Oscar cu boi

luni, 26 februarie 2007, 19:12
3 MIN
 Oscar cu boi

* "A-nceput de ieri sa cada cite-un fulg. Si n-a mai stat. Zapada s-a adunat, iar troiene pin-la cer stau gramada-n cartier. Nea Costica s-a-mbatat. La bufet, e harmalaie: Gica, Fane, Nicolae si-au luat cite-un pahar. De frig ei nu au habar. Nici baiatul de la bar. Vinul fierbe intr-o oala – care-i mai tot timpul goala, caci clientii dau navala. Locatarii, toti, gramada, au format la bar o coada. Relu, Nelu si Mitica isi comanda una mica, Gelu si Menumorut vor o sticla de vermut, Vladimir si nea Tomita s-au facut, la masa, crita; ei pot sta la bar si-o luna, daca neaua se aduna: pe toti, cam la trisca-i doare, berea-i multa, tuica-i tare… Trei clienti cu chip pestrit s-au facut cleampa cu sprit, iar Manole, ca mirlanul, a stropit cu vin motanul. In intreaga braserie este mare veselie, acum, la sfirsit de iarna; Gica inc-o vodca-si toarna, iar mocheta si-un covor sint patate de lichior. Dupa ce-a batut orasul, in bar intra si postasul. Intra ca la el acasa si se-aseaza la o masa, apoi cere. Vrea o bere. Nu conteaza ca-s troiene, daca-i vin in damigene si-n intreaga braserie este multa veselie".

* Am inceput textul de azi cu un citat dintr-un – sa-i zicem asa – poet contemporan, baiet de treaba, 1m.92, 90 de kilograme. Citat menit a arata ca nu trebuie niciodata s-o lasam moale cu vigilenta, fiindca, vedeti si dumneavoastra: cind se apuca lumea sa-si dea gratarele si tepusele de frigarui jos din pod, cind se pregateau oamenii muncii de o iarba verde, de o veselie in poienita, iarna i-a lovit cu coada, cam cum face crocodilul. Oricum, tragem nadejde ca aceasta ultima zvicnire a sleit-o de puteri si ca gata. Mai ales ca, dupa cum am mai zis, simbata a fost o zi mare, simbata a fost Dragobetele. Cu acest prilej, stimati prieteni, dragi consumatori, nu speram decit ca v-ati intors seara acasa intr-o dispozitie oarecum normala, adica nu dragobeti.

* In alta ordine de idei, prindem KANAL D, dar nu despre el este vorba. Pe Discovery a fost un serial numit "Battle of the Beasts" (Confruntarea fiarelor), unde doi pasionati de salbaticiuni – in sensul bun, nu asa, ca Nastase, Tiriac si alti macelari de animale – traiesc trup si suflet alaturi de fiara favorita, pe care o mesteresc din aluminiu, apoi o reproduc pe calculator cu toate datele din realitate bagate in memorie si o pun ulterior sa se sfisie cu cea a adversarului. Noi am fi curiosi daca nu se poate lua legatura cu domnii care realizeaza emisiunea, sa vina si pe la noi sa ne dea o mina de ajutor. Ar fi interesant si benefic de facut pe calculator un Traian Basescu, un Tariceanu, niste Geoane, Vadimi, Felicsi, Orbani etc pe care sa-i punem sa se bata. Ar costa mult mai putin decit mardeala asta care se intimpla la noi, pe micile ecrane si in viata; mai mult: s-ar putea scoate dupa aia pe piata un joc pentru PC cu personajele respective, sa aduca si bani! Ne si imaginam un First Person Shooter in care sintem Basescu si umblam prin labirintul politicii, unde trebuie sa gasim dosare si bilete cu care sa impuscam dusmanii dupa ceafa, cind ii vedem. Prin labirint trebuie circulat cu multa grija, fiindca inamicii sint multi si au tot felul de robotei programati sa atace, in general sub forma de analisti politici sau prezentatori de stiri. In plus, daca nu esti atent cind circuli prin labirintul politicii, poti nimeri din greseala in rahat.

* In fine, poate ati vazut si dumneavoastra ca s-au decernat premiile Oscar. Martin Scorsese (marele cistigator) merita de mult distinctii mult mai importante, Forest Whitaker a fost OK in rolul lui etc. Mai mult decit "etc." nu prea avem de zis. Adevarul este ca anul asta, ca niciodata, in premiera, am vazut si noi foarte din timp filmele care au luat Oscar. Le-am vazut, dar n-am avut nici un fior din ala, sa ajungi sa-ti spui "Da, dom’le, intr-adevar, arta, iata un film unic, un film care va intra in legenda!". Cel mult, "Da, fie. Merge. Acceptabil. Scuzati-ne, cascam". Oscarurile astea au devenit, practic, un fel de premii pentru fruntasii in productia cinematografica din cadrul Intreprinderii de Fictiune si Iluzii "Hollywood". Bravo, tovarasi cineasti!

Comentarii