Romanul universal

Conform datelor statistice ale Comisiei Europene, in ultimele doua decenii au plecat din Romania in jur de 2,1 milioane de locuitori. Alte cercetari ne informeaza ca in fruntea plecarilor din tara se afla, conform apartenentei la regiunile istorice ale patriei, moldovenii (28 de indivizi la mia de locuitori), muntenii (21 de persoane la mia de locuitori) si transilvanenii (19 indivizi la mia de locuitori). Tarile de destinatie alese de emigrantii romani sint, in ordinea descrescatoare a numarului de persoane plecate temporar sau definitiv, clasificate pe perioade, dupa cum urmeaza: intre 1990 si 1995, cele mai atractive tari, in special pentru gasirea unui loc de munca, au fost Israelul, Turcia, Ungaria si Germania; intre 1996 si 2002, interesul emigrantilor s-a mutat spre Italia si Spania; din 2002 si pina in prezent, plecarile cele mai frecvente au fost catre Italia, Spania, Marea Britanie si Grecia (suspectez ca la greci e criza din pricina alor nostri!). O alta categorie de informatii utile ne arata ca moldovenii s-au orientat, cu precadere, spre Italia, muntenii, spre Spania, iar transilvanenii, spre Ungaria si Germania. In fine, conform informatiilor referitoare la migratie difuzate de Comisia Europeana, romanii plecati din tara se afla pe locul al doilea in topul populatiilor migratoare, fiind intrecuti de turci si urmati de marocani.

Factorii care determina despartirea romanilor de patria-muma (sau patria-ciuma pentru majoritatea celor plecati) sint mai multi, dar cel mai important este ca in ultimii douazeci de ani tranzitia a fost asa de bine ticluita de marii corifei politici ai patriei, incit au disparut aproape patru milioane de locuri de munca, cele mai multe disparitii – aproape jumatate din numarul total de locuri de munca desfiintate – inregistrindu-se in sectorul industrial. Se adevereste, iata, vorba marelui I. L., „Industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavirsire", cu deosebirea ca, in vremea sa, parintele lui Catavencu satiriza ceea ce nu se crease inca, iar acum sfichiul celebrei replici izbeste in ceea ce am lasat, cu inconstienta generozitate, sa se risipeasca.

Adevarul e ca sintem mai mult decit buni. In mai putin de doua veacuri am trecut de la preindustrial la industrial si viceversa, iar in ziua de azi ne indreptam cu viteza din ce in ce mai mare catre comuna primitiva. Vom fi unici in istorie si vom figura, cu siguranta, in Cartea Recordurilor, ca poporul care a practicat cu succes reversul etnogenezei. Nu se vede limpede ca unii joaca deja rol de tarabostes, iar altii pozeaza in consuli, tribuni si triumviri ?

Vasazica Europa e a noastra. In curind (adica peste inca doua decenii), multumita politicilor inteligente de aparare a intereselor nationale, la Roma, la Madrid, la Londra si la Paris se va vorbi romaneste la orice colt de strada. De fapt, nici nu e nevoie sa asteptam atit. In prezent, daca te duci la Roma si ai o problema de orientare, un roman politicos te va dirija cu deferenta in directia dorita. La Torino s-a creat deja „micul Bacau". Prin mediile neoficiale circula chiar anecdota ca, la intrarea in oras, un moldovean sugubat ar fi taiat numele „Torino" de pe placa de intimpinare si ar fi scris, cu litere mari si frumoase de mina, adevarul: „Bacau". Probabil ca urmasii romanilor se clatina deja sub presiunea izvoarelor milenare ale intelepciunii romanesti („Aschia nu sare departe de trunchi" sau „Ce naste din pisica, soareci maninca") si vor pricepe, in sfirsit, miezul adinc al scandarilor de pe stadioanele noastre („Pe ei!, Pe ei!, Pe ei, pe mama lor!"). Sa ne fie iertata sfiala de a comenta situatiile de la Madrid si de la Paris. E suficient, totusi, sa observam, asa cum procedeaza agentiile afiliate serviciilor britanice de migratie, ca – in conditiile neprielnice ale restrictiilor guvernamentale impuse pietei de munca din UK – in prima jumatate a anului 2011 si-au cautat de munca in Marea Britanie in jur de 90.000 de romani, ceea ce, in acord cu datele oficiale, inseamna ca 15.000 de romani au vinat lunar un job in arhipelagul de peste Canalul Minecii. Pazea, venim!

Prin extinderea prezentarii si fara a gresi prea mult se poate afirma ca am impinzit, repede si sigur, lumea. Daca lasam deoparte Europa (tara noastra, de-acum incolo), consemnam ca exista romani pe toate continentele, pe unele in numar mai mare (America de Nord, aproximativ 600.000), pe altele in numar mai mic (Australia, aproximativ 20.000; America de Sud, in jur de 15.000; Africa, vreo 4.000; Asia, de ordinul zecilor de mii). Daca se petrece ceva pe Pamint, un roman este martor la eveniment.

Privind in profunzimea muta a acestor cifre seci aflam ca am devenit (eram deja?) un popor migrator. Statornicia neamului in fata vitregiilor sortii ne pare, in lumina viitorului, o nevinovata inventie stramoseasca, iar legendara transhumanta nu da semne ca ar fi fost mai mult de-o mina de praf in ochii orbi si indiferenti ai istoriei. Cind pe aceste plaiuri frumoase vor ramine doar putinii romani adevarati, urmasi ai descalecatorilor de azi, presedinti, guvernanti, parlamentari, noi vom fi plecati de multa vreme. Traim vremuri de bejenie, iar singele nostru de romani get-beget fierbe si striga, in pura traditie retorica ciceroniana, ca patria e acolo unde-i bine.

Nu as fi deloc mirat daca roverele americane trimise sa exploreze planeta Marte vor descoperi, in loc de apa, omuleti verzi si urme de viata extraterestra, o inscriptie crestata cu simt de raspundere intr-o piatra cu dimensiuni potrivite importantei mesajului: „Ion si Maria fostara si p-aci". Apoi s-au plictisit si s-au dus altundeva.