Sindromul Stefanesti

Nu-i de ratat tentanta juxtapunere a alegerilor din Statele Unite si din Romania. Intimplator, consumindu-se simultan. Numai ca e o diferenta covirsitoare intre exercitiul nord-american si cel romanesc. In vreme ce acela s-a plasat in neabatutul lui regim secular, al nostru e inca adolescentin. Sa-l numim asa, plasindu-l intr-o zodie ingenua, de prima iesire in lume. Dupa jumatatea de secol totalitar, prin efectele lui, unul al imbatrinirii premature. Oricum, e minunat si asa, de vreme ce comunismul s-ar fi putut permanentiza. Nu numai la noi, ci si european, de nu intercontinental. Minunea care s-a produs la sfirsitul mileniului ne euforizeaza inca, facindu-ne mai ingaduitori cu rateurile de parcurs. Parcursul unei tari care a existat cindva intr-un proces european in plina modernizare, strangulat prin invazia rosie.

Aici, in aceasta intelegere toleranta, s-ar afla si optimismul nostru, atit de pus la incercare jumatate de secol. Nescutindu-ne – ba, obligindu-ne – la judecati lucide si chiar neiertatoare cu deraparile etapelor ce se consuma, aflati cum sintem acum intr-un angrenaj european, nici el stralucind prin perfectiune.

Ca nici deja consumatul show american n-a atins culmile fotogeniei, a fost vizibil cu ochiul liber. Numerele sub reflectoare, drapele si fluturasi ale celor doi democrati au avut citeodata ceva din operetele care – ce minune! – strapungeau cortina de fier si ne faceau noptile mai suportabile.

Numai ca e o diferenta – cel putin de gust – intre spectacolul briant al americanilor in campanie si cel colorat balcanic de la noi. Culmea e ca ne-ar fi putut sta de model monologurile pisichere ale unui nasos Tanase. Din pacate insa, din spiritul de la Carabus n-a mai ramas nimic, poate doar rarele iesiri de haz involuntar ale cite unui candidat mai picat din cer, oricum perdant finalmente. Si lasind locul permanentilor infipti la marele si gauritul cascaval.

In timp ce dincolo, Hillary si Obama au facut cu brio concurenta unor legendari Sinatra sau Nat King Cole, aici confruntarile multivizibile ale aspirantilor la fotolii mari si mici au ceva de Piata Matache, preluindu-i cruditatea expresiilor. Ca, in rest, umorile emanate de ficatii combatantilor dau pe grimase furii greu de mascat.

De observat totusi, cu oarecare ingrijorare, ce ascund – esential – confruntarile numite delicat scrutin. E o dura inclestare – de altfel imposbil de evitat – intre mentalitatea remanenta a unui comunism perfid, persistent in formatiunile ce nu si-l revendica chiar explicit, dar stau sub reprobabilul stigmat, si cele nou ivite dupa momentul ’89, dornice sa schimbe realmente lucrurile. A fost de-a dreptul consternanta afirmatia televizata a lui Basescu – totusi, presedinte in functie – cum ca tara ar continua sa fie condusa de acelasi Iliescu, detestabil oricum din unghiul democratiei.

Desi in nota provocator retorica, asertiunea actualului presedinte contine ceva extrem de nelinistitor.

De-ar fi doar retorica.

Decurgind din… adolescentismul democratiei postdecembriste, actualele alegeri au continuat sa stea sub semnul unei confuzii de crestere.

N-o putem absolvi de endemicul ei sindrom: Stefanesti. Mostra jenanta – prin incaierarile de-acolo, avind ca miez mituirea votantilor – perpetuind inca un activism balcanic. De care vrem, sincer, sa ne despartim.

Din fericire – onomastic – mai exista un Stefanesti, pe Prut, cel in care s-a nascut si a copilarit un pictor al armoniei si luminii, Luchian.

De altfel, singurul memorabil.