„Si viata si moartea e lucru firesc…”

Daca se ciocneste cu titlul, cititorul poate avea nedumeriri. Cum e corect? "Si viata si moartea e lucru firesc?" sau "Si viata si moartea sint lucruri firesti"? Fara a spulbera misterul, sa ascultam o poveste din 1957, cind parintele generativismului, americanul Noam Chomsky, publica lucrarea intitulata Structuri sintactice. In aceasta lucrare, dorinta de a arata ca forta formelor gramaticale corecte este indiferenta la energiile sensurilor, Chomsky dadea ca exemplu enuntul Colorless green ideas sleep furiously. O traducere in limba romana a propozitiei lui Chomsky este dificila din mai multe motive lingvistice asupra carora nu voi insista. Sa evidentiem totusi varianta "Idei verzi incolore dorm furios", pornind de la ipoteza ca este acceptabila echivalarea "cuvint cu cuvint", desi, la o privire mai atenta, lucrurile nu stau chiar asa. Lipsa de sens cautata de Chomsky este numai aparenta, iar proiectul unui gramatici pure, despuiate de sens, a esuat, ceea ce sugereaza ca problema intelegerii este mult mai adinca decit chestiunea corectitudinii gramaticale. Absurdul se poate exprima in cea mai clara gramatica cu putinta, dupa cum se observa, de pilda, in bancurile seci: "Un crocodil croseta apa minerala intr-un bec". In plus, exista oameni care se distreaza pe seama acestor formulari, ceea ce inseamna ca ei inteleg ceva. Nici poetizarea nu e straina de asemenea evidente lipsite, zice-se, de sens: "Pe o strada lunga-scurta/ Se ducea un om venind/ Si-n tacerea lui profunda/ Se-auzea bolborosind".

Daca intelegem ca, uneori, legaturile gramaticale nu au putinta de a stapini energiile sensurilor, nu ne ramine decit sa ne intrebam daca sensurile au, in anumite situatii de comunicare, putere asupra imperiului formelor gramaticale. Raspunsul este afirmativ iar creatiile poetice sint concludente. Licentele poetice scapa din strinsorile formelor si intelesurilor conventionale. Sa se citeasca, de exemplu, poemul lui E. E. Cummings, Anyone lived in a pretty how town, ori sa se caute raspunsul la ghicitoarea "Doua ratisoare, calugaricioare, pe unde mergea, malul se surpa".
In rezumat, acceptam ca solidaritatea dintre forme si sensuri este alunecoasa, existind cazuri in care nu se poate spune cu precizie care dintre cele doua planuri are sau ar trebui sa aiba intiietate. Daca ati vedea in vitrina unui magazin de confectii prezentarea "manusi pentru copii cu un singur deget" v-ati gindi ca manusile au un singur deget, nu ca manusile sint pentru copii cu un singur deget, nu? Tot astfel, daca in vitrina aceluiasi magazin cititi anuntul "haine pentru barbati din Franta", ati intelege ca hainele, nu barbatii, sint din Franta, nu?

Sa revenim la chestiuni de viata si de moarte. Enuntul "si viata si moartea e lucru firesc" ne invita sa-l interpretam in cel putin doua directii: una care favorizeaza stapinirea formelor, alta care favorizeaza lumea intelesurilor. Daca o luam pe drumul corectitudinii formale, atunci ar trebui sa spunem ca viata si moartea exprima realitati distincte, formeaza un subiect multiplu si "sint lucruri firesti" (desi, personal vorbind, am mari indoieli ca viata ori moartea ar fi lucruri, dar e bine sa nu-ti pui mintea cu intelepciunea altora). Apucind-o pe calea intelesurilor, am spune, precum autorii Gramaticii Academiei (vol. II, 2008, p. 387), ca, "daca elementele componente ale subiectului multiplu se comporta ca un bloc semantic, ca un compus, predicatul se acorda la singular". Exemplele invocate sint graitoare: Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic, nu "Praf si pulbere se vor alege"; De cind ii lumea si pamintul, nu "De cind sint lumea si pamintul".

Intreb si eu ca un elev de clasa a VIII-a: Este acceptabil, in beneficiul analizei gramaticale, sa aratam ca bucata "si viata si moartea" trebuie gindita ca o unitate si ca aceasta unitate se armonizeaza, sub semnul singularului, cu segmentul "e lucru firesc"?

Cititorilor nu le ramine decit sa aleaga. Ori se declara inamici ai enuntului "si viata si moartea e lucru firesc", pe care il indreapta la "si viata si moartea sint lucruri firesti", ori se impaca cu ideea ca segmentul "si viata si moartea" formeaza o unitate de tipul "praf si pulbere" sau "lumea si pamintul" si, in consecinta, il acorda cu "e lucru firesc".

De ce atita tevatura in jurul unui biet enunt ? Am vazut intr-un cotidian central o fotografie cu crucea mormintului in care urma sa fie depus trupul neinsufletit al doamnei Elena Basescu, mama presedintelui Romaniei. Pe soclul crucii erau scrise doua enunturi, pe care le redau ca atare. Primul enunt era "Copiii si nepotii nu va vor uita niciodata!", iar al doilea, "si viata si moartea e lucru firesc, maririle lumii aici se opresc!". De cind am vazut inscriptiile nu mai am liniste. Ma tot chinui sa gasesc argumente impotriva corectitudinii primului enunt. De ce nu-i bine sa se scrie "Copiii si nepotii nu va va uita niciodata?", in loc de „Copiii si nepotii nu va vor uita niciodata!"? "Copiii si nepotii" formeaza o unitate familiala, nu-i asa? Ce-i in neregula cu ispita formularii la singular? Ma voi duce sa port discutii serioase de semantica, gramatica si pragmastilistica cu angajatii cimitirului. si daca-i poezie?