii daci si curajosul obicei de a-i ride mortii in fata. In realitate, nu stim citi au taria de a hohoti in fata mortii, asa cum o fac, cu aplomb, personajele din filmul Dacii, insa cite un mic si discret chicot subversiv parca face bine la psihic.

Prin autobuzele din Iasi bintuie o reclama care stirneste consternare printre virstnici, mult mai atenti cind vine vorba de momentul suprem al trecerii dincolo, si chicote printre tineri, a caror indiferenta se sprijina pe iluzia ca moartea e o gluma. Pe scurt, spotul nascocit de mintea odihnita a unei fiinte vii are urmatoarea faza-cheie: un batrin (de ce nu un vlajgan in floarea virstei?) ajuns in Rai (de ce nu in Iad?) isi complimenteaza amicul, ex-multigenar si el, cu vorba: "Da’ ce bine arati! Parca ai fi viu!", la care complimentatul raspunde ca starea sa radianta de bine se datoreaza efortului si talentului profesionistilor de la nu stiu ce firma de servicii funerare. Lasind la o parte faptul ca secventa aduce vag a reclama la fond de ten ("Vai, tu, fata, dar ce bine arati, ce ten stralucitor ai!") parca logica si bunul simt nu se prea pupa cind moartea e prezentata ca patron de centru spa. Aceasta este, insa, ultima moda in materie de vesnicie. Defunctul trebuie sa arate bine, sa aiba tenul ingrijit, sa fie frumos. Din ce in ce in mai frumos, exagerat de frumos, daca se poate. Aceasta este, de altfel, cea mai importanta justificare pentru invazia de produse funerare high-tech: sicrie cu aer conditionat, cosciuge cu dvd, truse cosmetice de lux, limuzine… Vorba unui om din bransa, "piata a inceput sa se dezvolte!".

Moartea nu e doar prilejul cel mai nimerit pentru a da bine in fata eternitatii, ci si ocazia ideala pentru a resimti efectele benefice ale starii de confort. La Braila, zice-se, prin mijloacele de transport, undele radio propaga in urechile ascultatorilor sloganul "Noi ducem mortu’ cu tot confortu’". Asa o fi, nimic de zis. Comfortably dead. Textul rimeaza, indicii de familiaritate au priza la public, tonul e potrivit, logica, fara gres. Cui nu i-ar placea sa fie dus cu tot confortu’ pe cel din urma drum? Sa le dam, asadar, dreptate celor care compun aceste mesaje, pentru ca stiu ei ce stiu. Intr-un alt slogan cu subinteles, tema confortului e dezvoltata prin adresare directa catre beneficiar: "Cu noi pleci multumit!". Imperativul eufemistic al vesniciei razbate duios printre rinduri. Ce-si poate dori omul in marea clipa de dincolo? Frumusete, multumire si confort. Macar in viata de dupa, daca in cea de dinainte nu a fost posibil. La naiba cu desertaciunea si cu vinarea de vint! Viata exista si dupa moarte, nu?

Pentru alti propovaduitori ai repausului de foarte lunga durata, intilnirea cu neantul capata accente lirice atit de intense incit iubirea pare a pluti in aer: "Stim ca sinteti morti dupa noi!". Intr-adevar, jocul de cuvinte are potential. Se poate muri din dragoste.

Daca ne gindim bine, oamenii obisnuiti sa priveasca moartea in ochi, nu sint nici cinici, nici insensibili. Pentru ei, moartea e o prezenta cotidiana si familiara. In Franta, de pilda, exista o firma care, in denumire, fixeaza precis rolul serviciilor pe care le ofera: "Les amis de la mort". Pe la noi, obiceiurile denominative bat dinspre eufemism spre poanta macabra: "Eternitatea", "Amurgul", "La capatul drumului SRL" etc.

Exemplele confirma o binecunoscuta stare de fapt. Prelungirea in moarte a naravurilor vietii e, fatalmente, o insuficienta cognitiva profund umana. La fel de clar e ca obiceiurile funerare de azi nu mai seamana cu cele de ieri. In lumea liftingului facial si a cremelor cu enzima Q3, Bacovia pare desuet iar virilitatea sa lirica incepe a putrezi in sarcofagele literaturii romane. Totusi, poetul era un vizionar cu apetit pentru explicit: "Toarna pe covoare parfume tari, / Adu roze pe tine sa le pun; / Sint citiva morti in oras, iubito, / Si-ncet cadavrele se descompun…".