Caută 
4 MIN
Desi a cistigat confortabil alegerile din 1992, PDSR a cumpanit si a decis: vom face un guvern de coalitie, nu de dragul ideii, ci pentru a disipa responsabilitatea guvernarii. Si a ales cea mai neproductiva si antieuropeana formula: guvernul "patrulaterului rosu". Adica, in afara sa, tot ce avea mai neperformant, mai stingist si mai nostalgic politica romaneasca, nimeni altii decit intre timp defunctii MER, PUNR si PRM. Iar pentru ca tacimul sa fie complet, l-au plasat in frunte pe inofensivul si placidul N. Vacaroiu. Tatucul Iliescu a mai dat o proba ca este cel mai abil sforar, dar si cel mai neinspirat. A fost, probabil, atit de marcat de obraznicia lui P. Roman, incit a optat pentru un umil slujitor de curte. Pastrind proportiile, a fost o masura de genul celei luate de P. Groza, prin numirea la Agricultura a vechilului de pe mosia sa, faimosul Zaroni. Atunci cind romanii si-au dat din nou, masiv si iresponsabil, votul "rosilor", nu banuiau ca gestul era unul de abandon. Crescuti in spatiul fricii de schimbare, de capitalism si reforma, romanii au procedat asa cum i-au invatat maestrii vrajitori, repudiind in corpore opozitia "ticalosita".
Lansez o provocare cunoscatorilor: sa-mi spuna cineva daca stie in Europa postcomunista un guvern atit de anacronic, care a intretinut masiv stagnarea. A fost, in opinia mea, un guvern suprarealist, care se incadreaza perfect in categoria "boicotul istoriei". Oricine este tentat sa compare "performantele" acestui guvern caragialesco-ubuesc cu ceea ce s-a intimplat in tarile din proximitatea occidentala constata ca este strivit de comparatie. Prin optiunea paseista ultraconservatoare, prin utopia salvarii neocomunismului in conditii de capitalism, Romania a ajuns sub acest guvern un fel de insula misterioasa a Europei, fiind depasita la capitolul reforma si de eternii nostri concurenti la pozitia codasa, bulgarii. Cazul romanesc va ramine multa vreme un exemplu de manual cu privire la guvernarea in afara timpului si a istoriei, doar de dragul pastrarii puterii. Conduita integral orientala, bizantino-fanariota, lesne incadrabila in paradigma eleata. Guvernul Vacaroiu a preferat contemplatia orientala a trecerii ireversibile a timpului, ignorind ca a fost inventata miscarea si filosofia heraclitica. Romania a ratat tot, pentru ca nu si-a propus nimic. Istoricii vor avea mari dificultati sa identifice ceva comparabil. Guvernul Vacaroiu a reinventat monada: nu avem nevoie de ferestre, de teama sa nu fim orbiti de lumina.
Sa detaliem. Loviti subit de daltonism politic, guvernantii au vazut rosu pretutindeni si s-au incapatinat sa gestioneze o industrie necapitalizata, neperformanta managerial, depasita moral si tehnologic. Subventiile au alimentat ambitiile pecuniare ale directorimii de la stat, intretinind utopia ca acestia trebuie sa-si perpetueze rolul de distribuitor de bani. S-au facut cozi lungi la usile ministerelor pentru subventii. In lipsa reformelor reale, premierul, acest "Hagi al finantelor", cum s-a autodefinit, intr-un delir narcisist si megaloman, a inventat distribuirea unei parti a averii nationale catre toti romanii cu buletin de identitate, alimentindu-le utopia capitalista. "Marea cuponiada" s-a transformat intr-o goana nebuna dupa titluri de proprietate, comercializate de tigani la coltul strazii si achizitionate la preturi de nimic de belferii tranzitiei. Si astfel, din visul capitalismului distribuit in parti egale "la tot poporul" s-a ales praful si pulberea. O populatie perfect needucata in mecanismele capitalismului a fost aruncata intr-un experiment ubuesc. Acesta a fost apogeul inventivitatii lui Vacaroiu si compania.
Simultan si intr-un ritm debordant, ceva s-a miscat in tara uitata de istorie de la periferia Europei: a inflorit coruptia, s-au prabusit in cascada bancile (printre ele, perla Coroanei, Bancorex, cea mai importanta banca est-europeana), s-a inventat si a fost bine tolerata megaescrocheria Caritas, de pe urma careia cei mai multi si-au pierdut economiile de o viata, in vremea in care cei alesi si le-au inmultit de opt ori, inflatia s-a rostogolit in cascada, atingind proportii de stare de razboi pierdut, robinetul subventiilor a mai "salvat" o economie falimentara, cu pretul amanetarii viitorului.
Portretul de grup al guvernantilor pare desprins din Toamna Patriarhului a lui Garcia Marquez. Nu e doar o asociere livresca: guvernul Vacaroiu chiar s-a comportat asemenea celor bananiere. Peste acest montaj literar tragic-comic a tronat, impasibil, suveranul Ion Iliescu, cel autoproclamat "sarac si cinstit", dar la sinul caruia au inflorit "capitalistii de cumetrie", cum tot el avea sa-i boteze, atunci cind a dobindit "distanta istorica" si ceva detasare olimpiana.
Analizind aceasta guvernare esti tentat sa asumi sentinta pesimista, ce s-a mai rostit in momente de abandon: si totusi, noi sintem un popor fatalist. Dar sa nu incheiem in aceasta nota, pentru ca romanii se vor trezi din lungul somn oriental in toamna lui 1996. Paradoxal, chiar Guvernul Vacaroiu i-a ajutat in aceasta neasteptata intreprindere.
