Tot cald

Subtitlu

miercuri, 25 iulie 2007, 17:38
3 MIN
 Tot cald

* Tot cald, desi parca-parca un norisor de speranta pare sa rasara pe cerul fierbinte al patriei. Atit de cald, incit apa minerala si dusurile oferite angajatilor cu greu mai fac fata. Scriam zilele trecute despre modul in care patronii romani respecta legea si au grija de angajatii lor care sufera de la canicula; venim acum cu doua informatii de ultima ora: pentru doamnele si domnisoarele confectionere din cadrul firmei "Haina face pe om" SRL s-au montat dusuri in sectie. Barbatii din conducerea forurilor europene care se ocupa de drepturile salariatilor se pot convinge de acest lucru in direct pe Internet, dupa ce platesc o mica taxa de 50 de Euro pe luna, gratie camerelor video montate in sala cu dusuri de catre copilul patronului. Mai mult, am inteles ca groparilor de la cimitirul "Relaxa", despre care pomenisem in textul nostru de luni, li s-a suplimentat ratia de apa minerala, asadar ei primesc acum cite 20 de litri pe zi. Cantitatea este aproape suficienta pentru a face sprit cu vinul de la pomeni si parastase. Inteleapta decizie a fost luata de managerul cimitirului dupa ce marti, la inmormintarea unui mos, unul dintre gropari a vrut sa arunce gaina peste groapa, dupa datina, dar din greseala, aflindu-se intr-o vadita stare de ebrietate, i-a tras popii cu animalul peste cap. Pina la urma, pasarea a cazut in coliva.

* Avem o nedumerire, in legatura cu buletinele astea meteo de la televizor – va dati seama si dumneavoastra ca au devenit, in ultima vreme, cele mai urmarite emisiuni, se uita lumea la ele cu emotie si inima cit un purice, doar-doar va spune tanti sau nenea ca „Val de frig si ploi peste tara!". Deci, sa revenim la nedumerirea noastra: cele mai multe posturi au inlocuit harta pentru uz didactic din hirtie pinzata, cum aveam si la scoala, cu o harta facuta pe calculator (nu intram in amanunte, dar cunoastem procedeul), la care arata tanti sau nenea. In realitate, in studio, tanti sau nenea arata in gol, in aer, doar noi vedem ca arata pe harta. Cind am zis „doar noi", asta inseamna ca nici macar tanti sau nenea nu vede ce arata. Intrebarea noastra este una logica si de bun simt: pai, de ce nu vede? In timp ce zicea "temperaturi de peste 40 de grade in Banat si Oltenia", o domnisoara arata cu mina pe harta spre Brasov, apoi spre Constanta. Cind a trecut la regiunile din centrul si sudul tarii, asadar a aratat Moldova, am inchis televizorul. Ne-a fost realmente frica. Stiam de pe Discovery ca, de obicei, cind cineva vrea sa schimbe harta lumii, se lasa cu razboi mondial.

* Cu o floare nu se face, de obicei, primavara, fiindca aceasta ar putea fi, la o adica, floare de gheata. Nici cu citeva victorii destul de fisiite pe teren propriu nu devin echipele romanesti niste „prezente de temut in competitiile europene", vorba prezentatorilor sportivi. In ciuda intelepciunii populare, ai nostri se arata optimisti si chiar dau drumul la declaratii; una dintre aceste declaratii facute de oamenii nostri de fotbal a fost, acum vreo doua zile, „daca echipele romanesti vor juca bine, vor avea toate sansele sa ajunga in finale". Asta ne-a amintit noua de faza cu activistul de partid ajuns din intimplare in sala, la un concert al orchestrei simfonice, care s-a ridicat si i-a zis-o de la obraz pianistului: „Baaa, daca io as sti sa cint la pian, baaa, ce frumos as cinta, baaa, chiar mai frumos ca tine, baaa!".

* Realitatea TV baga un clipusor de promovare pentru editia sa on-line, pentru site-ul postului. Sloganul acestuia este „News at first site". Un genial joc de cuvinte, pe ideea ca „News at first sight" (Vesti la prima vedere) se pronunta la fel ca „at first site" (la primul site). Atit de genial, incit chiar ne intrebam cui i-o fi trecut, oare, prin minte, ideea? Mai exact, ne intrebam cui i-o fi trecut prin minte ideea de a copia sloganul „Bomba: love at first site" (dragoste la prima vedere / primul site), pe care l-am conceput noi mai demult pentru editia on-line a suplimentului nostru saptaminal, „Bomba" (fosta de cauciuc). Buna idee a avut, se cheama ca s-a scos, la faza asta!

 

Comentarii