Un nedreptatit: sfintul Gheorghe

Nu am prieteni care sa poarte numele serbat la sfirsitul saptaminii trecute: nici Gheorghe, nici George, nici Georgiana si, vai, nici macar Gigi. Din aceasta pricina cuvioasa, mi-am pastrat paralele si am ramas in camarile personale. Totusi, ziua trebuia sarbatorita intr-un fel oarecare. Muzicile zguduiau peretii si, sub bataia marunta a picioarelor, lustrele se clatinau amenintator. Am scotocit in biblioteca si am dat peste o carte mai veche despre bestiarul fabulos. E vorba acolo de sirena si dragon, de unicorn si ondina, de spiridusi si harpii. Am cautat, in consecinta, la termenul "balaur", fiindca, se stie prea bine, sfintul Gheorghe a ucis balaurul, dar am fost trimis la dragon (lucrarea e o traducere din franceza). Si aici, stupoare! Sfintul Gheorghe nu mai este tratat ca un sfint propriu-zis, venerat de popoare si invocat in rugaciuni, ci ca un biet impostor, al carui loc in hagiografii e o eroare si un sofism.

Daca e sa dam crezare dictionarului meu, prelatul care a descoperit (si a denuntat) impostura sfintului Gheorghe ar fi fost nimeni altul decit papa Ioan al XXIII-lea. Se vede ca papa Ioan nu mai credea in povestile cu balauri si domnite amenintate. Pentru acest motiv, Sanctitatea Sa – constata autorul –  l-a eliminat pe sfintul Gheorghe din calendar. Ioan al XXIII-lea a pus, prin urmare, sub indoiala nu numai realitatea luptei, a domnitei salvate si a dragonului, dar insasi realitatea acestui cavaler extrem de iubit in Evul Mediu.

Dar ce spune naratiunea din sinaxar? Povestea e veche si, poate, bine cunoscuta de cititori. Sfintul Gheorghe (de ce i-am retrage titlul?) a trait in secolul al III-lea, in provincia Palestinei. A fost martirizat in Lydda, cu putin inainte de domnia imparatului Constantin (inainte de anul 313, asadar). Legenda cu privire la lupta sfintului Gheorghe cu balaurul a luat chip tirziu, in secolul al XII-lea.

Citez un rezumat: "Gheorghe, un cavaler crestin, a ajuns in cetatea Silena din Lidia, in care un balaur nemilos infricosa populatia. Locuitorii au fost constrinsi sa aleaga dintre ei pe cei ce aveau sa slujeasca drept hrana monstrului. Insasi fiica regelui trebuia sa fie jertfita. Dar Gheorghe a atacat si a supus monstrul. Printesa ii trece balaurului peste grumaz propria centura in chip de lesa si il aduce supus in oras. Acolo, sfintul Gheorghe consimte sa-l ucida, sub conditia ca locuitorii sa primeasca botezul". O varianta ulterioara sustine ca sfintul Gheorghe s-a casatorit cu printesa. Legenda e minunata, tine de psihologia profunda a omului de pretutindeni, care stie ca orice incercare insemnata incepe, simbolic, cu uciderea balaurului din noi.

In fond, balaurul sfintului Gheorghe nu e doar o fiara lipsita de mila, care sugereaza un adversar exterior sufletului nostru, el e si simbolul raului si perversiunii cuibarite in noi, dupa Adam. Din aceasta pricina, orice ascensiune, orice urcus incep cu treapta care e figurata prin cumplitul dragon. Cel ce urca e constrins, astfel, sa calce pe teasta balaurului. Nu e doar un act de curaj. Gestul e limpede: cel ce vrea sa depaseasca obstacolele lumii trebuie, mai intii, sa invinga un obstacol de ordin interior: sinele.

Pentru acest simbolism este iubit de noi sfintul Gheorghe. Si tocmai pentru acest simbolism putea sa fie tratat de papa Ioan al XXIII-lea cu mai multa intelegere. Nu e, de altfel, prima data cind unele episoade din hagiografii nu pot fi verificate sau par incredibile. Voi da un exemplu simplu. Sfinta Perpetua, inainte de martiriu, in anul 203, a avut o serie de viziuni pe care nimeni nu le-a anchetat cu scepticism. Intr-una din ele, sfinta zareste o scara de aur, de o inaltime uimitoare, sprijinita de ceruri. Scara e strimta si nu poate fi urcata decit de o singura persoana. Pe bratele scarii sint fixate tot felul de unelte ascutite de fier: sabii, sulite, cirlige, palose. Chiar sub scara se afla un balaur urias. Sfinta Perpetua pune piciorul pe prima treapta si, in acelasi timp, pe capul dragonului. Cind ajunge pe ultima treapta, vede o gradina nesfirsita…