Caută 
4 MIN
Cu multi ani in urma, am asistat, la Muxeul de Arheologie din Mangalia, la deschiderea unui somptuos sarcofag de marmura in care s-a descoperit mumia unei femei foarte bine conservata. Corpul sugera mai degraba o piesa artistica decit un cadavru; femeia amintea mai mult de viata pe care o traise, decit de moartea in care se afla de vreo doua milenii. Era o femeie inca tinara, eleganta, rafinata si oarecum "moderna", de parca ar fi fost un manechin de la o parada de moda. O rochie de matase visinie, cu falduri inca proaspete, o imbraca de la umeri la glezne. Un cordon de cercuri din aur, ca o bratara pretioasa, sublinia eleganta trupului, parca aerian. Sandale de aur si un coler ornamentat cu rubine, ca si diadema asortata cu parul rosu, bine pastrat, atestau luxul superior si geometria simpla a elegantei desavirsite. Un machiaj destul de strident, in culori sanjante, conferea parca o sonoritate si, cumva, un inceput de miscare. Ceva straniu, o anume nedumerire, ca o poveste intrerupta, se detasa din strania faptura.
Eleganta femeie era culcata intr-un pat de nisip cald; ca niste flori uscate, in jurul ei erau o multime de scoici cu mici inscriptii zgiriate, intr-o limba latina "intermediara", o "vulgata" a unui scrib instruit; era acelasi scris care se putea citi si pe mici fragmente de papirus, toate laudind viata acestei interesante moarte. Citeva bisturie, ingrijit legate in minere de argint, citeva chiurete pentru raclaj si alte unelte chirurgicale dovedeau profesia femeii, care fusese cu siguranta o practiciana instruita in arta medicala si chirurgicala si o moasa atit de pretuita, adorata de femeile pe care le ingrijise.
Doamna fusese situata pe treapta de sus a stimei publice; se vedea ca fusese venerata. De altfel, misterioasa femeie a inceput, dupa descoperirea descrisa, o a doua viata, postuma, consacrindu-se sub denumirea de "Doamna de la Calatis".
*
Mi-am amintit de "Doamna de la Calatis" acum citeva zile, cu ocazia unui mare simpozion international de "nursing". Mi-am amintit, trebuie sa o spun, prin contrast: unde mai este semizeul – feminin – care era in antichitate moasa (oricum, personajul care, prin semnificatia meseriei si prin valoarea ei, se situa pe treapta cea mai inalta a respectului, determinind chiar adoratia)?
In putine stiinte evolutia a fost atit de sinuoasa; de la interventiile si medicatia rudimentare ale empirismului initial, gratie dezvoltarii tehnicii, medicina s-a situat pe culmile stiintei, culmi care, acum, lasa impresia ca sint de dimensiuni cosmice, de neinteles; in opozitie cu aceasta ascensiune, care a creat un univers medical nou, imaginea omului care slujeste actul medical a scazut de la un statut de semizeu la un nivel tot mai modest. Moasa – femeia inteleapta, cu putina sau, mai apoi, multa ei pricepere, nu mai este altceva decit o biata fiinta modesta, prea putin respectata, oricum sub valoarea activitatii care, de fapt, a asigurat pastrarea vietii. Afirmatia ar fi, poate, exagerara; dar sa ne imaginam cit timp ar supravietui un grup social actual daca din formula lui existentiala ar disparea corpul medical mediu. Trebuie sa recunoastem ca acest oropsit corp (deseori insultat, marginalizat, confruntat, pe de o parte, cu "puroi, singe si abjectii", pe de alta cu responsabilitati cotidiene neintrerupte, traind sub o eterna sabie a lui Damocles), este singura categorie sociala in a carei fisa de munca se inscriu un grad de eroism permanent, rezistenta fizica, autocontrol si buna stapinire a unor reactii care sint firesti; dar acesti oameni sint obligati sa-si stapineasca reactii viscerale, sa-si reprime greata de puroi, teama de boala, spaima de singe, teama de nebunie.
Si totusi, intr-o epoca in care acest corp sanitar mediu este indispensabil, in conditii in care acest "corp sanitar" nu poate fi absent nici un minut de la sacra lui datorie, "cota" lui de respect este intr-o nedreapta scadere.
Nu pretinde nimeni dintre acesti oameni un sarcofag de marmura, nici funralii ca ale "Doamnei de la Calatis". Timpul extazului s-a demodat; din pacate, timpul pretuirii firesti, normale, pare sa fie si el in declin.
De aceea mi se pare ca unele dintre reusitele acestor oameni, "corpul de asistenti", trebuie consemnate ca adevarate atestate de valoare a medicinei romanesti.
*
Un exemplu superb a fost recentul Congres International de Nursing, organizat de inteleptul spirit centenar al Spitalului "Socola", fara indoiala unul dintre cele mai echilibrate si mai importante spitale de psihiatrie, respectiv, o scoala cu reverberatii de mult internationale.
S-a evocat la acest congres un deceniu de functionare a unei forme organizatorice de asistenta psihiatrica de tip modern. In conditii excelente, celebra societate belgiana "Fréres de la charité" (sub indrumarea eminentei sale superior general René Stockman) impreuna cu echipa de la "Socola", condusa de profesorii Vasile Chirita, Roxana Chirita, Nicolae Cosmovici, dr. C. Borza si corpul de asistenti medicali L. Apetrei, Cantori Rodica, Felicia Ciobanu, Marilena Faifer, Mihaela Stanciu, Mariana Tataru, au demonstrat o excelenta pregatire si un spirit profesional deosebit. Am satisfactia de a putea, macar prin cuvinte, sa subliniez ca, in umbra modestiei si a bunului simt, asistenta medicala denumita "medie" este, in fond, o activitate superioara, ilustrind scoala noastra medicala, in special psihiatria. Am cinstea de a afirma ca, intr-o mentalitate deseori nedreapta si chiar ostila, valoarea acestui corp medical se recupereaza, restituindu-se stima pe care o merita acesti oameni modesti, excelenti promotori ai viitorului la care aspira psihiatria si prea hulita noastra medicina.
Conferinte, reuniuni de lucru – ambianta de seriozitate, care apropie de ceea ce a fost pleiada unor personalitati de mare prestigiu in istoria medicinei, "modelul uman" fara care (cum observam zilnic) medicina se depersonalizeaza, devine un inventar tehnic, pierzindu-si nu doar prestigiul, dar si suflul necesar evolutiei si insusi sufletul.
