Treizeci de ani de la arestarea lui Paul Goma

Acum treizeci de ani, pe 1 aprilie 1977, era arestat de catre Securitate unul dintre prea putinii nostri scriitori-oponenti ai regimului comunist, in urma semnarii unei scrisori adresate Chartei 77, initiativa a cehilor, care pretindea respectarea drepturilor omului in statele comuniste.
In urma difuzarii pe undele Europei libere a acestui document, exista citiva cetateni care contrasemneaza scrisoarea lui Goma, dintre care unul singur scriitor: Ion Negoitescu. Se stie la ce tratament a fost supus ulterior marele critic din cauza curajului sau (santajat cu un proces pentru homosexualitate, marginalizat, silit sa se refugieze in Germania). In timp ce Goma suporta in beciurile Securitatii tratamentul generalului Plesita (care azi da lectii de patriotism in direct la OTV si traieste, ca pensionar, pe picior mare din banii statului, pentru merite deosebite), colegii sai scriitorii nu numai ca nu au intervenit pentru a-l sustine, dar au acceptat scoaterea sa din rindul Uniunii Scriitorilor. S-au spalat, prin urmare, pe miini.
In disperare de cauza, Goma ii adreseaza lui Nicolae Ceausescu o vizibil ironica scrisoare, luindu-l  peste picior pe zbirul de toti temut: "De o luna de zile de cind, la Praga, a fost data publicitatii «Charta 77» nu mai am liniste – sint convins: nici dumneavoastra". Dupa care il invita pe dictator sa semneze, alaturi de el, documentul cu pricina, nu inainte de a observa cum ca "romanii nostri se gindesc numai la ce vor pierde daca va afla Securitatea, nu la ceea ce vor cistiga – in ciuda Securitatii". Dar iata curajul, inconstient, parca, al celui care hotarise sa sacrifice totul, pus in pagina cu maxima franchete: "Domnule Ceausescu (nu tovarase, nicidecum – n.m.), Inteleg ca inalta Dumneavoastra semnatura nu va accepta niciodata sa se aseze linga a unui simplu cetatean – si inca a unui scriitor (si acesta fara talent). Dar chiar daca se va intimpla aceasta minune, ce se poate face numai cu doua semnaturi? Ar semna si sotia mea, dar situatia nu se va schimba: daca s-au gasit 30 de unguri, atunci, proportional, ar fi nevoie de 90 semnatari romani. Hai 50, macar 10. Dar de unde atitia? V-am spus: romanii se tem de Securitate. Rezulta ca, in Romania, doi insi nu se tem de Securitate: Domnia Voastra si cu mine. Dar, dupa cum v-am mai spus: numai doua semnaturi…". Cei care ne dau, de aproape doua decenii, lectii de morala nu numai ca au tacut milc, dar nici macar nu si-au recunoscut, dupa 1989, lasitatea. Nu, ei au rezistat "prin cultura", au tinut sus stindardul luptei pentru valoarea estetica. Au fost, vezi Doamne, subversivi.
Macar pentru gestul sau din 1977, Paul Goma ar merita un respect neconditionat. Dar tocmai musca de pe caciula celorlalti nu permite acest lucru. Pentru cine e dispus, insa, sa vada lucrurile in adevarata lor infatisare, Goma reprezinta o lectie de demnitate. El demonstreaza ca, iata, daca un singur om a reusit, datorita intransigentei sale, sa puna pe jar un sistem atit de bine organizat, de buna seama ca regimul comunist a fost sustinut de pasivitatea celorlalti.
Evident, nici la treizeci de ani de la arestarea sa, colegii scriitori nu ii iarta usor lui Goma faptul ca a avut curaj. Autorul Patimilor dupa Pitesti nu a recapatat cetatenia romana, nu a fost invitat sa reintre in Uniunea Scriitorilor, ba chiar este, de la o vreme, tinta predilecta a unor grupuri de dogmatica coloratura semita, care miros antisemitismul la orice pas.
Intr-o lume normala, Paul Goma ar fi reprezentat un reper si ar fi fost tratat ca atare. La noi, insa, el este stigmatizat in continuare, indezirabil, de nu chiar interzis in multe redactii culturale. De ce? Foarte simplu: pentru ca a avut impertinenta de a demonstra ca o conduita verticala era posibila si inainte de 1989; pentru ca gestul sau eroic (nu ezit sa scriu acest cuvint) arata cu degetul catre "rezistenta prin cultura" a celorlalti. Si, nu in ultimul rind, pentru ca temperamentul sau vulcanic lezeaza amnezia tipic romaneasca.
La treizeci de ani distanta, astfel de momente merita marcate cum se cuvine. Tine de bun simt, tine de respectul fata de trecut si, nu in ultimul rind, de demnitatea noastra. Teama mi-e, insa, ca astfel de termeni au iesit de mult din vocabularul de baza al limbii romane; ei mai sint resuscitati in campania electorala sau in articolele-program.