Caută 
5 MIN
Ani de zile am calatorit cu trenul spre Germania – pentru ca-i mai comod si pentru ca nu aveam nevoie sa pun la socoteala timpul petrecut pe drum, puteam sa-l folosesc pentru lectura (o revista, un ziar, o carte), basca cireasa de pe tort: biletul (valabil o luna) imi permitea cite opriri as fi vrut de-a lungul rutei alese, iar eu unul faceam cite-o halta de o zi fie la dus, fie la intors la Viena, la prietenul si scriitorul Johannes Gelich (fost lector austriac la Iasi), pentru o partida de tenis de masa si un pahar de vorba. Dar dupa ce biletul s-a tot scumpit si, coroborat cu asta, am mai si patit-o urit de tot in citeva rinduri, am renuntat si-am ales sa merg (din nou) cu autocarul: faptul ca rapidul "Dacia" Bucuresti-Viena parca se abonase la un moment dat la intirzieri de peste 3 ore (in loc de ora 9, sosea dupa ora 12 la Viena!) a fost si el (pe linga scumpirile succesive) un motiv serios pentru renuntarea la tren; dar cea mai urita patanie mi s-a intimplat acum aproape doi ani, cind m-am pornit, ca de obicei, spre ai mei pentru sarbatorile de iarna. Nici nu pornise bine Dacia Expres din Bucuresti, ca "nasul", vazind ca aveam bilet de Germania, m-a intrebat retoric:
– Stiti ca trenul asta merge doar pina la Arad, nu?
Nu, nu stiam!
– Cum asa?
– Pai, feroviarii unguri is in greva!
Cale de intors nu exista. Am ramas in tren, iar ajuns la Arad (dupa miezul noptii!) am coborit si m-am dus (ca multi alti calatori) la "Informatii". Solutia CFR Calatori?
– Va putem returna aici si acum contravaloarea intregului bilet sau, daca nu, trebuie sa vedeti dumneavoastra cum ajungeti pina la Viena!
Am iesit in fata garii. Am observat un grup consistent de turisti imbarcindu-se intr-un autocar – fie ei, fie cei de la agentia de turism prin care probabil isi luasera bilete pentru vreo statiune montana austriaca aflasera din timp de greva. M-am invirtit un pic, cind am vazut un grup mai mic de "abandonati" ai CFR-ului indreptindu-se catre un microbuz, condusi fiind de o doamna.
– Mai aveti cumva un loc pina la Viena?
– Da, haideti!
– Cit costa?
– 50 de euro.
Asta este, mi-am zis. Am ajuns chiar inainte de ora de sosire a rapidului de Viena si mi-am continuat drumul spre Baden-Württemberg, cu portmoneul usurat de 50 de euro. Oare n-ar fi trebuit si n-ar fi fost absolut logic ca onor CFR Calatori sa numere toti calatorii care aveau bilete pina dincolo de Curtici (Budapesta, Viena) si sa organizeze doua sau trei autocare pentru acestia? Intrebare retorica si asta, dar ne-am cam obisnuit sa suportam o groaza de asemenea disfunctionalitati organizatorice (si nu numai), fiind indeobste cei care ies in pierdere. Nu ca CFR-ul n-ar iesi in pierdere si el (si asta cu o consecventa demna de alte teluri mai inalte, mai nobile, cum ar fi satisfacerea exigentelor mileniului trei in care traim…) – exceptind-o, desigur, pe sefimea iresponsabila si incompetenta care n-a stiut decit sa faca achizitii aiuristice la preturi obscen de mult peste cele ale pietii – ca sa aiba pentru o vila la oras. O casa de vacanta la munte sau la mare…
In fine, am hotarit sa merg din nou cu autocarul. Nu, nu-i atit de comod precum cu trenul, dar sensibil mai ieftin, iar eliadesca iesire din timp functioneaza comparabil (te poti, adicatelea, cufunda la fel de bine in vreo lectura – macar cit e zi), iar cind te plictisesti nu se poate sa nu observi chestii iesite din comun, hazlii ori ciudate, care sa te rasplateasca si ele intrucitva.
Iata, de exemplu, la Orastie am prins cu coada ochiului o firma de firma: "Glissando. Pesticide, insecticide, ingrasaminte…". Hm, parca am mai vazut o firma de asta si la Arad – te pomenesti ca exista un lant de "Glissando"-uri?
La Simeria mi-a atras pentru prima oara atentia numarul enorm de ateliere care produc pietre funerare! O nebunie: la sosea, pe parcursul a sute de metri, din doua-n doua case erau expuse cruci si iar cruci si alte monumente funerare! Oare or fi avind sculptorii-pietrari cu totii suficienti clienti cit sa supravietuiasca? Pare-se ca da. Dar care o fi explicatia? La iesire, cred c-am vazut-o: vestita firma "Marmosim" (cumparata la privatizare de Adriean Videanu, daca nu ma-nsel!), cariera de marmura de la Simeria! Apropo de Simeria, ce-am putut citi pe un gard? "Gigi pleaca!"!
In Ungaria apoi, undeva intre Szeged si Budapesta, autocarul a oprit pentru pauza de masa a soferilor. Restaurantul mi s-a parut mie cunoscut – si mi-am amintit ca, in decembrie anul trecut, acolo mincasem o excelenta supa de gulas! Asa ca n-am ezitat sa comand si de data asta una. Un tinar din autocar, la fel. Ni s-a adus un castron maricel cu polonic in el si un cos plin de piine proaspata. Pentru fiecare existau, practic, doua farfurii de supa de gulas si piine la discretie – pentru 3,50!
– Dincolo nu-i asa buna, mi-a spus barbatul cu care nimerisem la masa. Pe partea ailalta a autostrazii, adica.
Hm, de tinut minte. Iar pe cind noi mincam cu pofta, o groaza de romi (dintr-un autocar parca exclusiv cu romi de-ai nostri, cum aveam sa constat mai tirziu, de m-am si intrebat unde s-or duce cu totii – doar nu in Franta?…) umplea restaurantul. Cum toate mesele erau macar partial ocupate, chelnerii au aranjat in doi timpi si trei miscari niste mese intr-o sala alaturata – ca sa nu plece romii nemincati, pentru ca, nu-i asa, banu-i ban!
Cam astea mi-au fost constatarile acestei calatorii spre nunta unei nepoate. Ba nu, as mai avea una: multi cetateni romani (romi, romani etc.) nu par sa tina a se aproviziona de acasa cu apa, suc, bere etc. pentru drum, cumparind apoi de prin benzinariile maghiare, austriece ori germane (unde totu-i sensibil mai scump!) apa minerala, cola etc. Iata, spre exemplu, niscaiva preturi la Shell Austria: 2 l Coca cola – 3,90 euro; o cutie de bere – 2,90; un Red Bull – 2,99; 1 l de cola – 2,70. Cel mai ieftin suc la jumatate de litru costa la oferta – "Aktion"! – 1,90 euro! Nimic dintr-astea nu era prea scump pentru calatorul insetat din Romania. Sa-mi fie cu iertare, dar cred ca acest comportament al cetatenilor romani aflati intr-o calatorie ar putea explica multe – inclusiv starea (si mersul!) lucrurilor de-acasa.
