Se naste ACSMU Poli

vineri, 13 august 2010, 21:54
3 MIN
 Se naste ACSMU Poli

Nascuta discret, noua formatie ieseana, ACSMU Poli, a inceput sa fie privita cu interes, iminentul deces al FC Politehnica facind ca noua grupare aparuta sa reprezinte singura alternativa viabila pentru ca fotbalul local sa nu dispara. "Ziarul de Iasi" a dialogat ieri cu Adrian Ambrosie, fostul golgeter al Politehnicii din deceniul trecut, unul dintre membrii fondatori ai ACSMU Poli, care a explicat cum a luat nastere noul club si ce se doreste de la acesta.

– Adi, primarul Nichita a anuntat ca a purtat o discutie cu tine, ca reprezentant al noului club iesean, ACSMU, discutie in care ai cerut sprijinul pentru noua grupare. Spune-ne mai intii cum s-a nascut acest club?

– Si acum am acasa un numar al "Ziarului de Iasi" aparut acum vreo cinci ani in care iti spuneam, intr-un interviu, ca visul meu este sa creez un club puternic la Iasi. Nu pentru a concura formatia mea de suflet, Politehnica, ci doar ca o alternativa la echipa-fanion a orasului. Visul meu s-a implinit acum, dupa ce reprezentanti ai Tricolorului Breaza m-au contactat si mi-au propus o colaborare cu Navobi Charity Cup, clubul pe care-l aveam. Ideea de baza a fost crearea unei academii de fotbal al carui presedinte de onoare sa fie Mircea Lucescu, care are relatii apropiate atit cu Iasul cit si cu domnul Anghelache, de la Tricolorul Breaza.

– De la o academie s-a ajuns insa si la planuri legate de seniori.

– Initial, nu am luat in calcul aceasta varianta, insa a aparut o conjunctura extrem de favorabila. Astfel Asociatia Clubul Sportiv Municipal Universitar Poli Iasi Tricolorul Breaza, care ar urma sa aiba sediul in Iasi, a beneficiat de locul in Liga a III-a pe care-l avea asigurat Tricolorul Breaza. Mai mult, sint sanse ca aceasta echipa sa obtina un loc in Liga a II-a. In atare conditii, am inceput sa cautam sponsori, pentru a vedea daca ne-am putea desfasura activitatea si la nivel de seniori. Spre surpriza noastra, am gasit oameni care sa ne ajute si pot sa spun ca avem asigurat un buget pentru Liga a II-a. Si cu baza sportiva stam bine, domnul primar Nichita promitindu-ne ca ne poate pune la dispozitie terenurile existente in Iasi.

– Asadar, aveti loc in Liga a III-a sau a II-a, aveti si buget si teren. Fotbalisti si antrenori aveti?

– Tot ce v-am spus pina acum sint lucruri pe care le-am facut pentru a nu intra in criza de timp in cazul in care proiectul legat de seniori demareaza. Asta pentru ca luni asteptam de la Judecatorie actele finale legate de infiintarea clubului. Mi se pare corect ca abia atunci cind toate formele sint in regula sa pornim efectiv treaba. Avem discutii cu mai multi fotbalisti, cu antrenori, insa totul va demara saptamina viitoare, in cazul in care nu apar surprize neplacute.

– Care va fi relatia cu FC Politehnica, in ipoteza in care aceasta echipa va reusi sa se salveze?

– Daca as avea 3,3 milioane de euro, miine as cumpara Politehnica si as achita datoriile clubului, pentru a-l scapa de desfiintare! Daca FC Politehnica isi va rezolva problemele, as fi foarte fericit, ASCMU Poli urmind a ramine, asa cum am spus, o alternativa. Eu nu fac altceva decit sa ajut Iasul pe plan sportiv si sa contribui la punerea bazelor unei pepiniere importante, proiectul legat de academia de fotbal vizind atragerea tuturor tinerilor talentati din Iasi si imprejurimi.

 

Astazi, amical cu Ceahlaul

FC Politehnica are programat astazi un meci de verificare, la Tirgu Neamt, in compania formatiei Ceahlaul Piatra Neamt. Partida este programata a incepe la ora 11. Cum startul ligii secunde s-a aminat cu o saptamina, pe motiv de canicula, prima etapa urmind a se disputa pe 28 august si nu pe 21 august, programul de antrenament al Politehnicii va fi modificat, desi respingerea cererii de inscriere in Liga a II-a pare a fi o chestiune care nu mai poate fi evitata.

Comentarii