Atacantii – in colimator

joi, 13 octombrie 2005, 23:00
2 MIN
 Atacantii – in colimator

Antrenorul Politehnicii Iasi, Ionut Popa, si-a exprimat public nemultumirea fata de prestatia avuta de atacantii pe care-i are in lot in startul sezonului, echipa ieseana inscriind pina acum doar 5 goluri in 8 partide, adica doar ceva mai mult de un gol la doua meciuri. „Ma astept la mai multe din partea virfurilor pe care le am in lot si cu care lucrez foarte mult la antrenamente” a spus Popa, care a acceptat sa-i caracterizeze pe cei 4 atacanti, cu plusurile si minusurile lor.
Ionut Bilba
Cele mai multe lucruri astept de la el, pentru ca, la ora actuala, este cel mai autorizat candidat la postul de titular. Este un baiat serios, e agresiv, are tupeu, se demarca bine, dar trebuie sa realizeze ca daca nu „sare” la virsta asta, ramine un anonim. Ii lipsesc dorinta de a se autodepasi si concentrarea.
Bogdan Vrajitoarea
Are calitatile unui atacant veritabil de careu. Faptul ca a jucat sporadic in ultimii doi ani se simte insa, dindu-mi chiar impresia ca nu mai are incredere in el. Totusi, in ultimele meciuri in care a jucat, in Cupa, la Dej, si in Giulesti a aratat un usor salt. De el depinde pe ce linie va merge.
Marius Pacurar
Se simte ca a trecut de 30 de ani. Nu mai are prospetimea si reactiile pe care le avea pe vremea cind juca la Suceava. Ramine un jucator util daca atunci cind va fi introdus isi va pune in valoare tehnica si lovitura de cap pe care o are.
Otniel Sighiartau
Foloseste ambele picioare, are sut puternic si o buna lovitura de cap. Este crud inca, de accea il folosim la echipa a doua. Daca va confirma acolo, va face si saltul la divizia A. Cind? In tur, in retur, depinde de cum va creste.
A consemnat Ovidiu MINEA
Vrajitoarea nu da spaga
Ionut Popa a declarat in gluma ca Bogdan Vrajitoarea are sanse infime de a prinde lotul de 18 jucatori pentru partida de duminica, cu Gloria Bistrita. „Stie ca-mi plac dulciurile insa nu a adus nici macar o prajitura de la botezul fiului sau, care a avut loc duminica” a motivat tehnicianul, replica jucatorului fiind in acelasi ton: „Se stricau in cele 10 ore cit fac cu masina de la Craiova”. Botezul micutului Filip Mihail Vrajitoarea, care are 3 luni, a avut loc la Craiova, nas fiind Gigi Netoiu, cel care este si nasul de cununie al fotbalistului adus in aceasta vara de la FC Arges. (OM)

Comentarii