Basarabeanul Ghenadie Popescu militeaza prin arta pentru libertatea de miscare

Poate faptul ca foloseste doar obiecte uzate, neinsemnate, banale, materiale comune, precum malaiul si aracetul, carora le da niste roluri atit de serioase si pe care le pune in ipostaze atit de proaspete, sau poate discutiile care se pot naste de aici, de la saracie si arta pina la institutionalizarea turismului in defavoarea libertatii de miscare. Cind am ajuns la Chisinau cu "Zilele literaturii romane", am profitat si i-am facut o vizita la atelierul sau din curtea Muzeului National de Istorie si Etnografie Naturala. Timp de mai bine de o ora, Ghenadie a scos din dulap, ca dintr-o lada magica, obiectele si hainele facute din sacosa, cartile grele – la propriu – si mi-a aratat lucrarile sale de inceput.

Vreau sa incepem de la o intrebare existenta chiar pe site-ul tau, la sondaj: "Ce parere aveti de actiunile culturale din Republica Moldova"?

Ce parere sa am? Nu am nici o parere. Nu sint statistician, nici consumator. Foarte rar ajung la aceste – cum le-ai spus? – actiuni culturale. Se intimpla ceva si este foarte bine ca se intimpla. Spre exemplu, "Cronograf" (festival international de film documentar – n.red.). Intra la actiuni culturale? Eu zic ca da. E un eveniment pe care il astept foarte mult, din pacate anul acesta nu am avut posibilitatea sa merg. Nu am ajuns decit intr-o singura zi. Multi spun ca nu prea se intimpla mare lucru in Chisinau, dar probabil o spun prin comparatie. In comparatie cu orasul Balti, aici se intimpla mai multe. Poate in comparatie cu Bucurestiul, mai putine. Se intimpla pe masura posibilitatilor, si financiare, si de alt ordin. Sigur ca as vrea ceva mai mult. As vrea sa fie si de alt gen. Ele insa cumva continua ce a fost in urma cu 10, 20 de ani, doar cu mici schimbari.

Ce dezamagiri ai ca artist?

Nu am dezamagiri, poate doar niste dorinte de a avea mai mult timp liber ca artist. Altfel, nu am dezamagiri, de ce sa am dezamagiri? Ce ar fi o dezamagire pina la urma?

Mai multa vizibilitate, mai multi bani, mai multe calatorii, ce isi poate dori un artist?

Pai, nu are decit sa o faca, exista multe posibilitati acum. Eu nu prea am fost plecat, doar de citeva ori, dar imi satisfac dorinta de a calatori cu alte mijloace. De exemplu, vara imi organizez cite o escapada de-asta si mi-este suficient. Sigur, as vrea uneori sa comunic, dar eu nu sint asa comunicativ din fire. Si am si lasat-o balta cu invatatul limbilor straine. E o problema serioasa, m-am ciocnit de ea anul trecut la Paris, a fost o experienta haioasa, dar neplacuta, voiam cumva sa vorbesc, dar nu am reusit decit asa, prin semne, sau printr-o engleza de cea mai proasta calitate. Dar daca vrei s-o faci, o faci. Lucrezi sirguincios intr-o directie, iti alegi calea si o faci. Nu e cazul sa ma pling eu sau altcineva.

Chit ca pleci cu roaba sau cu bicicleta. Cum a fost cu bicicleta si cum se leaga bicicleta de arta contemporana?

Era un proiect, cinci artisti curatori erau intr-o rezidenta la Grenoble si aveau ca tema "rezistenta". Colegul meu de facultate, Vlad Us, era printre acestia cinci si el a venit cu ideea ca in aceasta tema sa existe, ca lucrare aparte, un proiect de deplasare, de rezistenta tacuta, cu bicicleta. El ma stia ca amator de calatorii lungi, asa ca mi-a propus, eu am acceptat, la momentul respectiv eram deja dupa vreo zece ani in care nu mai facusem astfel de calatorii, nu eram sigur de posibilitatea mea fizica, dar am acceptat. Comparativ cu alte escapade, aceasta a fost finantata, am primit echipamentul, chiar si un mic onorariu. Am avut mici neplaceri cu viza, am primit-o mai greu, de-aia am fost nevoit sa ma deplasez mai rapid si superficial. As fi vrut sa parcurg o cale mai lunga, sa vizitez mai multe locuri, dar nu am avut la dispozitie decit 33 de zile, am ajuns pina in Nisa, unde am hotarit ca s-a sfirsit calatoria. A fost o experienta buna, pina atunci nu mai patrunsesem intr-un spatiu in care experimentul bolsevicilor sa nu fi facut ravagii. Pina atunci fusesem doar pina in Ungaria, pe la mijlocul anilor ‘90. Altfel, doar in Ucraina, Romania… De obicei, la mare mergeam cu bicicleta. Apropo de nevoia de a calatori si de a comunica, anul trecut mi-am propus o calatorie usor mai… voalata, spre deosebire de ce am facut in 2008, cind a venit si televiziunea. Eu nu prea imi doream asta, dar asa a fost atunci. Anul trecut m-am gindit la o poveste: fiecare om isi ia concediu vara, sa mearga sa-si mai dreaga sanatatea, sa mai respire un aer de mare sau de munte. Dar asta a ajuns sa fie pusa intr-o nisa. Cineva iti organizeaza concediul, cineva face avere din asta. Iti propune de la perna pina la mijlocul de transport. E o robie foarte sofisticata, la care nu vreau sa particip. Eu imi organizez concediul cum vreau. Eu vreau sa-mi vad tara. Asa ca mi-am luat o roaba, care m-a costat 700 de lei (lei moldovenesti – n. red.), jumatate de salariu, plus niste produse alimentare. Pe undeva, am iesit la un salariu, banii care se dau de obicei pe un concediu. Si am pornit prin tara. Am luat-o simbolic, Naslavcea-Giurgiulesti, acestea fiind doua puncte extreme, de Nord si de Sud, ale tarii, cap-coada fac 500 de kilometri, pe care i-am parcurs in aproape 13 zile, 12 zile jumate. Mergeam, fotografiam, la urma a iesit din asta si un mic material video. Roaba era galbena, am tinut neaparat sa fie galbena. Aveam si doua sacose de rafie, una rosie, alta albastra, impreuna faceau formula tricolorului. Asteptam reactia oamenilor, era o imagine destul de neobisnuita. Lumea ma tot intreba, intrebarea de top era "cit costa roaba?". Oamenii vedeau in mine un vinzator ambulant care vinde ce are in sacosa, apoi poate si roaba. Altii ma intrebau de unde vin, adica unde am coborit cu roaba si in ce localitate merg. Pentru ca sa mergi cu roaba mai mult de 10 kilometri nu este rational, nu-i uman. Eu le spuneam uite, vin de la Chisinau, vreau sa ajung la Naslavcea… si oamenii reactionau straniu. De fapt, nu straniu, ei erau firesti, pentru ca nu-i normal sa mergi cu roaba pe calduri de 30 si ceva de grade, 40 chiar, sa mergi cu roaba… unde sa mergi? Eu nu mergeam pe traseu, voiam sa vad diferite situatii, mult mai placute imi erau drumurile de tara facute de roata carutei, dar aratam absolut straniu, ars de soare, caraghios poate.

Ce imi povestesti tu ma duce pe mine in doua directii diferite. Pe de o parte, este aceasta aventura pe care o evoci, care ne aminteste de copilarie. Pe de cealalta parte, este si o critica a mobilitatii noastre, destul de reduse, fie ca ne place, fie ca nu, tot sintem constrinsi sa raminem in niste spatii bine delimitate.

Exact. Mi-am ales mijlocul de transport care numai in romana are sensul pe care il are. M-am interesat cum se spune si in alte limbi. La noi e transant termenul. Ca mijloc de transport, el este foarte compatibil cu mecanica omului, e chiar ajustat la mecanica omului. Le spuneam multora: bai, noi sintem intr-un tarc aici, dar ce facem noi in tarcul ista? Ne jucam, asa, ca niste copii si sintem oameni liberi macar la un nivel de constientizare a lucrurilor? Asa, in mare, eu sint sigur ca noi sintem robi si sintem robii robilor de demult. De cind ne-au lasat turcii si au venit astialaltii de mai la nord, apoi bolsevicii. Dar mai e si un alt nivel de constientizare a lucrurilor. Eu traiesc intre oameni si mi-e bine asa, de ce neaparat sa am eu senzatia ca sint rob si vine altul si ma mulge? Sint mai multe niveluri de astea de constientizare, se impletesc intre ele si-ti fac mintile matura. Dar mai faci o betie, ti-e rau, dupa care iar ti-e bine.

Spui ca nu e normal sa strabati tara cu roaba cind afara sint peste 35 de grade. Dar mamaliga? Presupun ca si aia e o imagine greu de uitat pentru cei care, intimplator, au fost martori.

Mamaliga, dupa cum spuneam, a fost gaselnita pentru show. A fost parte dintr-un proiect, care se numea "Romania- Moldova in doua scenarii" si care era organizat de Centrul pentru Arta Contemporana de la noi din Chisinau, cu Asociatia Vector de la Iasi. Si eu am propus ideea asta, din simplul motiv ca lucru mai comun pe aceste meleaguri decit mamaliga nu e nici macar limba vorbita. M-am gindit sa fie mare si transportabila intre aceste doua puncte, Iasi si Chisinau. Am fost pus in situatia s-o fac repede si am facut-o cum am facut-o, se putea mai bine. L-am racolat pe un cunoscut al meu, Sergiu Terente, student la actorie, care s-a invoit sa participe la aventura asta. Mi-a luat sase zile. Prima zi a fost cam asa… am cam fost agresati, masinile ne tot impingeau, drumul e destul de ingust aici si traficul destul de mare intre Chisinau si Straseni. Dar dupa ne-a ajuns din urma o echipa de la televiziunea nationala, ne-a filmat, am dat si un mic interviu care seara a fost difuzat la "Mesager" (principala emisiune informativa a televiziunii publice – n.red.). Urmatoarea zi noi deja eram oameni cunoscuti, opreau masinile sa ne vada. Primul care a oprit a fost un jeep, am zis "iaca, acusi luam bataie, ceva am facut", au iesit vreo patru barbati bine facuti, unul avea citeva sticle de bere in mina. Atunci nu stiu cum mi s-a strecurat un gind, ca poate bataie totusi nu mai luam noi acuma. S-au prezentat, era primarul de la Vorniceni, un sat din zona. Ne-au spus ca ei sint cu noi, ne sustin si au venit sa ne serveasca cu niste bere. In cheia asta s-au desfasurat toate celelalte zile, cu mici exceptii, unii spuneau: "din cauza voastra tara e in paragina" sau "sa va puna la tras sapa pe deal… nu ati face, dar prostii faceti". Si atunci i-am intrebat: "Dar de ce considerati dumneavoastra ca astea-s prostii? Eu am tras sapa sase ani, mi-a ajuns, am avut norma la papusoi, la sfecla, lasa sa traga fiecare sapa sase ani in tara asta, va fi putin mai bine decit acum". Eu prezint o chestie haioasa, nu cred ca mamaliga a facut gafe. Nu exista gafe puse pe seama mamaligii in istoria locurilor astora. Din contra, i se dau pe nedrept niste "calitati" cu care eu nu sint de acord.

De slabiciune, de lasitate.

Da, exact.

Dar exista si expresia "a explodat mamaliga".

Eu nu stiu expresia asta, nu cred ca mamaliga explodeaza.

Bine, mamaliga ta nici nu stiu cum ar exploda, ca doar e facuta cu aracet.

Nu-i vorba de tehnica, metaforic ma gindesc. Pastrind ordinea asta logica cu care merg eu, cu lucruri pe care cu totii le cunoastem….

Ca de exemplu…

Masca de gaze, clopotul captusit cu blana ca sa nu faca mare galagie – asta e o "pietricica" in gradina celui care crede ca mamaliga va exploda. Nu va exploda, noi o facem asa, incet.

Folosesti multe dintre obiectele care ne sint atit de familiare, incit nu mai consideram necesar sa ne oprim si sa le punem intr-un alt context. E drept, sacosa de rafie am mai vazut-o prelucrata artistic, nu intr-un costum complet, dar atita mamaliga nu am mai vazut. De ce folosesti astfel de materiale? E si putin poverism in spatele lor?

Da, cred ca s-ar incadra un pic in arte povera. Si asta ma intereseaza, lucrurile pe linga care trecem de atitea ori, de unica folosinta, pe care nu le ia nimeni, de care nimeni nu are nevoie. Practic nu am un concurent care ar face-o mai bine, asa ca eu imi gasesc un domeniu de activitate, sa explorez banalul, dar probabil sint mai multe motive. Daca strategic imi pun sarcina de a provoca – m-au interesat provocarile vizuale tot timpul -, eu cred ca e destul de destept sa utilizez o chestie la care nimeni nu se asteapta. Nimeni nu se asteapta ca provocarea sa vina de la cel mai slab membru din echipa, ramine intrebarea cum o facem daca el nu are muschi, daca nu are greutatea respectiva, poate ii gasim alta calitate. Ar putea fi asta o explicatie. Acum ma simt in situatia de a explica, de a face o dare de seama. De ce? Pentru ca mi-a venit. Piata Centrala mi-a dat multe motive de inspiratie. Ea ma irita pe mine. Acolo imi storceau toti nervii. Cum e facut totul, toate locurile astea inguste parca sint speciale pentru a incerca omul de nervi. Simteam ceva in stomac, care irita. Si se spune ca trebuie sa mergi in directia de unde vine frica ta, pentru a o imblinzi cumva, pentru a o intelege, pentru a o cunoaste, astfel e mai usor sa supravietuiesti. Nu stiu daca eu am facut anume experimentele astea cu mine in Piata Centrala, dar probabil la un moment dat a fost si asta. Chiar daca ma irita, ma duceam deseori. Uneori cu treaba, alteori fara.

In costum?

A, nu, inainte de asta am fost inspirat de Piata Centrala. Cu costumul am fost doar de doua ori. Prima data, cind ne-a interzis si ne-a alungat Politia.

De ce?

Ca nu aveam dreptul sa filmam. Dupa care m-am dus cu o scrisoare de la Centrul National de Arta Contemporana la director. Directorul s-a dovedit un om foarte inteligent, asa, atent, i-am spus despre ce e vorba, i-am aratat fotografii cu costumul, el a zimbit si a spus numai sa nu punem piata intr-o lumina neplacuta. In urmatoarea zi chiar ne-a dat personal care ne proteja. A fost un show si acolo, chiar daca m-as fi simtit mai bine fara protectia asta, as fi vrut o reactie fireasca a oamenilor. Oamenii reactionau, tot timpul se observa ca sintem supravegheati. Eu o mai luam, asa, printre rinduri. Unii au vazut-o ca pe o chestie haioasa, ca om fi de la o televiziune si am venit sa facem nu stiu ce aici. Altii au inteles ca e ceva neplacut, mai ales cei care vindeau rafiile acestea, sacosele, ca e de dorit sa nu fie acolo. Nu am putut sa pun mina pe nici unul, au fugit toti. Am dat doar de o batrinica, probabil nici nu vedea bine, de la care am cumparat o sacosa de-asta micuta, am si discutat, mi-a dorit sanatate. E unica persoana care vindea rafie cu care am putut sa vorbesc, ceilalti au zbughit-o ca soarecii, au simtit ca e o ironie la adresa lor.

Asta e bine.

Poate ca e, dar as fi vrut sa se apropie de mine. Cumparatorii, vizitatorii din piata se apropiau, mai ales doamnele, care sint curioase tot timpul, veneau, intrau in cadru, ma chestionau. Cu greu am iesit de acolo. "Hai, mai stati."

Cit de deschis este acest atelier al tau? Daca a auzit cineva de el si vine sa te caute aici, la muzeu?

Oricind. Bem ceai, stam de vorba. Uneori mai si scot obiectele astea, asa cum am facut acum. Le scot, le pun la loc. In felul asta ele circula.

Si traiesc.

Traiesc, sint vazute, sint puse in alte situatii, comunica, sint alte vecinatati. Cam asta. Nu am mai expus de mult obiecte. Mamaliga-i inca cruda. Colectia… Astept sa mai creasca. Inca nu am o formula pentru ea. Sa stau pur si simplu sa incep a experimenta lingvistic nu cred ca e bine pentru mine. Vreau sa se mareasca colectia, poate se coace ceva, o formula. Nu as zice ca exista o formula in capul meu pentru viitor. Dar mai am obiecte pe care trebuie sa le fac. Nu cred ca e epuizat. Si una iese din alta. Poate e o chestie de lunga durata, care sa nu aiba capat, sa nu aiba inceput si nici o formula laconica, de trei cuvinte, patru.

Nota: Acest interviu nu ar fi fost posibil fara sprijinul Institutului Cultural Roman. Varianta audio a acestuia va fi difuzata la Radio Romania Cultural, in cadrul emisiunii "Timpul prezent".

–––

Ghenadie Popescu in fapte

» A carat o mamaliga de 150 kg de la Chisinau la Iasi.

» A mers pe jos, impingind o roaba de culoare galbena, de la Naslavcea la Giurgiulesti, avind si doua genti, una rosie si alta albastra, aranjate in ordinea culorilor tricolorului.

» A fugit de la sapa acum zece ani

» La Paris a participat la proiectul frasq

» Asociatia Oberliht, impreuna cu Librariile Cartier, au lansat cartea Cronicile lui Popescu, publicata de editura franceza CB & Compagnie.