Pe aici, nu se trece!

Subtitlu

duminică, 22 iulie 2007, 21:46
4 MIN
 Pe aici, nu se trece!

 "Vampirii" au dansat o repriza
Gloria Bistrita a reusit o performanta exceptionala, reusind o victorie, ieri, in cadrul primei manse a turului III a Cupei UEFA Intertoto, reusind sa invinga cu scorul de 2-1 (2-0) formatia spaniola Atletico Madrid, cu aproape toate vedetele in lotul deplasat in inima Ardealului. Desi spaniolii au aratat ca sint cu citeva clase inaintea Gloriei, ei au plecat invinsi de pe stadionul bistritean, datorita faptului ca jucatorii romani s-au autodepasit in prima repriza. In minutul 7, Zaharia a reusit sa scape de clestele celor doua fundasi centrali madrileni, Eller si Perea, si a sutat imparabil de la marginea careului, in plasa lui Leo Franco, iar in min. 39 Tilinca a scapat pe contraatac a sprintat de la centrul terenului si a inscris la coltul scurt al portii lui Leo Franco. Madrilenii si-au intensificat dominarea in repriza secunda, constienti fiind ca un gol inscris la Bistrita ar rezolva calificarea, care se joaca simbata viitoare, la Madrid si au reusit acest lucru prin fundasul dreapta Seitaridis care a sutat in min. 53, de la 25 de metri, mingea fiind respinsa de Albut in transversala, ricosind de acolo in plasa.
"Un gol al lui Seitaridis la inceputul reprizei secunde ii permite lui Atletico sa spere ca va reusi sa transeze in favoarea sa soarta calificarii in returul de pe Vicente Calderon. Pina la acel moment, Atletico s-a facut de rusine, fiind dominata de Gloria Bistrita, care a profitat de doua erori uriase pentru a conduce cu 2-0. Cu Luccin, Eller si Perea dezastruosi, Atletico a naufragiat intr-o maniera greu de anticipat", a scris Marca despre meciul de simbata, considerind ca spaniolii au dovedit o lipsa descurajanta de ambitie si de resurse in fata unui adversar inferior. Cit despre Jean Padureanu, presedintele Gloriei, care n-a venit la meci din cauza caniculei, a spus ca jocul cu Maccabi Haifa a fost mult mai greu decit acesta cu Atletico.
Gloria: Albut – Rus, Abrudan, Frasinescu, Sepsi – Ragipovic (’73 – Damian), Nalati (’86 – Dumitra), Coroian (’62 – Ciju), Dobre – Zaharia, Tilinca.
Atletico: Franco – Seitaridis, Perea, Eller, Antonio Lopez – Maxi Rodriguez, Maniche, Luccin (’71 – Costinha), Petrov (’57 – Jurado) – Mista (’63 – Baulio), Raul Garcia.

Otelul a ratat un scor mai mare

Tot cu acelasi scor s-a impus Otelul Galati, in fata echipei turce Trabzonspor, dar, cu mai multa atentie rezultatul putea fi mai linistitor in perspectiva returului din week-end-ul urmator. Osmanliii din Trabzon au venit increzatori nevoie mare pe malul Dunarii, antrenorul Dogan Ziya lasind acasa citiva titulari (printre care prafuitul olandez Kiki Musampa) si tinind pe banca jucatori ca Ceyhun si Ersen Martin. Turcii au inceput chiar tare meciul, dar apararea galateana, cu noua achizitie Jivko Jelev in prim-plan, a reusit sa stinga focul levantin si in minutul 28, stadionul din Galati a sarit in aer: Daniel Stan a primit o pasa printre doi adversari, a sutat in bara din centrul careului, mingea a revenit la acelasi jucator, care a inscris, imparabil cu capul. Un minut mai tirziu, virful guineean Ibrahima Yattara a fost eliminat de arbitrul spaniol Cesar Muniz, caruia unul dintre asistenti i-a semnalat o lovire a lui Semeghin.
Insa jucatorii din Trabzon s-au comportat mai bine in inferioritate numerica, portarul Grybauskas (in general, nesigur) avind interventii salvatoare. Mai rau, in min. 82, nou-intratul Martin si-a valorificat inaltimea de 1,96 m, inscriind cu capul la un corner. Insa patru minute mai tirziu, galatenii au obtinut victoria, datorita centrarii impecabile a coreeanului Kim si a loviturii de cap a lui Gabi Paraschiv. In prelungirile meciului, a mai fost eliminat un jucator turc, Atan, ceea ce creaza probleme antrenorului Dogan pentru meciul retur.
Petre Grigoras, antrenorul Otelului, a folosit urmatorii jucatori: Grybauskas – Sirghi, Nogo, Jelev, Semeghin (’80 – Ratnikov) – Szekely, Giurgiu, Paraschiv, Kim – Stan (’65 – Labukas), Jula (’87 – Ilie). "Imi pare rau ca am primit gol, pentru ca puteam sa-i batem rau pe turci, dupa aspectul general al jocului. Cred ca avem suta la suta sanse sa ne calificam, pentru ca am demonstrat in teren ca in acest meci am fost mai buni decit ei", a spus optimistul "Grig", dupa meci.
In cazul in care, dupa meciurile retur, Gloria si Otelul vor avea cistig de cauza, ele vor intra in turul II preliminar al Cupei UEFA.

Hamburg s-a incurcat la Chisinau
Alte rezultate din prima mansa a turului III al Cupei UEFA-Intertoto: Cerno More Varna – Sampdoria 0-1; Cernomoret Odessa – RC Lens 0-1; Dacia Chisinau – SV Hamburg 1-1 (!); AA Gent – Aalborg 1-1; Rapid Viena – Rubin Kazan 3-1; Tobol Kostanay (Kazahstan) – OFI Creta 1-0; Hammarby (Suedia) – FC Utrecht 0-0; Hajduk Kula (Serbia)  – União Leiria 1-0; Vetra Vilnius – Blackburn Rovers 0-2.

Comentarii