Mini-sera cu cannabis in casa unui tinar din Marasesti

vineri, 09 martie 2012, 00:01
3 MIN
 Mini-sera cu cannabis in casa unui tinar din Marasesti

Tinarul care a fost retinut miercuri seara in benzinaria Petrom din bariera Marasesti a fost arestat ieri, fiind acuzat de detinere si trafic de droguri. Alaturi de acesta au mai fost arestati Adrian Ionut Turbea si Daniel Munteanu, din orasul Marasesti. Florin Petru Olteniceanu, de 32 de ani, este cel care a fost retinut de lucratorii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO), dupa ce finalizase "cu succes" o tranzactie prin care vinduse 10 grame de canabis unor agenti sub acoperire contra sumei de 500 lei. Barbatul se afla la volanul unui Audi inmatriculat in Spania, de unde anchetatorii presupun ca a fost adusa o importanta cantitate de canabis, care urma sa ajunga pe piata locala. "(…) a fost prins in flagrant O. Florin Petru, de 32 ani, din municipiul Focsani, in timp ce incerca sa vinda investigatorului sub acoperire aproximativ 10 de grame de droguri de risc (cannabis) pentru suma de 500 lei. Cu ocazia perchezitiilor domiciliare efectuate la locuinta suspectilor a fost gasita cantitatea de 100 grame canabis, care a fost adusa din Spania in scopul comercializarii", au precizat politistii vrinceni intr-un comunicat de presa. Un alt tinar a ajuns pe mina procurorilor de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Vrancea care instrumenteaza cazul. Daniel Munteanu avea amenajata acasa o instalatie artizanala pentru cresterea in conditiile cele mai propice ale plantelor de canabis. "La domiciliul M. Daniel, din orasul Marasesti, a fost descoperita o instalatie artizanala de cultivare a plantelor de cannabis, dotata cu sisteme proprii de caldura, umiditate si lumina si cu sistem de ventilatie propriu, in care se aflau in procesare 9 ghivece cu seminte de cannabis", au mai indicat politistii. Procurorii de la DIICOT au inaintat ieri Tribunalului Vrancea propunerea de arestare preventiva pe numele celor trei pentru savirsirea infractiunilor de introducere in tara, trafic si consum ilicit de droguri de risc, careia instanta i-a dat curs, tinerii urmind sa petreaca urmatoarele 29 de zile in arest.

CASETA:

Consumul si traficul de droguri din Focsani, reclamate si de cititori

In urma materialului publicat ieri in exclusivitate de Ziarul de Vrancea despre flagrantul cu droguri, mai multi cititori au postat diverse comentarii legate de modul in care se poate procura "o doza" de droguri in Focsani, chiar si la colt de strada. Din experienta unora dintre cititori rezulta un lucru bine stiut cel putin in municipiu: o doza de droguri se poate procura cu usurinta, fie ca este vorba de coltul strazii, fie ca este vorba de cluburi sau discoteci. "Da… se fac vinzari si cumparari in Sud. Daca am nevoie de ceva, ma duc acolo si il iau pe cel mai "smecher" de pe strada si ii zic ca am nevoie de ceva "tarie"….. astept putin… da un telefon si ma duce linga stadion si pe drum imi zice ca costa 60 lei. Ii dau banu si aflu stupefiat ca avea la el "portia"… Asa se face…", a scris pe forumul ziarului un cititor care se semneaza "anonim". Fenomenul traficului si consumului de droguri nu mai este nici pe departe un secret pentru autoritati. Chiar daca au fost scoase in afara legii, chiar si "etnobotanicele" mai pot fi gasite pe sub mina de cei interesati. "Sudistul" a postat un alt comentariu legat de modul in care se pot procura substantele interzise. "Eu am vazut asta-vara cum 4 tineri schimbau ceva intre ei (erau niste pachetele mici) iar cind au vazut ca ma uit la ei, au bagat repede in buzunar. Si e foarte grav pentru ca aveau in jur de 14-17 ani ! Si tot in Sud, la parterul unui bloc pe partea dreapta cum vii de la Zamfir spre Paco exista un magazin de etnobotanice, care nu stiu daca mai functioneaza sau nu, dar are inscriptii si reclame cum ca acolo exista asa ceva", a comentat acesta pe forumul Ziarului de Vrancea. A existat si un cititor care a cerut legalizarea drogurilor usoare.

Sursa: ZIARUL de VRANCEA

 

Comentarii