Secolul sportului romanesc

Istoriografia sportului romanesc, mai veche si mai noua, imparte secolul XX in doua mari epoci, cea antebelica si cea contemporana. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, palmaresul sportului romanesc era extrem de subtire. La medalia de bronz, pur simbolica, a rugbistilor la Olimpiada de la Paris 1924 (locul III din trei participante) se mai adauga doar argintul calaretului Henri Rang, cucerit la Berlin, 12 ani mai tirziu. In rest, trei titluri europene obtinute de boxerii profesionisti Lucian Popescu si Toma Aurel, plus unicul titlu mondial, cucerit in 1934 de echipajul de bob Papana – Hubert. De-abia in cea de-a doua jumatate a secolului se poate vorbi de o explozie a sportului romanesc pe arena mondiala, in acesti ani aparind toti supercampionii si legendele carpato-danubiene.
Istoricii de partid ai sportului gaseau explicatia in mod simplu: in timp ce politicienii regimului burghezo-mosieresc se aratau total dezinteresati de acest fenomen, sportivii reuseau sa participe la unele competitii prin chete publice, dotati ca vai de lume, stirnind compasiunea adversarilor din tarile mai dezvoltate. De-abia odata cu victoria definitiva a socialismului, sportul romanesc si-a putut capata adevarata dimensiune, etc., etc.
Se vorbea – cu malitie – de "exceptia care confirma regula", prin care Romania a putut sa participe masiv la J.O. din 1936, din Germania, motivul fiind – se putea altul? – simpatia clasei politice dimbovitene pentru nazisti si pentru Hitler.
Desigur, realitatea este alta. In prima jumatate a secolului sportul, in general, nu avea rolul pe care il are astazi. Apoi, in deceniul al treilea si in prima jumatate a celui de-al patrulea, efectele devastatoare ale supercrizei economice faceau imposibile eforturi la nivel national pentru sport, devreme ce alte domenii vitale ale societatii romanesti erau lla pamint. Cit despre Olimpiada germana, pe linga faptul ca a venit pe o perioada de profunda relansare economica a tarii, sa nu uitam ca nazistii lui Hitler au fost primii care si-au dat seama de rolul extraordinar pe care il poate avea sportul in propaganda politica, ei sponsorizind puternic chiar si participarile delegatiilor straine.
De altfel, exemplul fascist a fost copiat cu sirguinta chiar de catre regimurile comuniste. De la Moscova pina la Berlinul rasaritean, la Pekin, Phenian sau Havana, pentru sport s-au cheltuit sume uriase, chiar in detrimentul nivelului zilnic de viata al cetateanului. Neavind alte subiecte de publicitate, dictaturile comuniste isi faceau propaganda prin sport, mai ales prin disciplinele mai putin "comerciale", in care concurenta capitalista era mai slaba, dar care aduceau medalii si puncte multe. Astfel se explica explozia sportului din Europa estica in perioada postbelica, pe fondul caruia, sportivii romani, datorita talentului si valorii, a ajuns sa ocupe un loc de frunte.
Pentatlonul de aur
O prezentare a succeselor sportului romanesc in ultimele cinci decenii ar ocupa spatiul unui tom extrem de voluminos. De aceea, parodiind titlul lucrarii de debut al regretatului mare gazetar sportiv Ioan Chirila, decedat in acest an, va propunem, in ordine strict cronologica, cinci nume de legenda ale sportului romanesc, selectate poate mai putin pe baza colierului de medalii, ci mai mult privind asupra impactului deosebit pe care l-au avut asupra opiniei romanesti.
Angelica Rozeanu (tenis de masa )
Cu doi ani inainte ca tintasul Iosif Sirbu sa aduca din Finlanda primul titlu olimpic romanesc, la Budapesta (in 1950) echipa Romaniei de tenis de masa cucerea titlul mondial. Peste citeva zile, vedeta acestei echipe, Angelica Rozeanu, cistiga titlul individual la simplu, in finala cu fosta stea a paletei, unguroaica Gisella Farkas. Au urmat, in urmatorul cincinal, alte 15 titluri supreme: inca patru pe echipe, cinci la simplu, trei la dublu feminin (unul impreuna cu Farkas si doua cu coechipiera ei, Ella Zeller) si trei la dublu mixt (unul cu cehul Vana si doua cu ungurul Sido). Spre finalul deceniului, Angi cistiga titlul european pe echipe, si, impreuna cu Zeller, la dublu. Dupa care, emigrind in Israel, a fost stearsa de pe lista performerilor sportului romanesc, ca si cum n-ar fi existat. Si uitata a ramas si astazi, chiar daca, in acei ani, fenomenul Rozeanu a facut ca orice intreprindere socialista, orice camin cultural satesc, chiar orice casa mai instarita, sa aiba in dotare o masa de ping-pong!
Iolanda Balas (atletism)
Imediat ce steaua marii jucatoare de ping-pong a inceput sa paleasca (datorita virstei si a aparitiei valului asiatic), o alta sportiva romana uimeste lumea. Dupa straniul esec de la Olimpiada de la Melbourne, cind, in postura de recordmana mondiala, s-a clasat de-abia a cincea, Ioli Balas n-a mai putut fi invinsa de nimeni: doua titluri olimpice, doua europene, 14 de recorduri mondiale, si prezenta in topul mondial al performantelor la saritura in inaltime pe primele… 200 de pozitii, iata palmaresul celei numite "caprioara Carpatilor", care s-a oprit in 1961, la inaltimea de 1,91 m, performanta greu accesibila chiar si in contemporaneitate. Nu cred ca in zilele de astazi, vreo atleta ar mai putea ajunge la asemenea inaltimi folosind desuetul procedeu al "foarfecii", cu care Ioli a uimit mapamondul. Retragerea atletei s-a petrecut brusc, in 1966, odata cu o anumita decizie a IAAF si odata cu alte atlete de prim rang din URSS. Ceea ce a dus la speculatiile privitoare la "fenomenul biologic Iolanda". Retinem totusi ca, in timp ce alte fenomene biologice similare (unele cu un palmares chiar mai bogat decit al Iolandei, cum ar fi surorile ucrainene Press) au fost date uitarii, Iolanda Balas a fost nominalizata si acum (si nu numai de catre romani) printre atletii secolului!
Ilie Nastase (tenis)
La un an dupa retragerea Iolandei, Televiziunea Romana realiza prima sa transmisie din sportul alb, intilnirea Romania – Spania, din Cupa Davis. Telespectatorii tineri de atunci au descoperit, pentru intiia oara, frumusetea unui sport considerat "burghez" si "reactionar", iar tinarul Ilie Nastase ii facea fericiti pentru o jumatate de ora, luind un set la zero in fata vedetei numarul 1 mondiale, Manuel Santana. Peste citiva ani, numele lui Ilie Nastase facea gloria tuturor arenelor mondiale, prin jocul sau de o inventivitate fara seaman, in contrast cu ciomageala pe care o afisau marile staruri americane si australiene. Pe neasteptate, mesele de ping-pong incepura a rugini prin magazii, in locul lor aparind miraculoasele terenuri cu dreptunghiuri. Cit despre impactul international, ce putem spune? Daca palmaresul lui Ilie nu justifica, poate, concurenta cu alti superjucatori ai tenisului, putem spune ca, prin jocul, sarmul, si nazbitiile sale, "Nasty" a fost, cu siguranta, cel mai popular jucator al secolului.
Nadia Comaneci (gimnastica)
In 1976, Nasty al nostru irosea ultima lui sansa de a se impune la Wimbledon, in fata unui Björn Borg pe care il umilise, pina atunci de nenumarate ori. In acelasi an, insa, o fetita de 13 ani din Onesti, viola sistemul de computere al Olimpiadei de la Montreal. Cunoscuta prin cele patru titluri europene cucerite cu un an in urma la Skien (Norvegia), Nadia noastra realiza o noua premiera pentru sportul romanesc: cucerirea primului titlu de cea mai buna sportiva a lumii. Aparitia Nadiei a revolutionat acest, determinind schimbarea sistemului de notare si a pus pe jar mafia sovieto-est-germana a acestui sport, incapabila de a intelege ca si in alte zone geografice pot aparea superstaruri. Numai contraofensiva sinistrului tandem Titov – Berger a facut ca, acum, la sfirsit de secol, Nadia Comaneci sa nu-si justifice si ca palmares titlul de gimnasta a secolului. Odata cu Nadia, terenurile improvizate de tenis n-au intrat in paragina, dar pe linga ele, a inceput sa apara, pe alocuri si cite o birna de gimnastica!
Gheorghe Hagi (fotbal)
Ce cauta "machidonul" aici? Doar Hagi n-a cucerit nici un titlu mondial, olimpic sau european (poate la anul…). Locul lui este justificat doar prin indeplinirea dorintei seculare a romanului de a avea si un superstar al sportului cu balonul rotund. Doar fotbalul este sportul rege, nu? In ultimii 15 ani, Romania a fost aproape in permanenta il high-life-ul fotbalului mondial, Hagi fiind contemporan cu toate aceste momente. Mai mult decit atit, a fost omul in jurul caruia au crescut nationalele Romaniei, construite in jurul tricoului cu numarul 10.
Doar mentinerea la nivelul pentatlonului a facut ca, in expunerea noastra sa lipseasca alte citeva legende ale sportului romanesc. Eroicul Nicolae Linca, singurul "olimpionic" al boxului carpatin, masina de pumni Francisc Vastag, asul pagaei, Ivan Patzaichin (cu un palmares olimpic de invidiat). Ar mai fi Gabriela Szabo. Dar, Gabi, desigur, apartine mileniului urmator! (Nicolae GRECU)