„Cred ca ne punem prea putine intrebari. De asta am scris piesa”

Cel mai puternic moment a fost pentru regizoarea Alexandra Badea la repetitii, atunci cind Raluca Zamfirescu (bunica lui Georgica in piesa) i-a spus: "Eu n-o sa pun costumul asta pentru ca mi-am da seama ca n-am nevoie de el. O sa-mi aduc ceva de acasa. Am inteles ce vrei tu. Eu sint aici in primul rind Raluca cu povestea ei, care sustine un personaj pentru ca are ceva personal de spus prin el".

Ce raport stabilesc cu istoria recenta doua artiste tinere? De ce a scris Mihaela Michailov textul Complexul Romania & de ce a ales Alexandra Badea sa-l puna in scena?

"Cred ca e nevoie de o recuperare lucida a unei perioade fata de care avem adesea o reactie de fuga aproape psihotica", spune Mihaela Michailov. "Am simtit nevoia sa folosesc doua perspective suprapuse: una a copiilor care credeau in prefabricatele perverse ale ideologiei comuniste si alta, a adultilor, care credeau in tacere ca in singura dogma de supravietuire. M-a interesat sa scriu un text-arc care sa puncteze ce ramine in noi din ce am fost si care sa propuna o dezbatere despre tot ce exista mocnit sau agresiv in mentalul nostru bintuit de faulturile comuniste," explica ea.

"Textul Mihaelei este un text pe care eu il purtam in mine, dar n-am stiut sa-l scriu", spune Alexandra Badea. "L-am vazut ca o marturie asupra lumii de azi, in care unii se lupta sa scape de modul de gindire al perioadei comuniste si altii il reproduc la nesfirsit. In ultimul timp caut in textele pe care le montez doua lucruri: interferenta dintre sfera politicului si sfera intima, modul in care realitatea social-politica ne afecteaza viata si o marturie personala in care sa ma regasesc macar partial", a marturisit tinara regizoare.

Fata de istoria recenta, Alexandra Badea simte preponderent revolta: "Noi nu am avut o revolutie autentica. Totul a fost provocat. Nu a existat o miscare de solidaritate. Au existat, izolat, dizidenti. Iar asta doare. Pentru ca asta ne defineste ca popor si ca individualitati. Si-atunci lupta pe care eu o am de dus cu mine pentru a-mi depasi frica, neincrederea in ceilalti, duplicitatea este mult mai dura. La revolutie, tata a rupt pagina cu poza lui Ceausescu din manualul meu de istorie si mie mi-a fost teama ca, dupa vacanta, tovarasa ma va lua la intrebari. Imaginea asta o port in mine in fiecare zi. Frica asta ma urmareste chiar si acum sub alta forma: traiesc in Franta de 5 ani si, de fiecare data cind intru in raport cu autoritatile, imi bate inima mai tare". Dar de ce textul Mihaelei Michailov si nu altul? Alexandra explica: "Textul Mihaelei este scris aici si acum, sub amprenta unei urgente. De fiecare data cind l-am auzit la repetitii aveam senzatia ca nu ii mai apartine, ca devine textul lui Razvan (Oprea, interpretul lui Georgica – n.r.) sau al meu, iar in spectacol ar trebui sa devina al celor care il asculta".

"Simt ca nu am dreptul sa vorbesc despre altceva intr-o sala de teatru – continua tinara regizoare – si traiesc cu speranta ca macar intr-o seara, din zece, unui spectator dintr-o suta i se va intimpla ceva: va pleca pe ginduri sau cu o intrebare."

"Cred ca ne punem prea putine intrebari – spune Mihaela Michailov – si cred enorm in tipul de performare care lanseaza intrebari, care te activeaza sa te intrebi. De-asta am si scris piesa asta si asta ar trebui sa pateasca si spectatorii si actorii."

Regizoarei i se pare extrem de important si ca "un text contemporan angajat (care pune niste probleme deranjante si ataca direct anumite aspecte ale realitatilor social-politice) isi gaseste locul intr-un «teatru de repertoriu». Majoritatea teatrelor institutionalizate din Romania nu-si pun problema experimentului, a teatrului politic, a misiunii de teatru public", spune ea.

"La Revolutie", Mihaela avea 13 ani

Unde e distanta? E distanta? Mihaela afirma ca distanta e in monologuri, "care vin exact ca un contrapunct de actiune la alt nivel, cel verbal, cel care isi permite sa adopte reactia lucida, de numire transanta a lucrurilor. Monologurile intrerup scenele ca niste editoriale" (Georgica va numi frica, ipocrizia, paranoia).

Spectacolul incepe cu monologul lui Razvan-Georgica, in care se amesteca frinturi din sloganele comuniste, dar si reactia la ele. "Asta mi se pare cel mai important in spectacol, explica Mihaela, reactia lui Razvan actorul si reactia copilului. La un moment dat, actiunea se opreste ca sa fie investigata istoria recenta, distantarea e brusca si se produce de la un declic care tine de un obiect anume (snurul de comandant de grupa) sau de o intrebare a mamei (cind vii acasa?). Piesa e construita ca o instalatie si Alexandra a reusit sa concentreze scenic aceasta fragmentare care tine de un fel de blog mental al perioadei comuniste. Secventialitatea a fost conceptul dramaturgic al acestei piese – adauga Mihaela -, formula in care mai multe calupuri de istorie se pot suprapune."

Mihaela Michailov a folosit ca surse cartile aparute despre comunismul romanesc, studiile Ruxandrei Cesareanu etc., dar s-a bazat mult si pe memoria ei. Intrebata citi ani avea "la Revolutie", Mihaela a raspuns: "13".

Dramaturgie performativa sau inapoi la dramaturgie

Parte din monologuri au fost scrise discutind cu actorii, notind reactia lor autentica la rol, la trecutul (fiecaruia) pe care acesta il evoca, dar si "reactia fata de tot ce ni se intimpla acum", iar asta a fost posibil gratie atelierului de la Centrul Experimental Ion Sava din T.N.B, condus de doamna Sanda Manu.

Alexandra Badea spune cum a decurs lucrul: "Nu s-a rescris nimic pentru ca nu s-a taiat nimic. S-a adaugat. Am mers pe un fir foarte clar: cum ne-a afectat pe noi acea perioada si ce am devenit. Multe propuneri au venit de la actori. Mihaela a asistat la repetitii si din discutii ne-am dat seama ce ne lipsea. Scena dintre mama (Diana Dumbrava) si tata lui Georgica (Andrei Ioan Ionescu) nu exista si s-a scris plecind de la ce am descoperit impreuna. Carmen Ungureanu a venit cu ideea sa accentuam natura religioasa a personajului sau si de aici a aparut scena dintre Georgica si mama lui Mircica (Carmen Ungureanu). Prezenta puternica a Ralucai Zamfirescu ne-a facut sa accentuam rolul acestui personaj care controleaza, de fapt, tot ce se intimpla in vietile celorlalti si, astfel, Mihaela a scris scenele dintre bunica si tata si bunica si Georgica".

"Acum vrem sa mergem mai departe cu Mihaela", anunta regizoarea. "Sa alegem o tema impreuna si ea sa scrie textul in timpul repetitiilor."