Fara busola si cu echipajul injumatatit

duminică, 25 martie 2001, 23:00
2 MIN
 Fara busola si cu echipajul injumatatit

Asa cum era de asteptat, Poli-Agro ROMTELECOM, decimata de accidentari, nu a reusit sa se califice in finala Cupei Romaniei la rugby, pierzind, simbata, la Bucuresti, in fata formatiei Farul Constanta. Diferenta de scor este totusi exagerata, insa marinarii au cistigat pe merit, iesenii fiind pusi in ingrata postura de a conduce o nava de mare tonaj pe furtuna, fara busola si cu un echipaj injumatatit, Chiriac – component al lotului national si Matievschi – capitanul echipei, alaturi de Ciubotaru, Mocanu si Moldoveanu, plus Ursu, fiind indisponibili. De partea cealalta, Farul a abordat semifinala cu echipa completa, inclusiv cei doi internationali, printre care si ex-ieseanul Todirasc. Iesenii au facut tot ce-i omeneste posibil pentru a-si apropia victoria, au dominat chiar si ultimele 20 de minute ale primei reprize, insa partida s-a pierdut la nivelul liniei de treisferturi, unde constantenii au dominat cu autoritate. Per ansamblu, in teren jocul a fost echilibrat, inaintasii ieseni facindu-si treaba in mod obisnuit. Batalia s-a pierdut la nivelul liniei de treisferturi, unde iesenilor nu le-a iesit nimic. Singurul eseu al elevilor lui Constantin Verives a fost reusit de Ionescu, iar Costache a reusit sa transforme o lovitura de pedeapsa. Bun arbitrajul brigazii bucurestene condusa de Paul Bargaunas. Pentru acest meci, Poli-Agro ROMTELECOM a intrat in teren in urmatoarea alcatuire: Coltea, Dobre, Moraru, Negoita, Munteanu, Afrasinei, Ionescu, Cojocaru, Nazarie, Cuzic, Luca, Stroia, Costache, Tibichi, Erhan. Au mai jucat: Coliba si Enache.
In cealalta semifinala, disputata tot la Bucuresti, Dinamo s-a impus fara probleme in fata formatiei din Baia Mare, scorul, 41-10, fiind sugestiv. A fost ales Bucurestiul drept gazda a celor doua semifinale intrucit acestea au fost incluse in programul actiunilor organizate cu prilejul aniversarii a 70 de ani de la infiintarea Federatiei Romane de Rugby. Iesenii au plecat spre casa imediat dupa meci, ei neparticipind la banchetul final care a avut loc in aceeasi seara la Casa Armatei. Pina pe 13 aprilie, cind este programata prima partida a sezonului din play-off-ul Ligii Nationale, iesenii nu vor mai disputa nici un amical. " De astazi, nu-i voi mai primi la antrenamente pe cei incomplect refacuti. Ii astept la pregatire doar atunci cind vor fi apti de joc ", a spus Constantin Verives, care ne-a marturisit ca in partida cu Farul, pentru ca nu avea cu cine sa joace, Luca si Costache au dorit sa intre in teren desi acuzau dureri provocate de unele accidentari mai vechi. (Leonard CANANAU)

Comentarii