Un pensionar militar din Campulung Moldovenesc, victima a diminuarii pensiilor

joi, 20 ianuarie 2011, 20:22
2 MIN
 Un pensionar militar din Campulung Moldovenesc, victima a diminuarii pensiilor

Noua lege a pensiilor prevede si reexaminarea drepturilor banesti ale fostilor militari, astfel ca din aceasta luna multi s-au trezit cu veniturile injumatatite. Un pensionar militar, de 50 ani, din judetul Suceava a facut o cadere psihica, dupa ce si-a vazut luna aceasta pensia diminuata cu 50 la suta. Barbatul, fost locotenent colonel  la Unitatea Militara de la Mestecanis  a fost internat la inceputul acestei saptamani la Spitalul de Psihiatrie din Campulung Moldovenesc . El si-a ridicat luni dimineata pensia si a constatat ca banii care ii revin sunt cu mult mai putini. Acasa, barbatul a avut o cearta cu sotia  legata de faptul ca nu  mai pot sa isi achite ratele la banca. Potrivit apropiatilor familiei, imediat dupa ce au aparut primele declaratii oficiale referitoare la micsorarea pensiei,in familia fostului ofiter au aparut discutii, mai ales ca  aveau rate de achitat  credite la banca pentru locuinta. Problemele s-au inghesuit atat de tare in viata lui, incat au ajuns sa-l sufoce. Pensionarul, sustin aceleasi surse, a mai  avut doua caderi psihice, iar in timpul celei de a treia, care a avut loc luni ,ar fi incercat sa se sinucida.

Ofiterul campulungean este cea de a treia victima a taierii pensiilor militare. Prima persoana a fost un  lt. col. (r.) Mihai Preda, radiolocatorist, din Bacau, care a murit pe data de 11 ianuarie 2011, din cauza unui atac cerebral vascular pe care l-a facut in momentul in care a primit talonul de pensie din care ii fusese taiata mai mult de jumatate. Cea de a doua victima este un colonel in rezerva din Ploiesti care a murit in timp ce ii scria lui Traian Basescu un mesaj prin care isi exprima nemultumirea fata de aceasta hotarare. Militarul, care avea o pensie de 2.100 de lei, a facut infarct in timp ce ii scria sefului statului ca  procesul de recalculare a pensiilor ii va aduce pe rezervisti in pragul saraciei. Legea unitara a pensiilor prevede reexaminarea drepturilor banesti ale fostilor militari, astfel ca din aceasta luna multi s-au trezit cu veniturile injumatatite. Razboiul izbucnit intre pensionarii militari si guvernanti i-a determinat pe reprezentantii Ministerului Apararii Nationale sa publice, miercuri , pe site-ul institutiei, situatia tuturor veniturilor fostilor angajati.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii