Violatorul Musca, „senin” in fata instantei de recurs

luni, 14 iunie 2010, 21:05
4 MIN
 Violatorul  Musca, „senin” in fata instantei de recurs

Prins vineri dimineata pe malul raului Moldova, in comuna Baia, de o armata de politisti si cagulisti, Nicolae Florentin Musca din din Mazanaesti – comuna Dragoiesti,  acuzat de tentativa de viol deosebit de grav, fiind totodata suspectat ca ar fi autorul unui viol urmat de omor la Cornu Luncii si a unui altuia, urmat de o incendiere, la Radaseni, a declarat recurs impotriva masurii de arestare preventiva stabilita de Tribunal. 

La Curtea de Apel, unde s-a judecat recursul, Musca nu a declarat nimic in fata instantei. Mai mult, avocatul din oficiu numit a fost inlocuit de un altul, care in prima faza a declarat ca lasa la aprecierea instantei masura ce se va lua. Abia dupa ce completul de judecata i-a atras atentia ca este totusi avocat din oficiu, platit din banii publici, si ca se impune sa faca o aparare efectiva, tanarul avocat din oficiu Andrei Tudor a explicat ceva rezultat din codul de procedura penala, cerand fara vlaga instantei sa il puna in libertate pe Nicolae Florentin Musca pentru ca nu sunt constituite dovezile cum ca faptele de care este acuzat reprezinta pericol social. Cu zambetul pe buze, completul de judecata a acceptat ca terminata sarcina mai mult decat grea a avocatului din oficiu.

Chemat sa isi spuna ultimul cuvant, inculpatul a lasat, la randul sau, decizia la aprecierea instantei. Curtea de Apel a decis ulterior ca Nicolae Florentin Musca va fi pastrat in arest pentru 29 de zile.

Individul de 29 de ani,  arestat  joi in lipsa pentru tentativa de omor deosebit de grav, a fost prins de politisti vineri dimineata in timp ce incerca sa treaca raul Moldova, in localitatea Baia. Barbatul a fost dus mai intai la sediul Politiei Baia, unde a fost audiat de procurori, iar dupa aceea a fost transportat la Tribunalul Suceava unde judecatorii au confirmat mandatul de arestare emis pe numele sau.

Nicolae Florentin Musca a fost arestat in lipsa in urma deciziei Tribunalului Suceava dupa ce in noaptea de marti spre miercuri, saptamana trecuta,  a patruns intr-o locuinta din Mazanaesti – comuna Dragoiesti,  unde a incercat  sa violeze o femeie, apoi a incendiat mai multe bunuri.

Procurorii au retinut ca in noaptea de 8 spre 9 iunie a.c.,  Florentin Musca  a patruns in locuinta Valeriei Florea, din satul Mazanaesti, comuna Dragoiesti, unde a gasit-o pe Rodica Latis, de 68 de ani fiica celei dintai.

Musca a incercat sa o violeze pe femeia de 68 de ani  fara succes.  Pentru a ascunde urmele si pentru a impiedica identificarea sa, barbatul a incendiat bunuri din casa, in intentia sa fiind si suprimarea vietii celor doua persoane aflate acolo, lucru ce nu s-a realizat, din fericire.

Vineri dimineata, in  jurul orelor 09.00, politistii au reusit sa il retina pe Nicolae Florentin Musca, pe raza comunei Baia, cand incerca sa treaca apa raului Moldova.

El este principalul suspect si in cazul Ilenuta Nutu, femeia gasita moarta  acum mai bine deo sapatmana intr-un tub colector de beton dintr-un canal de irigatie, de pe terenurile agricole din zona satului Botesti. Femeia era complet dezbracata, cu urme de strangulare la gat. In dimineata zilei de sambata, 5 iunie, Ilenuta Nutu, mama a trei copii, a mers in camp la prasit. Isi luase ceva de mancare si anuntase familia ca se va intoarce dupa amiaza acasa. Pentru ca nu s-a mai intors, familia a anuntat politia si impreuna cu mai multi  jandarmi, s-a plecat in cautarea ei. Femeia, al carei sot era plecat la munca in Cipru, a fost gasita despuiata, strangulata si violata  in tubul de beton din canalul colector de irigatiii, duminica, la un kilometru si jumatate de terenul familiei.

Ar exista indicii ca Nicolae Florentin Musca ar fi autorul si a altor fapte abominabile savarsite in zona, in ultimii ani, de cand a fost eliberat din penitenciar. Pana la dovedirea acestora, cel mai recent si aflat acum in atentia anchetatorilor il reprezinta cel al unei femei de 53 de ani, din satul Pocoleni, comuna Radaseni,  care fost gasita carbonizata in casa in care locuia, distrusa de flacarile unui incendiu a carui cauze pompierii urmeaza sa le stabileasca. Detasamentul de pompieri Falticeni a intervenit in noaptea de joi spre vineri  cu doua autospeciale pentru localizarea si stingerea unui incendiu izbucnit la gospodaria Mariei Alexandru. Focul a distrus acoperisul casei pe o suprafata de aproximativ 80 de metri patrati, obiecte de mobilier si bunuri de uz casnic degradandu-se planseul casei. In casa a fost gasite ramasitele celei ce a fost Maria Alexandru, carbonizate in proprortie de 70, conform estimarii medicilor legisti. Anchetatorii au confirmat ca exista indicii privind faptul ca Nicolae Florentin Musca ar fi implicat ca autor in tragedia de la Pocoleni – Radaseni. Dovezi in acest sens nu au fost insa facute publice. 

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii