Primaria nu mai gaseste bani

marți, 27 aprilie 2010, 21:43
2 MIN
 Primaria nu mai gaseste bani

Dupa sase luni de negocieri, perioada in care au tot trimis hartii si situatii la Bucuresti si au dat declaratii vizand certitudinea obtinerii creditului, reprezentantii Primariei s-au lasat pagubasi.

Edilii au spus ca au solicitat copii dupa proiectele europene aflate in derulare, desi acestea ar fi umplut un camion. "Nu ne convine modul in care banca a redactat acel contract. Nu ne-am inteles cu ei. Ei vroiau ca fondurile acordate sa fie folosite numai pe sapte proiecte de dezvoltare locala, dar noi am solicitat sa fie incluse in contract si alte proiecte. Practic, noi trebuia sa punem conditii, nu ei", a declarat primarul Catalin Flutur.

Edilul a adaugat ca celelalte banci cu care a lucrat Primaria au fost mai flexibile. Astfel, cu OTP Bank a fost incheiat contractul dupa o luna de negocieri, iar cu Raiffeisen in doua saptamani. "Anul trecut, cand am facut licitatia, era criza mare la banci. Acum cred ca vom scoate un cost mai bun, la un imprumut cu alta banca", a mai precizat primarul.

Credite pentru proiecte europene

In sedinta de Consiliu Municipal din aceasta luna, alesilor locali li se va solicita acceptul in vederea demararii unei noi proceduri pentru angajarea unui credit de la o alta unitate bancara. In acelasi timp, proiectul de hotarare va include si lista obiectivelor care vor fi finantate din respectivul imprumut.

Din imprumutul cu CEC Bank se dorea asigurarea fondurilor pentru proiectele cu finantare europeana. Tot de aici urma a fi achitata datoria de aproximativ 800.000 de lei catre firma care a reabilitat Strada Popa Sapca.

Municipalitatea a ajuns la o indatorare de 30%

Municipalitatea pare a fi urmarita de ghinion in ce priveste contractarea imprumuturilor. Primaria Botosani a luat in 2007 un imprumut de la OTP Bank, in valoare de 30 milioane de lei, cu un termen de gratie de doi ani. Prima rata, de 310.000 lei, a fost platita in octombrie 2009. Din acest imprumut au fost folosite 24 de milioane de lei, diferenta de pana la sase milioane nefiind utilizata, din cauza ca municipalitatea nu s-a incadrat in termenul in care trebuia incasata ultima transa a imprumutului. Banii nu au mai fost luati, deoarece municipalitatea nu a acceptat majorarea dobanzii.

Primaria Botosani a esuat si in incercarea de a atrage de pe piata de capital 10 milioane de lei prin vanzarea de obligatiuni. Inainte de a esua negocierile cu CEC Bank, viceprimarul Florin Ghiorghita afirma: "Cu acest credit vom fi aproape de pragul de 30% al gradului de indatorare permis in anii de varf al perioadei de rambursare".

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii