Fratele afaceristului Bujorean, 10 ani de inchisoare pentru inselaciune

duminică, 26 iulie 2009, 19:14
7 MIN
 Fratele afaceristului Bujorean, 10 ani de inchisoare pentru inselaciune

Gheorghe Bujorean, fratele mai mic al mult mai cunoscutului afacerist sucevean Constantin Bujorean a fost condamnat zilele trecute de Tribunalul Suceava la pedeapsa de 10 ani de inchisoare si cinci ani de interzicere a unor drepturi civile pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. Gheorghe Bujorean a primit aceasta pedeapsa pentru ca in schimbul unor cantitati importante de carburanti – benzina si motorina a oferit cecuri fara acoperire firmei DAGIDA SRL  Marginea, patronata de Danut Onofrei, fratele secretarului Senatului, senatorul Orest Onofrei. „I-am dat benzina si motorina fiindca il cunosteam mai dinainte, de cand lucra cu fratele sau. El infiintase o firma noua – BUJOTRANS. Prin aceasta firma el revindea produsele pe bani, insa mie mi le platea cu cecuri fara acoperire", a punctat Danut Onofrei. De retinut ca Bujorean are dreptul sa inainteze recurs impotriva hotararii Tribunalului.

Cum s-a desfasurat inselaciunea marca  BUJOTRANS

In luna martie a anului trecut, Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava a dispus trimiterea in judecata a lui Gheorghe Bujorean, de 40 de ani, din Bosanci, pentru savarsirea infractiunii de inselaciune, constand in aceea ca in calitate de administrator al SC BUJOTRANS SRL Bosanci, cunoscand situatia financiara dificila in care se afla, a emis, in relatiile comerciale desfasurate cu SC DAGIDA EXIM SRL Radauti, SC SPIT BUCOVINA SA Suceava si SC AGEROM SA Bacau, mai multe file CEC, care au fost refuzate la plata pentru lipsa totala de disponibil si pentru faptul ca tragatorul se afla in interdictie bancara, cauzand un prejudiciu total de 681.998,57 lei, ramas nerecuperat.

In aprilie 2007, SC DAGIDA EXIM SRL Suceava prin administrator Danut Onofrei a formulat plangere penala impotriva lui Gheorghe Bujorean pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. Din cercetari s-a constatat ca intre cele doua societati s-au mai desfasurat relatii comerciale, majoritatea fiind in cursul anului 2006, SC BUJOTRANS achizitionand de la SC DAGIDA EXIM SRL produse petroliere (motorina si benzina), modalitatea de plata folosita fiind biletele la ordin sau filele CEC cu scadenta la 30 de zile. Intre cei doi administratori a existat si o intelegere, conform careia Bujorean Gheorghe se prezenta la depozitul UNICOM HOLDING SA Dornesti de unde ridica motorina, iar in unele cazuri la SC LUKOIL Iasi pentru benzina, in calitate de delegat, combustibilul fiind ridicat pe baza de comanda facuta de SC DAGIDA EXIM SRL, ulterior parte dintre aceste cantitati de combustibil fiind refacturate catre SC BUJOTRANS SRL.

In urma totalizarii carburantului livrat si a platilor efectuate in contrapartida, a rezultat ca in perioada 09.09.2006 – 21.02.2007 s-au livrat de catre SC DAGIDA EXIM SRL Radauti produse petroliere in suma de 2.257.440,31 lei si s-au efectuat plati de catre beneficiarul SC BUJOTRANS SRL Bosanci in suma de 1655153,65 lei ramanand un sold de 602.286,66 lei.

La data de 22.02.2007 Danut Onofrei, a introdus la plata o fila CEC in suma de 39.688,72 lei emisa de SC BUJOTRANS SRL, fila ce a fost refuzata la plata din motivul lipsei totale de disponibil. Luand legatura cu invinuitul acesta i-a inmanat o alta fila CEC, completata cu suma de 602.286,66 lei semnata si stampilata. Si aceasta fila CEC care a fost introdusa in banca pentru plata a fost refuzata din acelasi motiv al lipsei de disponibil, clientul fiind in interdictie bancara.

Desi Onufrei Danut a luat legatura in repetate randuri cu invinuitul Bujorean Gheorghe pentru efectuarea platilor, acesta nu a achitat in nici un fel prejudiciul creat si nici dupa incetarea relatiilor comerciale nu a mai efectuat vreo plata catre SC DAGIDA EXIM SRL.

Procurorii au retinut ca Bujorean a comercializat intreaga cantitate de combustibil, fara insa a recupera in vreun fel prejudiciul de 602.286,66 lei creat SC DAGIDA SRL Radauti.

SPIT BUCOVINA si AGEROM Bacau, alte victime ale lui Gheorghe Bujorean

Gheorghe Bujorean s-a prezentat in 2007 la SC SPIT BUCOVINA SA Suceava cu o autocisterna in vederea verificarii ITA necesara efectuarii de transporturi cu substante periculoase. Dupa efectuarea inspectiei a fost emisa o factura pentru suma de 4086 lei. Pentru aceasta factura invinuitul a lasat ca mijloc de plata o fila CEC completata, semnata si stampilata, fiind stabilit de comun acord termenul de scadenta 26.02.2007. La data respectiva directorul economic al SC SPIT BUCOVINA SA a introdus fila CEC mentionata la plata aceasta fiind refuzata pentru motiv lipsa totala disponibil. SC BUJOTRANS SRL Suceava a desfasurat relatii comerciale si cu SC AGEROM SA Bacau, emitand file CEC si bilete la ordin ca modalitate de plata, care ulterior au fost refuzate de banca, intrucat la data de 21.02.2007 Bujorean intrase in interdictie bancara. Cele doua societati au incheiat un contract de vanzare – cumparare prin care SC AGERO  SA A livrat produse petroliere catre SC BUJOTRANS SRL in valoare totala de 113.438 lei. SC BUJOTRANS SRL  a achitat suma de 37.812 lei in avans reprezentand 1/3 din valoarea marfii prin fila CEC. La ridicarea marfii, Bujorean Gheorghe a emis doua file CEC pentru diferenta de plata. Prima fila CEC a fost introdusa la plata la data scadentei de catre administratorul firmei bacauane insa a fost refuzata pe motivul lipsei totale de disponibil. La data de 26.02.2007 invinuitul Bujorean Gheorghe a comunicat SC AGEROM SA Bacau ca societatea administrata de el se afla intr-o situatie  financiara dificila, solicitand sa nu fie introdusa la plata ce-a de-a doua fila CEC, ci aceasta sa fie executata prin doua bilete la ordin, ulterior emitand alte 5 bilete la ordin, toate fiind refuzate la plata din acelasi motiv al lipsei de disponibil. In momentul emiterii filelor CEC si a biletelor la ordin, SC AGEROM SA nu a cunoscut faptul ca SC BUJOTRANS SRL  este in interdictie bancara.

Fiind audiat, Gheorghe Bujorean a recunoscut faptul ca a emis filele CEC fara a efectua ulterior platile, motivand aceasta activitate insa ca urmare a problemelor de sanatate pe care le-a avut la sfarsitul lunii februarie 2007 si urmare a problemelor financiare pe care le-a intampinat in relatiile economice desfasurate cu alte societati comerciale, nicidecum cu intentia de a induce in eroare cele trei societati comerciale.

Constantin Bujorean, fratele mai mare, condamnat si el in afaceri cu produse petroliere

Constantin Bujorean este cunoscut ca om de afaceri sucevean mai ales in domeniul imobiliar, in ultimii ani. Inainte de a incheia unele dintre cel mai banoase afaceri imobiliare, care l-au transformat in unul dintre cei mai tari operatori de pe piata imobiliara suceveana, el se ocupa ca si fratele mai mic, cu mici afaceri petroliere. Un partener de nadejde i-a fost atunci Severin Taciuc, afaceristul care se tine departe de puscarie de mai multi ani, in Austria.

In luna martie a acestui an, Judecatoria Miercurea Ciuc a pronuntat impotriva sa o condamnare la patru ani de inchisoare pentru evaziune fiscala, uz de fals si inselaciune. Constantin Bujorean face parte din randul afaceristilor care, in urma cu zece ani il aveau ca model pe Severin Tcaciuc si impreuna cu acesta pusesera la cale o modalitate simpla si eficienta de a castiga bani, vanzand prin benzinariile proprii solventi de extractie, combustibil care nu era purtator de accize la pret de benzina. In acest fel, statul roman a fost odata pacalit prin neplata accizelor iar posesorii de masini cumparau la pretul benzinei un produs inferior, numai bun pentru stricat motoarele.

Constantin Bujoreanu, patron atunci la SC AUTO OIL SRL din localitate, a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala, inselaciune cu privire la calitatea produselor si uz de fals. Constantin Bujoreanu se ocupa atunci cam cu aceleasi afaceri ca si Severin Tcaciuc – falsificarea de facturi, vanzarea catre cumparatorii venti cu masinile la pompele benzinariei sale a unor solventi de extractie drept motorina de cea mai buna calitate. N-a apucat sa ajunga la fel de celebru ca si Severin, la acea vreme, pentru ca nu a avut timpul necesar.

In data de 19 martie 2003, Constantin Bujoreanu a fost trimis in judecata de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Suceava pentru savarsirea infractiunilor mai sus amintite, intr-un dosar amplu, in care se regaseau numele deja celebre Severin si Aneta Tcaciuc, Ion Morosan si Cristian Socaciu. Atat benzinariile lui Severin cat si cea apartinand consateanului sau, Constantin Bujoreanu, se aprovizionau cu combustibili contrafacuti pe care ii justificau in contabilitate cu facturi false aduse de la SC LINEL IMPEX SRL, unde administratori erau Petrescu Maria si Mercas Ion, trimisi de asemenea in judecata pentru fals, inselaciune si complicitate la evaziune fiscala.

Procurorii Curtii de Apel Suceava au constatat atunci ca in calitatea sa de asociat si administrator la SC AUTO OIL SRL Bosanci in anii 2000 – 2001, conform intelegerii cu Petrescu Maria si Mercas Ioan, Bujoreanu a inregistrat in contabilitate documente justificative false pentru cantitatea de 278.889 litri de motorina, in valoare de 3,5 miliarde de lei, in baza carora patronul bosancean s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale in valoare totala de 528 milioane de lei, la cursul acelor timpuri. In plus, Bujoreanu a fost judecat si pentru ca a inselat cumparatorii care au achizitionat de la statia de carburanti apartinand SC AUTO OIL SRL Bosanci solvent de extractie, livrat drept benzina Premium 2.

De retinut ca LINEL IMPEX SRL,  a carei administratori erau Petrescu Maria si Mercas Ion a furnizat in acelasi scop facturi false si catre SC Seven American Trading SRL Suceava, firma lui Severin Tcaciuc, plecat in Austria inca de la sfarsitul anului 2003. In acelasi dosar, Tcaciuc a primit condamnari totale de 13 ani de inchisoare, fostii lui locotenenti, Cristian Socaciu si Ioan Morosan au primit de asemenea pedepse. Socaciu a fost condamnat la cate patru ani de inchisoare pentru evaziune fiscala si inselaciune privind calitatea marfii iar Morosan cate doi ani de inchisoare pentru doua infractiuni de evaziune fiscala.

Sursa: Obiectiv de Suceava 

Comentarii