Distractie de miliarde inainte de alegeri

duminică, 28 octombrie 2012, 20:13
2 MIN
 Distractie de miliarde inainte de alegeri

Organizarea festivalurilor din judet, cele mai multe programate inaintea alegerilor parlamentare, presupune cheltuieli tot mai mari.

Dupa ce Botosaniul a primit de la Consiliul Judetean (CJ) 50.000 de lei pentru Summer Fest, Dorohoiul 40.000 de lei pentru Zilele Orasului, iar targul de la Popauti 100.000 de lei, conducerea CJ a primit noi proiecte de parteneriate de acest fel. Astfel, la sedinta de maine, consilierii vor trebui sa dezbata proiecte de parteneriate cu primariile Darabani, Flamanzi, Vlasinesti, Vaculesti, Cosula si Stiubieni.

Pentru a obtine finantare, solicitantii au facut estimari dubioase cu privire la numarul de participanti sau modul de folosire a fondurilor.

Spre exemplu, ieri, la Vlasinesti s-a organizat Festivalul Vinului, eveniment sponsorizat de CJ cu 20.000 de lei. S-au alocat cate 5.000 de lei pentru protocol, transport, onorarii si premii, in situatia in care cea mai titrata formatie invitata, Rapsozii Botosanilor, canta gratis in baza unei decizii a CJ.

Pe 4 noiembrie, la Vaculesti se va organiza Ziua Comunei, iar cei 20.000 de lei de la CJ ar urma sa fie dati pe un foc de artificii si decernarea de premii cuplurilor ce au implinit 50 de ani de casnicie.

Primaria Stiubieni a solicitat 20.000 de lei pentru a organiza Ziua Comunei pe 11 noiembrie. In cererea trimisa la CJ se mentioneaza ca la eveniment vor participa 2.000 de persoane, printre care 100 de turisti. In raportul de specialitate intocmit de doi directori executivi din cadrul CJ si un sef de serviciu, numarul turistilor care ar urma sa participe la eveniment este de 5.000.

Sume consistente pe manifestari simple

Pentru marcarea zilei de 1 Decembrie, orasul Flamanzi primeste 30.000 de lei. Cu acesti bani ar urma sa se organizeze manifestari care la prima vedere nu ar implica costuri foarte ridicate, respectiv depuneri de coroane, recitaluri de poezie, cantece patriotice, simpozion si spectacol aniversar.

In orasul Darabani, in perioada 14-16 decembrie, se va organiza Festivalul „Traditii si obiceiuri gospodaresti", ce va costa 50.000 de lei, din care 30.000 de lei reprezinta contributia judetului. „Cu aceasta ocazie se vor organiza o expozitie cu produse traditionale specifice zonei, expozitie cu ovine rasa karakul, la care vor participa crescatori de animale", se arata in adresa trimisa CJ de reprezentantii primariei.

In comuna Cosula, in ultima luna a anului se va organiza Festivalul „Obiceiuri si Traditii Populare", la care autoritatile estimeaza ca vor lua parte 10.000 de persoane. Evenimentul ar urma sa coste 25.000 de lei, din care CJ va acoperi 20.000 lei. 

Sursa: MONITORUL de BOTOSANI

Comentarii