Ascensiunea noului val

duminică, 06 septembrie 1998, 23:00
2 MIN
 Ascensiunea noului val

Editia din acest an a Cupa Romaniei la tir cu arcul a stat sub semnul surprizelor, juniorii de la CSM Iasi tragindu-si partea leului. Fiind ultimul criteriu de verificare inaintea Balcaniadei, prezenta a fost destul de numeroasa, la Poligonul din cartierul Alexandru cel Bun adunindu-se 62 de arcasi de la 5 cluburi: CSM Iasi, CSS Radauti, MCM International Radauti, Minerul Aninoasa si Samobil Satu-Mare. Dupa ce s-au tras cele patru distante, au fost alcatuite clasamentele finale la juniori, cadeti si copii. Concursul a continuat, seniorii si juniorii intrind, la un loc, in eliminarile directe. A cistigat juniorul Neculai Custura, urmat de Cezar Alexandrescu si Ionut Paulet (si el, inca la virsta junioratului). Constantin Frai s-a clasat doar pe locul 4, pierzind la Custura si la Paulet. Situatia s-a repetat si la senioare, concursul fiind cistigat de junioara Nicoleta Flueraru (CSM Iasi), podiumul fiind completat de Mariana Antonesei (MCM International Radauti) si Ana Maria Postolache (CSM). Iata cum se prezinta clasamentele si la celelalte categorii de virsta:
juniori: 1.Ionut Paulet (CSM), 2.Neculai Custura (CSM), 3.Catalin Pasaila (CSS Radauti).
junioare: 1.Ana-Maria Postolache (CSM), 2.Cristina Ungureanu (CSS Radauti), 3.Laura Bogdaniuc (CSS Radauti).
cadeti: 1.Cezar Paulet (CSM), 2.Adrian Alexandrescu (CSM), 3. Ionut Bireaga (CSM).
cadete: 1.Andreea Ursache (CSM), 2.Cristina Popa (Minerul Aninoasa), 3.Ana Cocota (Minerul Aninoasa).
copii: 1.Ovidiu Chisalita, 2.Ionut Beldiman, 3.Vlad Munteanu (toti de la CSM Iasi).
Concursul pe echipe nu a mai avut loc, fiind preferata o intrecere intre loturile nationale care ne vor reprezenta la Balcaniada. Si aici am asistat la o surpriza, lotul de junioare invingind lotul de senioare. La masculin, cei mari si-au luat revansa in fata minjilor, cistigind apoi si in fata junioarelor. Iata cum se prezinta loturile nationale:
seniori: Constantin Frai (CSM), Cezar Alexandrescu (CSM), Gigi Pusca (Minerul).
senioare: Nicoleta Flueraru (CSM), Mariana Antonesei (MCM International Radauti), Claudia Cesovan (Minerul).
juniori: Ionut Paulet (CSM), Neculai Custura (CSM), Catalin Pasaila (CSS Radauti).
junioare: Ana-Maria Postolache (CSM). Cristina Ungureanu (CSS Radauti), Laura Bogdaniuc (CSS Radauti).
Asadar, 50% din cei care vor reprezenta Romania la balcaniada sint ieseni. Concursul va avea loc la sfirsitul acestei saptamini, in localitatea bulgara Razgrad si si-au anuntat participarea sportivi din 6 tari: Turcia, Iugoslavia, Macedonia, Grecia, Bulgaria si Romania. Turcii sint marii favoriti ai intrecerii, arcasii romani avind de aparat titlul balcanic cucerit anul trecut la juniori. (D.S.)

Comentarii