Greva la Poli!

joi, 29 aprilie 1999, 23:00
3 MIN
 Greva la Poli!

Privita ca un colac de salvare a echipei din Copou, intilnirea de miercuri seara, de la Clubul CFR, nu a facut altceva decit sa adinceasca starea de degringolada existenta la FCM Poli Iasi. Intr-o sala in care numarul reprezentantilor presei il depasea pe cel al membrilor Adunarii (Romeo Olteanu, Mihai Alexa, Constantin Craciun, Corneliu Anton, Constantin Holerca, Pavel Hodea, Dumitru Paraschiv, Ioan Nechifor) si al posibililor noi sprijinitori (Vasile Chebac – seful Garzii Financiare; Mihai Plesu – TGH Investment; Bogdan Maxim – Roton; Mario Bocchi – Pitti Intertrading) nu a fost prezent tocmai reprezentantul "patronatului", primarul Constantin Simirad preferind sa fie prezent la lansarea unei carti a fiicei viceprimarului Vasile Dumitriu decit sa-si plece urechea asupra fotbalului. Dupa o asteptare de aproape o ora s-a trecut la discutii, Romeo Olteanu, managerul SC Iasi XXI prezentind situatia actual a clubului: "Sint datorii de peste 800 de milioane de lei intre care impozitul pe salarii, CAS-uri, facturi la gaz si electricitate, prima restanta cu Midia etc."
Olteanu a mai aratat care au fost principalii sponsori ai lui Poli din iunie anul trecut pina in prezent: "SC Iasi a virat 721 milioane de lei, CM 275 de milioane si CJ 172 de milioane prin taxe. De asemeni RAJAC 170 milioane de lei, Gold Revolli 80 de milioane si Select 50 de milioane. Exista un caz mai special, Casa Wanda si domnul Mihai Alexa imprumutind clubul cu diferite sume". Desi inaintea sedintei citeva persoane anuntau ca s-ar putea sa-i reproseze managerului SC Iasi XXI faptul ca, desi creata pentru fotbal, societatea respectiva a ajuns sa fie mai mult "mama" handbalului, acest lucru, care putea fi alt gaz peste foc, nu s-a mai auzit intr-o sala in care singurele cuvinte la obiect au fost spuse de capitanul echipei, Marcel Cojocaru, dupa ce antrenorul principal Mihai Danila a declarat ca de doua saptamini abia reuseste sa-si convinga elevii sa iasa la antrenamente. "Nu sint Miron Cozma, sa bat cu pumnul in masa, insa colegii de echipa m-au trimis sa va spun ca daca nu se sting datoriile nu vom mai face antrenamente si nu vom intra pe teren simbata in meciul cu Dunarea Galati. Situatia noastra este dramatica. Avem datorii la intretinere, facem blatul in tramvai, iar trei jucatori s-au accidentat in aceasta saptamina datorita alimentatiei neadecvate si a lipsei sustinatoarelor de efort. Cind am fost obligati sa semnam contracte pe trei ani trebuia sa-i cerem domnului Vlasov, care si-a dat cuvintul de onoare ca vor fi respectate, sa semneze si el ca trei ani va fi alaturi de echipa. Cum ni se poate cere sa ne batem cu Rocarul cind stie toata lumea ca la acel meci au investit 30 000 $ si au jucat pe 1 000 $ prima de fiecare jucator iar noi pe… sticle goale? Ni s-a cerut sa aratam ce putem la Brasov, am facut egal cu lidera seriei si tot degeaba" a spus Cojocaru, dupa care a parasit sale iritat de cuvintele lui Ioan Nechifor, cu care se mai luase la harta si inaintea acestui episod.
Dintre noii veniti, Mihai Plesu (in afara unor idei naive, printre care si o subscripite publica la care sa participe si primarul Simirad) a spus ca va incerca sa atraga alte firme puternice in jurul echipei daca va fi numit presedinte al Consiliului de Administratie, iar Mario Bocchi – care a afirmat ca face afaceri in Romania impreuna cu mai multi parteneri, intre care si Mircea Lucescu – cel care zice ca a facut parte doi ani din comitetul de presa al Champions League, ca va facilita vinzarea unor jucatori ieseni in Italia si va pune in legatura clubul cu o firma de management sportiv italiana.
Solutia la care s-a convenit, aminarea infiintarii unui CA pentru simbata, atunci cind era asteptat si Constantin Simirad s-a dovedit, asa cum se astepta, nefericita. Ieri, Romeo Olteanu a spus ca primarul a transmis ca nu va veni la acea sedinta, reafirmind ca nu va face mai mult pentru fotbalul iesean, care trebuie sa se intinda atit cit ii e plapuma.
Consecinta celor intimplate a fost ca ieri, fotbalistii s-au tinut de cuvint si nu s-au dezechipat, refuzind sa faca antrenamentul zilnic desi, timp de doua ore, cei care au mai ramas in jurul echipei au discutat cu ei. Teoretic, astazi fotbalistii ieseni trebuie sa intre in cantonament pentru meciul de simbata cu Dunarea, insa ramine de vazut cum vor decurge evenimentele. (Ovidiu MINEA)

Comentarii