Divergente de la curentul consumat de viceprimar

marți, 01 februarie 2011, 09:40
2 MIN
 Divergente de la curentul consumat de viceprimar

Florin Ghiorghita, viceprimarul municipiului Botosani, este acuzat ca pe perioada sarbatorilor de iarna a conectat sistemul de iluminat ornamental de la vila sa din cartierul ANL Cismea la sistemul de iluminat public pentru a nu plati un consum suplimentar. Problema a aparut dupa ce s-a constatat ca luminitele de pe vila viceprimarului se aprindeau si se stingeau odata cu iluminatul public. 

Viceprimarul spune ca nu a facut nicio ilegalitate, motivand ca pentru racordarea instalatiei la iluminatul public a facut contract separat. Edilul a mai replicat ca plateste lunar 600-700 de lei la electricitate si nu avea motiv sa faca o ilegalitate din moment ce instalatia cu leduri consuma foarte putin. Mai mult, el intentioneaza sa inainteze o plangere la politie, deoarece persoanele care au dorit sa verifice cum stau lucrurile cu racordarea instalatiei au intrerupt joia trecuta pret de aproximativ un sfert de ora alimentarea cu energie electrica a vilei. „Cu o seara inainte, s-au spart in zona sapte case. Joi seara au venit in zona doua persoane si mi-au umblat prin curte. Au intervenit la contor si mi-au stins curentul, nevasta-mea s-a speriat foarte tare pentru ca era singura acasa", a declarat Florin Ghiorghita. El a adaugat ca intreruperea curentului a cauzat probleme la centrala termica si catalogheaza toata intamplarea ca pe un atentat la siguranta familiei sale.

Viceprimarul Florin Ghiorghita a spus ca va prezenta si contractul dintre proprietarul terenului si primarie pentru a dovedi ca racordarea instalatiei la reteaua publica s-a facut legal.

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii