Duminica, infruntam rusii

miercuri, 14 martie 2001, 00:00
3 MIN
 Duminica, infruntam rusii

Conferinta de presa organizata ieri, la sediul Clubului Sportiv Politehnica, a avut darul de a prezenta iesenilor ultimele amanunte despre apropiata confruntare internationala de rugby dintre selectionatele Romaniei si Rusiei. Meciul, ce se va disputa duminica, 18 martie, incepind cu orele 13, pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou, se desfasoara in cadrul "Cupei Europene" la rugby. De fapt, partida cu Rusia este a patra confruntare din aceasta competitie, dupa ce in primele trei partide selectionata frunzei de stejar nu a cunoscut infringerea, obtinind victorii in Portugalia, Spania, precum si cu Olanda pe propriul teren. Sedinta a fost prezidata de Victor Codreanu – reprezentantul sponsorului ROMTELECOM Iasi (director, Alexandru Gagea), alaturi de Leonid Antohi si Dan Cornel (presedintele, respectiv vicepresedintele CS Politehnica), Valentin Viscu – membru in sectia de rugby si Dan Codreanu – reprezentantul firmelor de paza si protectie din Iasi care, in deschiderea partidei de rugby, timp de 25 de minute, vor sustine o demonstratie de autoaparare ce implica aproape 150 de agenti de paza si citeva autoturisme adecvat echipate. Va urma un meci demonstrativ de rugby al unor grupe de copii cu virste cuprinse intre 8 si 12 ani, iar lovitura de incepere va fi data de primarul Constantin Simirad. Dupa ce fanfara va intona imnul Romaniei, pe gazon vor ramine doar rugbistii cu orgoliile lor, selectionata Rusiei fiind o nuca greu de spart, mult mai tare decit precedentii adversari. In pauza va fi un moment festiv, Leonid Antohi urmind sa inmineze lui Eugen Popa o cupa si diploma de excelenta, distinctii acordate pentru o activitate in domeniu de exceptie. Rememorind, Eugen Popa detine legitimatia cu nr.1 emisa de FRR pentru sectia de rugby a AS Stiinta, septuagenarul iesean fiind si primul presedinte al rugbiului local.
Partida internationala va fi transmisa in direct de PRO TV Iasi, un rezumat urmind sa fie difuzat si pe postul central in pauza meciului de fotbal Steaua – Petrolul, de duminica seara. Si TVR Iasi va filma si difuza un material la rubrica sportiva, in timp ce doua posturi de radio locale si-au manifestat intentia de a transmite in direct meciul Romania – Rusia. In plus, in zilele premergatoare partidei, o masina va strabate in permanenta strazile orasului, difuzind prin intermediul unei statii de amplificare portabile un spot informativ despre meci. Programul partidei, editat de Grupul de Presa Monitorul si sustinut financiar de firmele de paza si protectie din Iasi, va cuprinde 4 pagini tip tabloid. Arbitrul intilnirii va fi francez iar observatorul din Marea Britanie, acestia anuntindu-si prezenta la Iasi pentru simbata seara, la orele 24.00! Delegatia Rusiei va sosi la Iasi abia vineri, 16 martie, va fi cazata la Hotel Unirea, urmind sa faca antrenamentul oficial pe stadionul din Copou a doua zi. Tricolorii au sosit ieri, fiind cazati la Hotel ISJ, masa urmind sa fie servita la Bolta Rece. La meci intrarea va fi libera, organizatorul, Poli-Agro ROMTELECOM, scontind pe un numar record de spectatori dat fiind amploarea actiunii si absenta unei confruntari internationale rugbistice in Iasi timp de aproape 20 de ani. Sponsorul oficial principal al echipelor de rugby ale Romaniei este BRD, echipa nationala va face antrenamente zilnice pe stadioanele "Nena" si "Agronomie" iar miine si imediat dupa meci vor fi organizate conferinte de presa. (Leonard CANANAU)

Comentarii