Socializari la Paris

Prin socializare, cercetatorii in stiintele sociale inteleg procesul de impregnare a individului cu cunostinte, credinte, atitudini si modele propuse de societate. Un proces de schimb intre individ si context, ce se traduce prin interactiuni, legaturi, influenta reciproca. O invatare sociala, un antrenament continuu pentru perfectionarea capacitatii de articulare la cerintele sociale. Frecventarea unor medii sociale potrivite imbogateste spiritul, slefuieste mintea, dezvolta sentimente pozitive, formeaza atitudini. Mircea Eliade marturiseste undeva, in jurnalul sau, ca in timpul  congreselor stiintifice prefera discutiile nonformale din pauze, pe culoare, pe care le prelungea cit mai mult posibil. Acolo stabilea relatii, cunostea mai bine autorii unor articole citite inainte.

Cind am ajuns pentru intiia oara la Paris, dupa 1989 (pina atunci nu se putuse, nici azi n-am aflat de ce n-am putut beneficia de mai multe burse primite), desi trecusem de o jumatate de veac, am inceput un proces accelerat de invatare a unui nou, pentru mine, context social. La inceput nu intelegeam nimic. Dintre toate intimplarile amuzante mi-amintesc mereu una: cumparasem o cartela telefonica dar nu stiam s-o folosesc. Nu reuseam s-o introduc unde trebuie. Era un obiect necunoscut si-l tratam exact ca maimuta lui Krilov din fabula „Maimuta si ochelarii". Maimuta auzise ca e distins sa porti ochelari, dar nu stia cum sa-i foloseasca: ii aseza pe coada, ii invirtea, dar nu nimerea pozitia corecta. Vazind stradaniile mele intr-o cabina telefonica, un domn venit de prin Africa sa mature trotuarele Parisului, mi-a explicat cum se face. Am sa-i port vesnica recunostinta si-am sa-l pomenesc in rugaciunile mele cita viata mi-a mai ramas. Imi facusem carte de intrare la biblioteca, imi gasisem o camera de inchiriat cu ajutorul unor doamne amabile de la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, dar nu intilnisem inca pe nimeni important. Doamnele de la etajul VIII , serviciul de relatii internationale, mi-au cerut atunci sa aduc o lista de persoane pe care voiam sa le intilnesc. Lista mea cuprindea numai nume consacrate,  persoane aflate deja in retragere, adica la pensie. Eficiente, in doua zile m-au chemat sa-mi dea lista cu intilnirile fixate. Primul pe care l-am  vizitat a fost Didier Anzieu, autorul mai multor carti despre psihologia grupurilor, din care una o folosisem intens in teza mea de doctorat. Locuia undeva pe linga Panthéon, in acelasi perimetru cu Emil Cioran. Era bolnav, se deplasa cu greutate, nu mai primea pe nimeni, dar curiozitatea de a intilni un coleg de „dincolo" a invins. Am aflat, mai tirziu, se pare ca am fost ultimul care l-a vizitat. I-am povestit despre mentorul meu Vasile Pavelcu (inca traia, avea 91 ani) care avusese profesori la Paris pe Pierre Janet, Dumas si altii. I-am relatat, asa cum stiam din povestirile lui Pavelcu, despre cursurile lui Janet. „Ati adus aici istoria psihologiei, aici nu mai stie nimeni nimic despre asta", a exclamat el impresionat. Mi-a daruit la plecare cartile sale, ne-am mai scris un timp. Cu André de Peretti am avut mai mult noroc. Desi pensionar, se afla in plina forma, ne-a vizitat si la Iasi, l-am mai intilnit apoi de multe ori. E un nume cunoscut in Romania, i-am publicat un volum de texte alese de mine, a fost tradus si la Polirom. Am facut atunci impreuna o vizita la manastirile din Bucovina, am dormit o noapte la Moldovita; catolic practicant, a fost impresionat de umanitatea ce-o degaja lacasurile noastre care-si apropie oamenii, imi impartasea, nu-i strivesc prin masivitate. Am pastrat apoi legatura multi ani. Acestia doi au fost primii dintr-un lung sir de psihosociologi pe care i-am intilnit in anii ce au urmat. Am „invatat" de la ei Parisul, atit cit se poate invata prin scurte stagii, inclusiv sa maninc scoici, melci si alte fructe de mare. Multi ne-au vizitat la Iasi, cu unii am devenit prieten. Vara aceasta vom organiza la Iasi cea mai importanta reuniune a Asociatiei psihosociologilor de limba franceza. Dupa Montreal, Torino, Valencia,  Atena, Lausanne, Grenoble, Iasul va fi primul oras din Est care va reuni aici peste doua sute de colegi de pe mai multe continente.

M-a asteptat  la aeroport profesorul Andre Sirota, un prieten al Iasului si al Facultatii de Psihologie unde a tinut cursuri si stagii de formare in dinamica grupului si unde si-a creat o retea de amici. Ma depune la o rezidenta universitara bine plasata, la citiva pasi de bulevardul Saint Germain, in coasta bisericii ucrainene de unde aud mereu clopotele. Dupa amiaza ma invita la o expozitie retrospectiva a fovistului Vlaminck, la Senat. Ne impresioneaza culorile intense, violenta expresiei. Oare ce fel de om a fost? Mai spre sfirsit dam peste un autoportret, figura sarjata de burghez, cu vesta si cravata, cu o palarie caraghioasa, atasat inadecvat de un violoncel. Incheiem seara la un restaurant cu specific francez, salonul are grinzi vechi de lemn, pe pereti inscriptii in zeci de limbi, lasate de clienti. Punem la cale o intilnire. Cu doi dintre cei mai importanti psihosociologii francezi, Jean Maisonneuve si Serge Moscovici. A doua zi, André imi telefoneaza si-mi comunica ca s-a aranjat pentru luni.

Dupa o excursie epuizanta la Versailles, seara nu mai sintem in stare sa mergem la Inviere, dar dumineca, prima zi de Pasti, ne infatisam la biserica romaneasca din strada Jean de Beauvais, pe care o stim de mult. Romanii au trei biserici la Paris, dar aceasta este monument istoric si dateaza din 1379. A fost cumparata de guvernul Regatului Romaniei in 1882. Din 1946 este independenta de Biserica Ortodoxa Romana. Dupa abolirea monarhiei si nationalizare, biserica pariziana a intrat intr-un lung sir de procese cu statul comunist, dar pina la urma si-a cistigat independenta. Cu mai multi ani in urma, in aceeasi duminica de Pasti, am aflat ca seara, la Inviere, au fost busculade intre cei vechi si cei care aranjasera sa fie primit aici presedintele liber-cugetator de atunci. Lume multa, imbracata de sarbatoare, cu ce au mai bun; cei ce nu incap inauntru asteapta in piata din fata, se cunosc intre ei, se felicita, se imbratiseaza. In general lume modesta, oameni care muncesc. Evalviosi.  Au nevoie, unii de altii. Cred ca se si sprijina reciproc. Cei cu aer mai prosper nu-l afiseaza ostentativ. Lectie occidentala. Citeva fete in straie populare, cred ca din Maramures.

Luni – dejun impreuna cu „istoria" psihosociologiei. Jean Maisonneuve, ale carui carti le-am folosit cind am facut primul meu curs de psihologie sociala, in 1972, are acum 90 de ani si e cel mai vioi dintre noi. Are verva, el alege si explica, inclusiv vinurile. Are o siguranta si o articulare de invidiat. Serge Moscovici, cu citiva ani mai mic decit prietenul sau, e obosit, dar are uneori replici care arata ca e tot timpul pe faza. Despre cineva care are o opera inconsistenta zice ca e un fel de „foaie verde". Sa va explice Neculau ce inseamna asta. Ma chestioneaza despre toti cunoscutii din Romania, evolutia tinerilor de la Iasi, pe care i-a cunoscut si ajutat, despre proiecte (!). Saptamina a inceput bine.

Paris, 28 aprilie

Publicitate și alte recomandări video