Ieşenii izolaţi din zona Bucium cer poduri sau punţi peste Vămăşoaia

miercuri, 01 martie 2017, 02:50
2 MIN
 Ieşenii izolaţi din zona Bucium cer poduri sau punţi peste Vămăşoaia

„Nici Pompierii sau Salvarea nu poate intra“, spune un consilier local. Care este răspunsul Primăriei?

Pârâul Vămăşoaia, care taie zona Bucium de la sud la nord prin apropiere de Plopii fără soţ, pare a fi mai greu de trecut ca Dunărea. Consilierii locali au cerut amenajarea unor punţi peste cursul de apă, pentru a permite accesul ieşenilor stabiliţi în zona Bucium spre oraş. „Pe străzile Gheorghe Tudoreanu, Vladimir Buţureanu sau Petre Buzatov sunt gospodării fără o cale de acces peste râul Vămăşoaia. Existau acolo nişte podeţe, amenajate de localnici, dar care s-au demolat la o inundaţie. Localnicii au improvizat o punte din două şine de cale ferată, cu podină de scânduri. Copiii pe acolo trec, mergând la şcoala «Veronica Micle». Cetăţenii din zonă mi-au spus că pot face prin forţe proprii un pod, dar trebuie să-i ajutăm măcar cu un proiect tehnic şi avizele necesare. Dacă este un incendiu, acolo nu pot intra maşinile de intervenţie“, a spus consilierul PMP Daniel Piftor.

O solicitare pentru locuitorii din zona Bucium a venit şi din partea consilierilor liberali. Ciprian Bostan a cerut transformarea unui drum de exploatare în stradă, astfel încât casele de pe strada Petre Vancea să fie legate de strada Trei Fântâni. „E o zonă cu străzi înguste, pe care se circulă foarte greu. După ora 17.00, este o aglomeraţie de nedescris. Există posibilitatea amenajării unui drum care să se descarce în Trei Fântâni“, a spus Bostan. Solicitările consilierilor nu au primit un răspuns ferm din partea reprezentanţilor municipalităţii. Conform precizărilor primarului Mihai Chirica, punţile peste Vămăşoaia au fost dezafectate de Administraţia Bazinală a Apelor, întrucât prezenţa lor împiedica scurgerea apelor pârâului, povocând deversarea acestuia în cazul unor debite crescute. Amenajarea unor căi de acces pietonale şi rutiere spre Bucium peste Vămăşoaia ar urma să facă obiectul unor studii făcute de municipalitate. Chirica nu a precizat însă când ar urma să fie realizate aceste studii şi când s-ar putea construi efectiv podurile. Amenajarea străzii solicitate de Bostan întâmpină şi ea greutăţi, drumul de exploatare aflându-se pe un teren aflat în proprietate privată. „Am mai avut în vedere acel drum o dată. Vom vedea cum putem face, poate găsim înţelegere de la proprietar. Dacă nu, poate găsim un teren să-l dăm în compensaţie sau demarăm procedurile de expropriere în interes public“, a spus Chirica.

Comentarii