Aventura nebuneasca a unui iesean

sâmbătă, 25 noiembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Aventura nebuneasca a unui iesean

Marius Barbu, un temerar in virsta de 30 de ani, a decis sa strabata distanta Iasi – Bucuresti, in alergare continua. Dupa parerea sa, cu o medie de 20 km/h, va acoperi cei 400 de km pina la Bucuresti in 30 de ore. Copil abandonat in spital, crescut de medicii Cristina Anton si Magda Carauleanu la "Parhon", aciuat apoi pe linga Maternitatea "Cuza Voda" odata cu transferul sectiei de obstetrica-ginecologie acolo, Marius Barbu alearga de cind se stie, antrenindu-se zilnic cite 10 ore. "Daca fac pauza 2-3 zile mi se face rau, ametesc, am probleme cu ritmul cardiac iar picioarele imi comanda sa reiau alergarea" ne explica fondistul iesean. Cea mai buna performanta a inregistrat-o acum un an si este demna de "Guinness Book:. Ca o locomotiva in plin mars, Marius Barbu a ajuns la Vatra Dornei dupa 24 de ore, acoperind cinci maratoane legate in care picioarele nu au avut ragaz.
La Bucuresti va merge la sediul Pro TV si apoi la "Prima", pentru a deveni vedeta la emisiunea "Impact", ce prezinta intimplari incredibile, dar adevarate. "Cind plec, voi minca bine la maternitate pentru ca, in afara de apa, nu voi mai pune nimic in gura pina la intoarcere", spune temerarul alegator, comparabil cu actorul-atlet din filmul "Forest Gump", ce a rulat recent pe micile ecrane. Cu o constitutie ideala pentru alergarea "endurance" Marius Barbu a decis sa porneasca in nebuneasca sa aventura la inceputul saptaminii viitoare, odata cu lasarea noptii. "Nu am bani, asa ca nu voi lua cu mine nici un aliment si nici macar apa", spune ieseanul a carui metabolism parca a luat-o razna. "La 5.000 de metri, cu siguranta cu nu ma pot pune cu Gabriela Szabo, dar la 50 de km campiona mondiala si olimpica nu are nici o sansa", crede Marius Barbu, ce doreste sa ia legatura cu European Drink pentru o eventuala sponsorizare a biletului de tren de la Bucuresti la Iasi. "Am participat la crosul Sfinta Parascheva, organizat de Adumitresei, insa m-am oprit cind am aflat ca laureatii vor primi drept premii sarmale si coliva". Curios, desi nu are o alimentatie adecvata efortului, atletul iesean nu a suferit nici o accidentare. In schimb, in anul 1997, cind alerga pe linga depoul de la Gara, o masina l-a lovit in plin, fiind nevoie de o interventie chirurgicala pentru a indeparta un hematom cranian. Sa fie asta cauza temerarii sale aventuri? (Leonard CANANAU)

Comentarii