Am invatat repede lectia atacului

Dupa ce s-au jucat primele meciuri din fiecare grupa, am facut un comentariu in care am precizat ca peste jocul de metronom al Frantei sau setea de impunere a Portugaliei cel mai mult ma impresionase puterea Iugoslaviei care a revenit de la 0-3 si a egalat Slovenia chiar si cu un om mai putin. Spuneam atunci ca ar trebui sa invatam din lupta pina in ultima clipa a vecinilor nostri si sa scapam de paguboasa sintagma "comportare onorabila" care ne da dreptul de atitia ani sa spunem ca ne putem intoarce cu fruntea sus acasa chiar daca parcursul la turneele finale sint mult mai scurte decit cele la care ne-ar da dreptul valoarea.
Am avut prilejul mult mai repede decit ma asteptam ca aceste lucruri sa se confirme, partida cu Anglia fiind un exemplu clar in aceasta privinta. Dupa tematorul joc in fata portughezilor (si aici nu e vorba doar de stilul de joc adoptat ci, in primul rind, de maniera de exprimare in teren), cind am ajuns cu cutitul la os am dat dovada proprie ca se poate. Iarasi nu ma refer la tactica adoptata in meciul cu insularii (care nici nu putea fi altfel in conditiile in care ne trebuia victoria) ci la faptul ca jucatorii nostri au avut taria de a remonta de la 1-2 si, mai ales, a cistiga in ultimele minute. Dincolo de calificarea in sferturi, aceasta victorie care poate aduce o eliberare de complexe fabuloasa (inclusiv cea a ratarii meciurilor decisive) este un cistig imens al unei nationale care poarta serios amprenta poporului mioritic pe care il reprezinta. De fapt, de la un alt meci cu cutitul la os (cind, se spune, ca Nicolae Ceausescu amenintase ca va desfiinta pe Dinamo si Steaua daca nationala nu se va califica) cind am intors, la Bucuresti, de la 0-1 si am batut Danemarca fratilor Laudrup nu-mi mai amintesc de o rasturnare asa spectaculoasa in favoarea alor nostri.
O alta bucurie personala (pe linga cea care cred ca va aduce transformarea nasului lui Keegan intr-unul normal dupa ce se "cirnise" serios la sfirsitul partidei cu Germania) este faptul ca nu am facut un egal care sa prilejuiasca o serie de declaratii (onorabile, de altfel…) de genul: "Am fost egali cu inventatorii fotbalului si cu campioana Europei asa ca nu ne-am facut de ris, putem veni linistiti acasa".
Ramine acum ca si in fata squadrei azzura sa avem aceeasi mentalitate si sa nu ne intoarcem la optica noastra pentru ca, la acest nivel, s-a demonstrat ca orice este posibil, inclusiv un esec al lui Zoff in fata lui Ienei.
Nu as vrea sa inchei inainte de a mai aminti de un alt material de saptamina trecuta cind m-am luat la harta cu toata lumea care vedea comploturi peste comploturi din partea arbitrilor in defavoarea echipelor asa-zise mici, lucruri cu mare priza la publicul obisnuit mereu sa fim bataia de joc a granzilor. In paranteza fie spus dezamagirea vizavi de aceasta tema mi-a fost amplificata zilele trecute de Hagi care, nevazind birna din ochii lui, a spus ca i s-a dat foarte usor galben cu portughezii si ca arbitrul a intrat pe teren stiind ca trebuie sa faca acest lucru pentru a nu juca el contra Angliei. Sint curios acum ce mai spun acei asi ai spionajului dupa ce Franta a fost sanctionata cu un penalty inexistent in fata Cehiei, Henry fiind oprit apoi dintr-o pozitie clara de gol pentru un ofsaid inexistent (va dati seama ce meci era Olanda – Franta daca cehii mai inscriau dupa ce au egalat din acel cadou primit?), dupa ce Belgia, tara organizatoare (ca si Olanda, care putea serios sa patimeasca de pe urma deciziei de la meciul Cehia – Franta) a avut parte de un arbitraj la singe in partida cu Turcia si, nu in ultima instanta, dupa ce Meier, care ne-a dovedit prin prestatia sa ca vine dintr-o tara renumita prin precizie (nu numai a ceasurilor), a acordat penalty Romaniei impotriva Angliei in minutul 88! (Ovidiu MINEA)