Primul verdict

marți, 16 mai 2006, 21:01
2 MIN
 Primul verdict

Aparent, finala Cupei Romaniei din acest an reprezinta o premiera pentru fotbalul romanesc, desi cele doua echipe, Rapid si FC National, sint, de mai multa vreme, printre fruntasele fotbalului romanesc. Dar daca fortam putin nota, finala de astazi are radacini foarte indepartate, in perioada antebelica. Pe vremea aceea, Rapid nu reusea sa cistige campionatul (prima reusita de acest fel intimplindu-se, in premiera, in 1967) din cauza rivalei Venus, dar se razbuna copios in Cupa Romaniei, giulestenii cistigind sase finale consecutive, in perioada 1937-1942, dupa prima reusita din 1935. Venus, echipa sprijinita de prefectul Politiei Capitalei, „Imparatul” Gabriel Marinescu (unul dintre membrii marcanti ai camarilei lui Carol al II-lea), a disparut odata cu instaurarea comunismului, dar urmasa sa poate fi considerata Progresul, echipa sindicalista, cu sediul in zona Cotroceni, aproape de fostul stadion al Venusului, aflat pe Splaiul Independentei. Cum Progresul s-a transformat in 1994 in FC National, putem aprecia ca finala de pe „Lia Manoliu” este a doua dintre cele doua echipe, ba chiar a cincea, deoarece in 1940, au fost nevoie de patru meciuri (2-2, 4-4, 2-2, 2-1) pentru ca Rapid sa invinga pe Venus. Parasim istoria doar amintind ca, in perioada postbelica, Rapid a mai cistigat patru cupe (1972, 1977, 1998, 2002), iar Progresul, una singura in 1960.
Dincolo de rivalitatea dintre echipele antrenorilor Razvan Lucescu si Cristiano Bergodi, finala de astazi are si rezonante europene: concurentele Rapidului in lupta pentru intrarea pe tablourile Cupei Europene ar dori ca giulestenii sa cistige meciul de astazi, dar nu si campionatul, pentru a face si locul III viabil pentru Europa. Firesc, ca orice echipa profesionista care se respecta, Rapidul doreste eventul campionat-cupa, iar Nationalul ar prefera sa cistige trofeul, inainte de a tine Rapidului pumnii in lupta pentru titlu.
Valoric, Rapid este mai buna, fapt dovedit de prestatiile giulestenilor din Cupa UEFA. National este o formatie imprevizibila, care alterneaza jocul inchis specific antrenorului italian, cu actiuni ofensive de toata frumusetea. In plus, bancarii mizeaza si pe presiunea psihica mai mare care troneaza pe jucatorii giulesteni, asteptarile fiind mult mai mari.
Partida se disputa pe stadionul „Lia Manoliu” de la ora 20,15, va fi condusa de o brigada cu Sorin Corpodean la centru si va fi transmisa in direct pe TVR 1

Comentarii