Pomul laudat

Germania: Kahn – Friedrich, W?rns, Nowotny, Lahm – Baumann, Hammann – Schneider (’68 – Schweinsteiger), Ballack, Frings (’78 – Ernst) – Kuranyi (’85 – Bobic).
Olanda: Van der Sar – Huitinga (”74 – Van Hooijdonck), Stam, Bouma, Van Bronckhorst – Zenden (’46 – Sneijder) – Cocu, Davids (’46 – Overmars) – Van der Meyde, Van Nistelrooy, Van der Vaart.
Arbitru: Anders Frisk (Suedia).
Cartonase galbene: Kuranyi, Frings, Ballack / Cocu, Stam
1-0, min. 30: Frings, gol senzational dintr-o lovitura libera de pe partea stinga, aproape de linia de tusa. Lovitura ce s-a vrut o centrare, a trecut pe linga capetele nemtilor din careu si a intrat in coltul opus al portii.
1-1, min. 81: Van Nistelrooy, reluare cu dreptul din careul mic, dupa o minge recuperata la limita liniei de poarta si o centrare a lui Van der Meyde.
Dupa infringerile umilitoare in fata Romaniei si Ungariei, echipa germana a fost luata cam la pret de matineu la aceasta editie a Europenelor. Astfel, Olanda era cotata drept mare favorita in „batalia Rinului” si acest standing le-a insuflat batavilor o stare de incredere exagerata, desi neintelegerile din lot curgeau girla, iar antrenorul Dick Advocaat s-a dovedit un psiholog prea modest pentru tema data. Nu este, deci, de mirare ca olandezii s-au napustit din start spre poarta lui Oliver Kahn, dar actiunile laterale ale lui Van der Meyde si Van der Vaart nu se potriveau de fel cu stilul lui Van Nistelrooy, acesta parind izolat in careul bine distribuit cu nemti. Nemti care au inceput sa echilibreze incet-incet jocul, iar sutul violent al lui Kuranyi (de putin peste poarta) si „capul” cu pamintul al lui W?rns au prefigurat golul nemtilor, un gol ce ne aminteste (ca intentie, nu ca faza!) de reusita de acum patru ani a lui Chivu in meciul cu Anglia. Ceea ce s-a intimplat in minutul 30 venea turnat peste intentiile lui V?ller. Cu o linie de mijloc superioara numeric si mai bine asezata, cu aparare avansata si presing naucitor, cu joc de pase enervante la centrul terenului, nemtii i-au tinut la respect pe vecinii lor la Vest. Singura ocazie a Olandei din prima parte a fost un sut in diagonala al lui Van der Vaart, nimerit centimetric pe linga bara.
Daca cineva ar fi pariat pe intarirea ofensivei olandeze dupa pauza (ca munitie era destula: Kluivert, Makaay, Van Hooijdonck), ar fi pierdut. Tactica lui Advocaat a ramas neschimbata, inlocuirile n-au incurajat atacul, tehnicianul olandez mizind pe viteza lui Overmars si pe precizia suturilor lui Sneijder. In schimb nemtii si-au transformat careul in cazemata, fara a se preocupa de ofensiva si de-abia dupa jumatatea reprizei au reusit sa ameninte poarta lui Van der Sar, printr-o lovitura de cap a lui Kuranyi. Se parea ca nimic nu le iese „portocaliilor”, dar insistenta lui Van der Meyde si clasa lui Van Nistelrooy (cam sters pina atunci) au adus o egalare cumva nesperata. Olandezii s-au trezit incurajati de aceasta reusita, iar o lovitura de cap a lui Cocu a fost deviata la disperare in corner de Kahn. In replica, in min. 89, Schweinsteiger a sutat prin surprindere pe linga poarta olandeza.
In cele din urma, partida s-a incheiat la egalitate, o remiza care, in cele din urma, convine ambelor echipe. Germanii s-au temut de vechea lor rivala (departe, totusi, de „portocala mecanica” a anilor ’70), in timp ce Olanda se poate felicita ca a salvat o infringere in fata unui adversar care, lasindu-se dominat, a fost, la ora meciului, superior. Din pacate, meciul nu a fost de fel spectacolul asteptat la un asemenea derby traditional (Nic. G)