Camion facut praf intr-un carambol cu patru masini

marți, 28 septembrie 2010, 20:23
2 MIN
 Camion facut praf intr-un carambol cu patru masini

Un nou accident rutier s-a produs ieri dupa-amiaza, pe E 85, in apropierea comunei Urechesti. Accidentul a avut loc dupa ce soferul unui Furgon Ford a frinat pentru a evita un obstacol ivit pe sosea, o bucata de lemn, dupa care, alte trei masini nu au mai reusit sa opreasca la timp si au intrat una in alta. "Mergeam spre Bucuresti si la un moment dat am observat pe sosea o bucata de lemn. Nu am avut unde sa virez, asa incit am frinat. Din spatele meu a venit un Golf, care a incetinit dar nu a mai apucat sa evite impactul. Din spate alte doua camioane s-au izbit de noi", ne-a spus Liviu Ungureanu, soferul furgonului Ford.

Impactul dintre cele patru masini a fost simtit cel mai tare de conducatorul ultimul camion, incarcat cu cherestea. Acesta a intrat in coliziune cu un TIR plin cu produse pentru sinistratii din Republica Moldova.

La fata locului au ajuns si echipajele de descarcerare, ambulanta si politie. Soferului camionului, dar si pasagerul din dreapta au fost scosi dintre fiarele contorsionate de pompieri. Politistii au stabilit ca Liviu Marian Mihail, 38 ani, din Nereju, nu a pastrat distanta si a intrat intr-un camion condus de Aurelian Blana, 49 ani, din Focsani.

Al doilea camion a fost proiectat intr-un VW condus de Virgil Petrescu, din Ploiesti, care, la rindul sau, a ajuns intr-un furgon condus de Liviu Ungureanu din Suceava. In urma impactului, Nicu Avram, pasager in primul camion, a fost ranit grav. Politistii si criminalistii au facut cercetari la fata locului pentru a stabili imprejurarile in care s-a produs accidentul. "Accidentul a avut loc pe fondul neatentiei si a nepastrarii distantei regulamentare fata de autoturismul din fata. Furgonul a fost tamponat succesiv din spate de un Golf si de doua Tir-uri. Desi trei dintre masini au avarii minore, dosarul penal intocmit va curprinde toate masinile implicate. Se fac cercetari pentru vatamare corporala din culpa", ne-a spus subcomisarul Adrian Ciuperca, de la Serviciul Politiei Rutiere Vrancea.

La locul accidentului au ajuns si inspectorii Autoritatii Rutiere Romane. Acestia au demarat propria ancheta pentru a stabili daca soferii camioanelor au respectat timpii de odihna si viteza regulamentara. Incidentul a avut imprejurari asemanatoare cu cel produs joia trecuta in apropierea unei piete de struguri de la Urechesti.

In ambele cazuri neatentia in conducere si o coloana formata pe neasteptate au dus la accident. Diferenta este ca soferul TIR-ului implicat in accidentul de aseara nu a patruns pe contrasens si a preferat sa loveasca camionul aflat in fata sa. Bilantul este mult mai blind decit cel de saptamina trecuta. Cozile de masini au atins si aseara trei-patru kilometri. Soferii au oprit pe sosea si au asteptat aproape jumatate de ora pentru a-si continua drumul.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii