Multe medalii pentru LPS

luni, 23 iunie 2003, 23:00
2 MIN
 Multe medalii pentru LPS

In lipsa unor rezultate notabile la nivelul echipelor, Liceul cu Program Sportiv din Iasi se mindreste an de an cu rezultatele la probe individuale, ultimele succese venind pe mina atletilor juniori II, care s-a descurcat bine la Campionatele Nationale desfasurate la Bucuresti la sfirsitul saptaminii trecute. Cu rezultate net superioare competitiei similare din urma cu un an, antrenorii liceului pot spune ca au muncit cu folos in conditiile in care s-au intors cu noua medalii de la competitie. Cele mai sigure titluri au venit, asteptat, pe mina celei mai titrate sportive de LPS, Angela Morosanu (antrenor Dorin Ursachi), care n-a avut probleme in a se impune in probele de 200 si 400 de metri. Campion national pe 200 m a devenit apoi si Daniel Danceanu, sportivul antrenat de Laurentiu Andone reusind sa termine pe locul secund si in proba de 400 m. Ultimele doua medalii de aur au poposit in dreptul lui Stefan Pavel (400 m garduri, antrenor Rodica Dudau) si stafetei de 4X400 m, care a evoluat in formula Robert Ichim (antrenor Marcel Gherasim), Stefan Pavel (R. Dudau), Razvan Balaur si Daniel Danceanu (ambii antrenati de L. Andone). Pe pozitia secunda LPS a reusit sa mai urce pe podium inca de doua ori, dupa evolutiile saritorului in inaltime Marian Turcu (antrenor Eugen Negara), Alin Dumitrasca (antrenor Viorica Ursanu) in vreme ce o medalie de bronz a adus stafeta de 100X200X300X400 m, care i-a avut in componenta pe Eller Gherasim (antrenor E. Negara), Robert Ichim, Razvan Balaur si Stefan Paul. Chiar daca n-au reusit sa urce pe podium, alti trei sportivi ieseni au reusit rezultate notabile in conditiile in care Robert Ichim a terminat pe locul patru la 400 m garduri, Eller Gherasim l-a imitat la 110 m garduri iar Bogdan Samuila si Gabriel Turcu (ultimii trei antrenati de E. Negara) s-au situat pe locurile sapte respectiv opt la saritura in inaltime.
In cursul saptaminii trecute LPS a avut reprezentanti si la Campionatele Nationale de copii de unde iesenii s-au intors cu alte medalii. Astfel, daca Larisa Florea (antrenor Marius Ghilase) a luat aur la prajina (cu un rezultat care inseamna un nou record national de copile), alti doi sportivi antrenati de Viorica Ursanu, Andreea Ionescu (60 m plat si 200 m plat) si Alexandru Zarnica (inaltime), au completat tabloul cu trei medalii de argint. (L.M.)

Comentarii